Poezii MegaPack

Poezii MegaPack

1

Arcanianule, erou al meu

Te-am imaginat drept zeu

Cand am devenit ateu

M-am întrebat ce vreau eu

Mă-ndoiesc mult de credeu

Nu-s în al creştinismului careu

Nu mai cred în niciun zeu

Se-omoară lumea pentr-un leu

Pentru putere e în turneu

M-am dezamăgit însumi pe eu

Să ştiu ce-i cu mine vreu’

Mă simt atât de trist, mai mereu

Am murit și-am devenit alt eu

Mai are viaţa vreun traseu?

N-am ieşit până acum din EU

Europa, şi-s închis în înteriorul meu

Nu mă mai recunosc, zău

Arcanian, fără s la sfârşit: deu

Ajută-mă, de nu mă omor eu

Ai milă de sufletul meu

Deşi n-ar zice asta un ateu:

Redă-mi viaţa, al nemuririi zeu

Ştiu că poţi, răspunde-mi ‘vreu’

Să pot fi fericit, ce lipseşte la eu?

Nu m-aşeza aşa în copârşeu

Be kind to me, arE U?

2

Atâtea gânduri mă neliniștesc

Parc-am depășit stadiul omenesc

Nici că mai știu ce să grăiesc

Mi-e greu despre asta să vorbesc

Viața am încetat s-o mai iubesc

O altă minte aș fi vrut să primesc

Și-un corp puternic prin care să supraviețuiesc

Pe Dannyetlv vreau să-l trezesc

El va ști mereu cum grijiile să le liniștesc

Cum să fac absolut tot ce-mi doresc

Cum nervii mereu să-i stăpânesc

Cum pe cei care merită să-nvăț să-i iubesc.

3

Atâtea greșeli

De-a lungul vieții facem atât de multe erori

După fiecare vreun ajutor miraculos tu speri

Da, îl vei primi, dar nu chiar în secunda doi

Fără greșeli nu am mai evalua, ca individ și ca soi

Trebuie să accepți că fiecare are rolul ei

Sau cel puțin să n-o lași liberă de capul ei

Preia total control, fă-te mai puternic

Ca să-nveți din erori mai mult de nimic

Una singură eroare poate fi fatală

Da-ți va-ntrena partea rațională

Cu cât dai cu capul mai mult, nesfătuit sau încăpățânat

Cu atât mintea ți-o lustruiești, nu ți-o speli, dar nici ca un aparat

N-o să ajungi să gândești, tu fiind om, de fapt

În locul mașinăriilor poți fi la altceva apt

N-o să te bat acum la cap cu umanele sentimente

Dar omul ar face bine o eroare să n-o mai repete

4

Ca să-i fi alături chiar nu-i nevoie

Să fii perfect, e de-ajuns să-ți pese ție

Nu-i deloc cum am crezut, că trebuie soluție

E de-ajuns un sfat să-i dai într-o discuție

Nu suntem roboți, suntem simpli muritori

Unora ne place mai mult să fim visători

Vezi tu, sentimentul uman

Cu el nu te juca, nu fi tiran

Obiectul material ușor îl poți strica

Dar pe suflet cine-l mai poate repara

Tocmai asta vreau să-ți zic, nu uita

Fi-i alături, că oricine știe certa

5

Când am să vă spulber

Veți crede c-am căzut din cer

Dar eu multe vreau să v-ofer

Nu sunt nici idol, nici brigadier

Eu.. sunt doar un băiețel

Nu vă spulber eu, nici nu ridic mâna

Că voi vă distrugeți, dacă nu vă puteți îmbuna

Voi porniți războiul, apăsați pe trăgaci

Când vă zice cineva adevărul, strigați: „TACI!”

Vă credeți cei mai tari, manipulați omenirea

Chiar și speranța, ați omorâ-o și pe ea

Apoi vă plângeți și dați vina mai departe

În mintea voastră ați distruge orice cetate

Unde mai e iertarea, pe care se bazează creștinismul?

Nu mă mir de ce oamenii deștepți adoptă ateismul.

Ne distrugem între noi de ani întregi

Și asta să nu-ndrăznești să negi!

Habar n-avem cine suntem, de unde venim

Însă, cu toții știm prea bine cum să nimicim.

6

Când eşti copil eşti mic şi prost

Asta-i natura, nu te-mpotrivi că n-are rost

Te maturizezi încet, treptat

Pân-atunci îți dau un sfat

Nu forța nimic, doar la nevoie

Nu trebuie ca mintea să-ți bubuie

Sunt momente ireversibile, ar fi păcat

Să nu te prostești, distrezi, de furie să fii inapt

O să vină timpuri mult mai grele

Dar lasă, de la viață nu le cere

Ți le va băga ea pe gât

Când ești mort de foame și-ntrebi:cât?

7

Cel ce-ajută pe toţi, necondiţionat

Pare-mi-se că-s rău de soartă încercat

Cel ce-ajută făr-un motiv

Întemeiat, sau din unul fictivi

Cel ce-ar vrea să schimbe lumea

De durere vrea a o-ndepărta

Dar nu reuşeşte mereu, ce să zici

Nu poţi de unul singur totul să-l faci

8

Tot o să mai am ceva de spus

Sufletul nimeni nu mi l-a răpus

Să am oare talent de sus?

Neh, cine oare să-l fi pus?

Am crezut odată că sunt dus

Însă – poate că nu-s!

9

cică gânduri copilărești

când o să te maturizezi?

Vorba aceea „Toate la timpul lor”

E valabilă pentru orice popor

Știind că, copilăria-i unică

Să te distrezi atunci nu strică

Știind că-i doar odată-n viață

Nu ne lua din gură această dulceață

Știi și tu prea bine când erai copil

Când făceai câte-o prostie în mod subtil

Când te râdeai de întâmplările altora

Când înăuntrul tău nu-ncolțise încă ura.

10

Cine, ce ești tu, de-mi dai în interior plăcere

De-mi dai, apoi mă depărtezi de durere

Cine ești tu de un provii

Sunt chiar curios de-asta să știi

Cine ești tu de mă faci să fiu altruist?

Să-ți mulțumesc: datorită ție eu exist

Cine ești tu, te dezvolți mereu

Ești mult mai puternic decât mine, zău

Cine ești tu, de-mi ghidezi orice pas

Iar de nu te urmez ajung la vreun gând sinucigaș

Cine ești tu, vreau să te cunosc

Ard de curiozitate, recunosc

Cine ești tu, cine te-a creat

Cum de trupul meu te-a căpătat

Cine ești tu, nu mă mai fă curios

Stai calm, din discuție nu vreau să ies victorios

Cine ești tu, că nu pot să-mi explic

De ce când fac bine, în interior mă ridic

Cine ești tu, cel ce mă ține-n viață

Atunci când restul atârnă de-un fir de viață

Cine ești tu, de-s în stare a gândi atât de departe

De ce-mi faci asta, de ce nu pot sta „cuminte”?

Cine ești tu, te-ntreb pentru a n-a oară

Ești misterios rău, iei mereu aer curat.. de la țară

Cine ești tu, vreau acum să-mi răspunzi

Până nu în idei noi ai să mă afunzi

Cine ești tu, dar văd că-i inutil

Nu pot afla asta, decât ușor, tiptil.

11

Cine zice că nu poţi fi

Toate-ntr-un loc, haide zi

De ai multe pasiuni, nu doar una

Şi le faci cu drag, chiar ş-acuma

Nu-ţi poate interzice nimeni

Să trăieşti pe lume, mie asemeni

12

Comp-uri…

Calculator blestemat

Ani din viață tu mi-ai luat

Cu degetele pe tastatură

Am umblat peste măsură

Dependent și obosit

Zi și noapte n-am dormit

Totul din cauza ta

Și-a blue screenului belea.

Trăiți-ar partițiile tale

A harddiskului sectoare

De la linia de comandă

M-am trezit că mă lași baltă.

Scrisu-i greu, am obosit

Am o față de tâmpit

Spune-mi unde am greșit

Că te scot din circuit.

Știi și tu, în goană mare

Am uitat de-a ta bootare

Acum văd că-i lucru mare

Dar uitasem, frățioare..

Să iau acum un topor

Praf și pulbere fac din calculator

Ori el, ori eu m-omor

Văd că-i ceva fain la televizor.

Ia s-ascult o melodie

Ca să scriu ș-o poezie

Sunt fără inspirație amu’

O creez din nou la anu’.

13

Dupa multa ezitare ma confesez unui strain

Si dau afara din adancul sufletului partea ce cu greu o tin

Ca nu e bine, ca risc prea mult sunt partial de acord

Dar sa tin in mine o secunda nu mai pot sa suport

El n-are nicio obligatie, nicio datorie

S-asculte pe-un necunoscut, cine stie

Poate-n schimb sa-ti faca rau, sa spuna la randul sau

Cuiva sau catorva, sa fie pentru tine si mai rau

Daca ma gandesc mai bine e fix ca un joc de noroc

Tu avand nevoie disperata de bani, fiindca datoriile te toc

Iar de nu faci rost de ei cel putin pana diseara

Risti sa pleci definitiv si din viat-afara

Ai nevoie neaparata de potul norocos

Fiind ajutat si de intuitie speri ca va fi cu folos

Asa e si cu strainul, abia de-o data, de doua ori de l-ai vazut

Si ceva-ti soptea ca ti-ar putea oferi vreun sfat, chiar de cu imprumut

Logic poate ar fi sa nu vorbesti cu strainii, corect?

Insa de esti condus de emotie, nu ti se pare un lucru cert

In final risti oricum, doar ce mai ai de pierdut

Stiind ca starea ti se agraveaza cat timp ramai tacut

Regizorul va avea mereu nevoie pentru film de actori

Oamenii nu sunt ghicitori, insa pot fi buni ascultatori

14

Copil sărac din Africa

Oare cum îți decurge viața

Încotro te-ndrepți, la ce speri

Tu de la viață ce anume ceri

Mă-ntreb cum poți trăi așa

Fiindcă nu pot intra în pielea ta

Pot doar să-ncerc să-mi imaginez

În mintea o imagine cu tine să creez

Mă-ndoiesc că ți-o fi ușor

Dar oricum ești trecător

Nici nu știu cât ți-e limita de trai

Nici n-o să te jelesc, e inutil, good-bye!

15

Creștinismul s-a transformat într-o afacere

Crede-mă, nu mai e cale de întoarcere

Ei ne fac să dăm totul pentr-un imaginar zeu

Tocmai de-asta-am ales să fiu ateu.

Creştinismul te face cât mai umil

Şi logica ţi-o sfărâmă uşor, tiptil

16

Crezi că-i atât de ușor să mori

Nu va fi deloc așa cum speri

Ori este moartă bruscă ori e voluntară

Tot același efect va avea a ieșirii din viață afară

Cel mai grav e când suferi de vreo boală

Mai ales de-i incurabilă,  tragedie finală

Măcar așa va fi justificată

Pentru tine și pentru lumea toată

În caz contrar,  de-i voluntară

Se numește criză suicidară

Nu-i ușor să mori,  dar tot acolo ajungi

Indiferent de în acel moment râzi ori plângi

Vieții nu-i pasă, pentru ea e totuna

Cum o tratezi cu rău sau cu buna

Dă-ți ție răgaz E drumul pe care-l alegi

Odată ce strici mașina înainte nu poți să mai mergi

Poate-ai primit amendă, poate-ai rămas fără permis

De-ți tai craca nu mai poți da pentru el, și cu asta am zis

Cuvintele pot durea al naibii de mult,  știu cum e

Asta-i o altă descoperită de om filosofie

Parcă totul s-a întors împotriva ta

Știi bine că așa nu mai poți continua

Dar ce-i de făcut, la cine să apelezi

Tot gândindu-te psihic sigur cedezi

Ajungi într-un spital de psihiatrie, ca și mine

Și acolo pe puțin 2 săptămâni te va ține

Alături de nebuni,  așa cum îi descrie lumea

Și ai impresia că acolo ți-e și locul,  culmea

Îți spui apoi Trebuie să scap rapid de aici

Că nu-i deloc cum crezi,  între aceste ziduri reci

De fapt nu-s reci,  dar așa le poți numi

Dar nici nu le simți calde,  în fundul inimii

Măcar cu-aceast-ocazie ai văzut cum e de fapt psihiatria

Deloc cum ți-ai fi dorit,  prietene, că doar ești în România

Lipsește ajutorul, lipsește total compasiunea

Ai noroc de-o poți găsi măcar undeva, știi,  familia

Ar trebui să te sprijine,  doar ești copilul lor

Doar mama te-a născut, nici ei nu i-a fost ușor

Dacă nici eu în situația asta nu e cu tine caldă

Nu știu la cine poți apela, cuiva a cărei inimă îi saltă

Mai sunt și oameni calzi,  atât de cumsecade

Care te pot chiar iubi ca pe-un frate

Mai este și alt gen, parcă-i pretutindeni

Care-abia apucă să te vadă jos, nu-i ademeni

Ferește-te de ei,  nu le spune oful tău

Iar dac-ai făcut-o să te-aștepți la ce-i mai rău

Îmi pare rău, în cazul ăsta nu știu ce-i de făcut

Eu în punctul ăsta încă nu am trecut

Tocmai din frica ast-am ținut totu-n mine

Și-ți jur că nici așa nu-i deloc bine

Deci o variantă mai bună te-invit pe tin’ s-alegi

Dar problema ta nu-ncerca s-o negi

Nu va trece de la sine,  te va urmări poate pe veci

Pân’ n-o vei lămuri nu te va lăsa în pace

Te va urmări,  pe oriunde tu însuți vei trece

Încearcă cu calmante,  încearcă cu psiholog

La mine a făcut progrese a doua variantă, dar te rog

Nu fă prostia asta,  nu-ți lua viața

Chiar de te-a amărât, nu rupe ața

Acum nu-ți dai seama, și, sincer, nici eu

Dar simt că nu mă lasă să mor Dumnezeu

Ori ce-i în mine nu-mi dau seama

Dar nu mă lasă, îmi amplifică teama

Simt că am atâtea de făcut, cel mai probabil

Pe exterior nu voi înceta să fiu amabil

Iar pe interior totu-i atât de ciudat

Pot doar să-mi fac ordine-n cap

17

Te plângi de viața ta, dar nu-ți dai seama

Că la cel mai mic gest, ai învârti lumea

Că totu’ ar putea fi, cum tu ai vrea

Nici n-ai idee, ce înseamnă viața

E mai mult decât personajul Arcania

Prin nelimitată iubire, ce stă în ea

E de gradul doi verișoară bună, cu bunătatea

Și-aud diverse persoane: Copile, lumea-i rea

Dar de unde pana mea vine această psihologia

Cei neutri ar zice: mă piș pe ea

Să nu te-aud cu fraze gen „ce p***a mea”

Măcar de atât de urât ele n-ar suna

Și-i aud pe alții: Viața e comoara mea

Pân-ajung lefteri, de s-or sătura

Să mă bată la cap cu dragostea

Ca să nu rămân singur, ‘ai de viața mea

C-oricum n-apuc să gust din veșnicia

Doar cei ce îmbrățișează ortodoxia

Mai găsesc în ei puterea de a spera

Căci ei declară „Domnul e bucuria mea”

Cât timp cred în El nu mă voi temea

De nimic ce-mi rezervă viața

Haide măi omule, dă-mi și mie suma

Să fac aici o biserică, ce mult îți va plăcea

Când vei intra în ea, te va atrage dragostea

E lăcaș vopsit frumos, după plăcerea mea

Slujba e luată din psihologia

Ce ține mintea omului stabil, o da, o da

Nu-ți fă griji, iute n-oi termina

Că pe calculator n-apelez la pasta

Sau ca Eminescu să zic „Dar ce pana mea”

Că mi s-a furat textul de la poezia mea

Și-mi vine amu’ de proză a mă apuca

De-o să fac romanul ION, varianta a doua

Că Rebreanu prima variantă o scria

După ce i s-a pus pata pe averea mea

Care-i trecută de mult la APIA

Și iau bani frumoși, pe-onoarea mea.

18

Daca Dumnezeu nu ar exista ar fi necesar sa-inventam

Noi zicem ca putem, dar fara asa ceva nu rezistam

Suntem mult prea slabi ca rasa umana

Bineinteles, sunt si exceptii, atei se cheama

Ca sa ne asumam intreaga raspundere

Pentru fiecare necaz, bucurie ori durere

Stiind acest lucru, stiindu-ne limita

De ce sa negam atunci divinitatea

Ea ne ajuta, nu-ti dai seama insa cat de mult

Ne ia o parte din zilnicile probleme, enorm tumult

Religia este psiholog pentru societate, sociolog

Crestinismul tocmai pentru echilibru detine-un decalog

Fiind creata de om e normal sa aiba profit

Lucru care ar fi foarte bine, ca om sa-l inghit

Daca te gandesti bine se compenseaza

Omu’ poate vorbi liber despre ceea ce-l streseaza

Sa cauti adevarul nu te va ajuta chiar deloc

Sa ii spunem ce-l paste la Craciun acelui porc

De ce sa nu folosesti religia ca atare

De ce nu te poti comporta ca un om oarecare

Ia ce-i bun din ea, foloseste-o drept calmant

Marturiseste orice lucru ce ti se pare alarmant

Asta e si va fi mereu, fara sa ai ce-i face

De aceea lasa pur si simplu crestinii-n pace

19

Dacă l-ar păsa de a noastră soarta

Nu ar ști doar să aplice cearta

De-ați trece peste orgoliul vostru

Și v-ați pune și în locul nostru

De mai este-n voi strop de omenire

Ați lăsa să treac-a adevărului venire

De-ați avea pic de simțire

De-ați scăpa de-a banilor îndrăgostire

De-n pieptul vostru mai bate-o inimă

Ați renunța măcar la o zi de faimă

De urechile voastre n-ar purta vată

Ați auzi pân’ și-a sinucigașului scrisoare

cu lacrimi udată

Și culmea, dacă azi v-ar muri o apropiată rudă

Ați simți pe pielea voastră că viața-i crudă

Ați înțelege și voi, poate, abia atunci

Cum e să suferi, nici să mai vrei să mănânci

Dar nu se va-ntâmpla așa, fiindcă e prea mare bogăția

Știind că nimeni n-are ce vă face, că-n zadar e mânia

Sunteți atât de tari, atât de avansați

Pe noi întotdeauna ne veți trata ca și ratați

Și istoria continuă așa, făr’ s-o schimbe nimenea

Am ajuns să accept asta, oricât de mult m-ar durea.

Cu totul că mai este ceva, care ne dă o soluție mai bună ca funia

Acel ceva, ascuns mult timp de voi, o lege universală: atracția!

20

Dacă tot sunt lăsat singur

Aș vrea să nu mai fiu cu mine dur

Să-ncep să mă văd cu alți ochi

Să scap de obiceiul de a toci

Să-nvăț să trec peste orgoliu

Ca să n-apuc vreo zi de doliu

Să-nvăț a vorbi, nu a reproșa

Să nutresc dorința de a îmbrățișa

Să trec prin dezamăgire, prin suferință

Să-mi închipui ce simte până și-o orfană fetiță

Să-mi răspund chiar la întrebări fără sens

În care-un înțelept a găsit ceva ascuns.

Dacă tot sunt lăsat singur

Să-mi mai scald și eu obrajul

Să mai văd și eu dincolo de aur

Să alerg și după ce eram altcândva sătul

Dacă tot îmbrățișez singurătatea

Să mă leg puternic de ceva, virtutea

de a mă pune în locul altcuiva

de a-nțelege de ce-i plânge inima

Dacă tot sunt lăsat singur de izbeliște

Măcar să gust din ceva de care lumea se ferește

Să gândești puțin altfel nu te face nebun

Doar că omului îi mai e și lene, presupun

De-aia nici n-acceptă unele variante

Sare peste ele, de parcă-s idei mâzgâlite

Dacă tot mă cert cu mine, că vreau să aflu

Motivul pentru care fericirea m-a trădat cu altu’

Mă condamn singur la ceea ce trăiesc

Cât timp nu depășesc orgoliul sufletesc.

Dacă tot mă simt atât de abandonat

Măcar pe cineva să simt c-am ajutat

Să-i simt un zâmbet pe buze

Că-s egoist lumea să nu m-acuze

Dacă mă tot întreb „Oare de ce?”

Mintea măcar gândurile să mi le înnece

Nu vreau să-mi înnec amaru-n băutură, e și prostesc

Așa-mi otrăvesc corpul, și nu asta-mi doresc

Dacă tot sunt singur în camera mea

Să mă gândesc de-aș fi orb ce-aș făcea

Odată ce n-aș mai vedea nici lumina

Dorul să văd pe cineva veci nu l-aș mai alina

Să mă gândesc de-aș fi surd cum ar fi

Măcar aș fi în stare să citesc poezii

Însă muzica, dulceața din viața mea

Aș pierde-o odată pentru totdeauna

De n-aș avea mâini sau picioare

Nu m-aș mai văita că sufletul mă doare

Să calc pământul ar deveni doar un vis

Iar în realitate doar un scop de neatins

De măcar aș ști aprecia ce am

În timp ce-n camera mea plângeam

Atunci n-ar fi un timp pierdut

Să mă refugiez în singurătate n-ar mai fi atât de neplăcut

Fiindcă odată ce pot fi și recunoscător

Elimin din suflet un rece fior

Odată ce știu aplica recunoștința

Universul mă va ajuta, oricare mi-ar fi dorința.

21

Lumea n-o să știe de ce m-am sinucis

Cel mai probabil crede c-am trăit în paradis

Nu-și imaginează starea mea de mic copil

Ci crede că-ntreaga viața de nimic n-am fost capabil

Oricum nu te baza pe ea,  mai mult te-ncurcă

Când faci greșeli îți garantez că te spurcă

O să te distrugă, crede-mă, încet-încet

Cu cerințe extravagante,  de nu-i ții piept

Te-ntrebi de ce dar e foarte simplu motivul

Își vrea totul pentru ea, mândria și egoismul

Și e pierdere de vreme să încerci să-i reproșezi

Oricum în fața ei tot o să greșești

Dar stai că depinzi de ea,  tot nu e bine

Te-ntâlnești zilnic cu suflete haine

Așadar, trebuie să faci ceva de tot urgent

Altfel rămâi un singur robot, total neimportant

Un simplu roboțel uman, cu frică de societate

În cele din urmă îmi vei da dreptate

22

De ce oare pot fi băieții așa de proști

Așa ești și tu, până-n momentul când crești

De ce nu știu din prima să-și folosească mintea

Cred că-s invincibili atunci când dețin sexualitatea

Apoi își plâng amarul, e vai de ei

Când îi prinzi la colț, par așa de mititei

Au mândrie-n ei, sunt niște brute sexuale

Habar nu au ce-i aia adevărată valoare

Se laudă mereu cu a lor bărbăție

Și fug ca dracu’ de orice tragedie

Nu vor s-accepte când nu au dreptate

Dar o femeie îi poate da pe spate

Pe câtă forță fizică și brută

Pe-atât și prostie, de n-ascultă

Par toți la fel, ai de-unde alege

O sută de ei nu pot cât o femeie înțelege

Caută să fie cei mai buni, sunt buni de harță

Și vor lua cea mai cur*ă femeie de soață

Și continuă așa, mereu, nu se-nvață minte

Nu pot gândi ca o femeie, să vadă ce simte

Când dau de bani, faimă sau respect

Își pierd întreaga minte, ce-i drept

Iau în mână orice obiect cu vârfu’ ascuțit

De ai curajul să le-arăți cine-i tâmpit

Să te ferească bunul Dumnezeu

Să fii exact cum te-am descris eu

Ajungi să muncești tot timpul ca un câine

S-arunci cu vorbe, să nu știi de rușine

Și cel mai rău lucru, dintre toate

E să nu-ți dai seama decât după moarte

De cât de seacă e mintea masculină

Că ei cred că orice persoană feminină

E slava lor, pe când ei de fapt ei i se-nchină

Feminitatea, cu arsenalul ei de farmece

Bărbatul pe toate părțile-l întoarce

Îl scutură de toată energia prin act sexual

Și de mintea lui are grijă printr-un scandal

Îl manipulează emoțional în cel mai mare hal

Ca prostu’ să alerge mai des la spital

Îi fac din timp certificat de inconștient

În timp ce dorințele i le expun în mod direct

Și e prea tare instinctul brutal, ce să-i faci…

Că omul nostru e atent la ce-are aia-ntre c**ci

Și de parcă toate astea nu i-ar fi de-ajuns

Căci femeia obține orice prin câteva ore de plâns

Toată forța, potențialul, mentalitatea

S-au dus pe apa sâmbetei cu-alor stupiditatea.

23

De fapt mă și plictisesc

Deși tot zic că gândesc

Cu totul că e ceva omenesc

Sunt om – implicit greșesc

Dar eu altceva voiesc

Vreau mereu să-ntineresc

Deși cu fiecare zi tot cresc

În comparație cu un geniu pălesc

Și să pierd timpul – de-asta mă feresc

O iubire sincer îmi doresc

Fiindcă e ȘI specific bărbătesc

Și vreau MULT de tot să mă liniștesc

Când zic că vreau să mor – nu neapărat glumesc

Ci ce e-n mine încerc să mărturisesc

Dar unii zic că eu doar cerșesc

Prietenie eu chiar îmi doresc

Hai, serios, o s-o țin tot în „esc”?

În momentul ăsta, mi se pare vitejesc

Eu nu sunt de neam sârbesc

Mă mai întreb de ce trăiesc

Inevitabil am s-ajung să îmbătrânesc

Și atunci timp înapoi o să cerșesc

Dar eu nu așa voiesc să trăiesc

Să pierd timpul, iute să-mbătrânesc

Vreau să mai simt graiul românesc

Sângele nu pot să mi-l vopsesc

Greșelile ajung singur să mi le vorbesc

În fiecare zi am ceva să-mi mărturisesc

Nu vreau încă să tâmpesc

Sunt prea tânăr, vreau să ȘI IUBESC

Să fiu perfect e pentru oricine „ceresc”

Pentru Dumnezeu – apasă tasta ESC!

24

De-ai renunța măcar pentr-o clipă la mândrie

Știu că e greu, asta toată lumea știe

Ai vedea a lucrurilor o cu totul altă față

La problemele-ai găsi soluție, ai ieși din ceață

Nu ți-ar mai fi chiar atât de greu

Lăsând la o parte acel Știu eu

Însă e o parte din noi toți

Să scapi definitiv nu poți

Poți însă tu ca om să-l diminuezi

În fața celorlalți să mai și cedezi

25

Doa-doa-doa doamna profesoară

Doa-doa-doa doamna profesoară

Doa-doa-doa doamna profesoară

În învățamant va angajara

CV-ul in considerare vi-l luara

Ati venit la serviciu iara

Cum stati cu situatia pecuniara

Ati scapat de criza monetara

Ori din salar ca la restu’ va taiara

Doa-doa-doa doamna profesoară

Inteligenta mi-o omoara

Iar la examen elevii copiara

Nu lasati corigenti pe vara

Ca eu sper la bursa semestriala

Ori la restanta ne-intalnim iara

Faceti-ne viata mai usoara

Nemaifiind atat de bizara

Cu multe profii ne speriara

Ambitia ne-o asasinara

La cursuri ne chinuira

Ca nu trecem ei ne zisera

Saracii parintii nostri platira

Atat de tare ne prostira

Ca scoala-i pentru diplome unii sustinura

Rau de tot atunci ne amagira

Avuram personalitate fraiera

Doa-doa-doa doamna profesoară

Nu mai fiti atat de avara

Cu cifrele, combinati-le doara

Doa-doa-doa doamna profesoară

Din cauza versurilor mă exmatriculară

26

Ne aflăm mereu între două extreme

Nu putem gândi, simți dincolo de ele

Se zice că omu-i rău, egoist

Atunci de ce dracu’ mai exist?

Se zice că mai satană ca omu’ nu-i nimeni

Atunci de ce mă-nveți de rai și iad, spune-mi!?

Tu, ca om, ce poți oare simți?

Extaz, fericire, ș-apoi treci spre agonii

Dintr-o celulă, a cărui început e încă necunoscut

Aspiri încontinuu spre ceva absolut

Te naști și crești

Greșești și-nveți

Te bucuri și plângi

La viață să nu renunți!

Încet-încet ai sa îmbătrânești

Spre trecut mult timp ai să privești

Alegi: ori rămai trist și regreti ce n-ai făcut

Ori dai altora sfaturi, și vezi totul ca pe-un nou ÎNCEPUT

27

Doua vs una

Avem emisfere, urechi

Ochi, nari, perechi

Pe cand doar o singura gura

Pentru vorbe folosita, dar ce nu-ndura

Sa fie criticata, ea nu stie asta

Ci se pricepe de minune a latra

Omule, asta nu-i treaba ta

Din vorbe nu prea ai ce-nvata

Mai buna decat una, sunt doua

Precizate-n incipit si date de la nastere, noua

28

E nevoie de tine-n viață

Revino-ți, spală-te pe față

E unica ta șansă, repet, unica

Știu că sună clișeic, dar e realitatea

Nimic bun nu-ți va aduce moartea

Poate-acum privești sceptic la ceea ce-ți scriu

Însă încotro te-ndrepți eu de-acolo viu

Crede-mă,  nu e ca în visul tău

Nu vei fi salvat,  tu să ai grijă de sufletul tău

Nu știu ce altceva să-ți mai spun

Bagă-ți mințile-n cap, n-am cum altfel să te-ndrum

29

Ei se hrănesc din ura ta

De-ai fi raţional, n-ai accepta

Cu ei învață a nu te mai certa

Ține minte: se va-ntoarce roata!

În plasa lor încearc-a nu cădea

Fiindcă astfel lucrurile nu le vei rezolva

De nu poţi singur, totuşi nu te lăsa

Cu unul mai deştept ca tine vei discuta

Te rog mult de tot, altfel nervii ţi-i mânca

Şi-i păcat: într-un minut pierzi de 60 de secunde ori fericirea.

30

Sunt emoții puternice

În fața lor nu am ce zice

Mă entuziasmez, mă simt în extaz

Nu mi-ar păsa de-aș muri în gaz

Devin mult prea trist, trec la agonie

Și-ncep să sufăr pentru-a mea trăire

Înțeleg că așa ceva simte omul

În afar’ de-atunci când îl apucă somnul

Dar e prea mult, îmi vine să renunț

Ceea ce simt nu pot direct să anunț.

31

eu nu sunt ca voi

nu vreau să mai fac tărăboi

uitați-vă-n jur: ura e-n toi (în tine)

nu v-ajunge să vă gândiți doar la voi,

ba mai vreți să-ncepeți înc-un război

Pe-ai noștri obraji să curgă

ca din cer într-o furtună: mii de ploi

32

Fără cuvinte spune-mi oare noi ce ne-am face

Ne-am rezuma la sunete, în rest doar am tace

Nu ne-am mai putea chiar deloc înțelege

Nici acum n-o facem, dar tu poți alege

Conștient tu fiind de ce-nseamnă o vorbă bună

Ai renunța la certuri, la reproșuri, la o-ntreagă furtună

Îi ceva magic ascuns în cuvinte, zău

La început a fost cuvântul, asta cred și eu

Te înalță, te coboară sau așa cum ești te mențin

Suntem umani, deci folosim cuvinte ca să povestim

33

Timpul, puternic și de neoprit

În loc vrut-am să fi amuțit

Cu toate că e atât de mișel

Mai bine ne-am împrieteni cu el.

Dar nu-i nimic, totul va trece

Într-o zi vom avea ocazia a-nțelege

Că totul decurge normal

Că fiecare zi face parte din plan.

34

Fratele meu, cred că m-ai minţit

Prietena ta te face fericit

Unul din voi la aceste vorbe, sigur a zâmbit

E mai bine aşa, decât trist şi singuratic

Bine că nu v-am dezamăgit

La facultate, aşa cum iniţial aţi grăit

Pot spune că sunt şi eu mulţumit

De rezultatele pe care le-am înfăptuit

Respect din partea voastră am primit

Cumva, cu fericirea, m-am reîntâlnit

Deşi mi-am pierdut speranţa, şi-mi doream să fi murit

Şi toate sunt, mă bucur că nu-s un mit

Pot spune că mi-am revenit

De ce groaznic m-apăsa, m-am descotorosit

Că mi-am promis că voi fi mai bun, n-am glumit

O altă mentalitate în cap mi-a venit

Viaţa înainte o am, să ştiu că bine am trăit

Pe cel din trecut îmi doresc să-l fi depăşit

Nu mă plafonez, să lucrez în continuare n-am să ezit

Vreau să spun: „Un ţel în viaţă mi-am găsit”

Dar să nu cred apoi că mi l-am greşit

Fiindcă altfel moralul îl voi avea, din nou, trântit

Şi nu vreau, sunt fresh nu obosit.

La vară m-aşteaptă fân de cosit

Şi nu ştiu dacă o vacanţă merit.

Deşi destul de multe lucruri mi-au reuşit.

35

Fuga dupa atentie

Cu ganduri puerile alergi dupa atentie

Deja nu mai e necesitate, se numeste pretentie

Cineva-i mai bun ca tine, la aceasta observatie

Devii complet nemultumit de tratatie

Prietene, dar unde te grabesti sa pleci

Si de ce-i acuzi pe toti ca au suflete reci

Nu esti propriul fan, iar la acest deficit

Consideri ca atentia celorlalti te-a fraierit

De ce preferi de la altu’ ceea ce-ti poti oferi-ntr-o clipa

Pentru tine-ai face bine sa fii cel mai valoros, la o adica

Iti place lauda celorlalti, pardon, nu e deloc așa

In cel mai rau caz faci si pe mortu’ dupa ea

36

generatorul de emotii

parca imi da palpitatii

incepe-a ma lua cu tremuraturi

merita numele de generator de simtiri

de vrei tu diferenta a sti

dintre om si orice altceva, hai zi

iti spun de pe-acuma din start

in privinta asta numai omu-i smart

Nu-i vorba, crede-ma, doar de gandire

De ratiune, creativitate ori construire

E vorba de ce simtim: tu, eu

Asta ne confera unicitate, zău

37

Îi poate păsa cuiva de mine

Sau sunt aleator în univers, spune?

Existența noastră, practic vorbind

E-nc-un mister, întreb cugetând

Viața e șansa unic-a fiecăruia

De-aș afirma existența, culmea

Despre creier nu mai vorbesc

E-un dispozitiv dificil, ingineresc

Despre oameni ce să mai spun

Nimic nu le convine, nici timpul de-acum

Nu gândesc, pur și simplu nu realizează

Nici măcar darul suprem: se află-n viaţă

38

Îmi pare rău

Îmi pare rău că lumea-i atât de ipocrită

Îmi pare rău că omu cu banu’ se mărită

Îmi pare rău că suntem făcuți să prejudecăm

Săraci fiind cu duhul în masă ne sinucidem

Îmi pare rău că omenia-i pe cale de dispariție

Îmi pare rău că ne-aflăm mereu într-o competiție

Îmi pare rău că nu se-află nimeni lângă tine

Când ai mai mare nevoie,  tu știi cel mai bine

Îmi pare rău că suntem de gunoaie invadați

Peste tot cu știri cu oameni maltratați, spulberați

Îmi pare rău că ne distrugem de unii singuri

Cum spun și semnele celor mai noi timpuri

Îmi pare rău că iadul nu se mai sfârșește

Și norocul pe om în continuu-l părăsește

Îmi pare rău că scriu aceste versuri triste

Îmi pare rău că am gânduri atât de pesimiste

Îmi pare rău că sunt atât de depresiv

Și port cu mine mereu tristețe la activ

Îmi pare rău că nu te pot pe moment încuraja

Îmi pare rău, aș vrea mult de tot a te ajuta

Îmi pare rău de mama mea

Ea privea mereu sceptică lumea

Îmi pare rău de cei ce sunt părăsiți

Și suferă din asta, că nu mai sunt iubiți

Îmi pare rău că nu mai văd la mine-n viață bucurii

Și sufletul ei cald nu-l mai pot cuceri

Îmi pare rău, dar nu mai știu de ce

Îmi pare rău c-am scris aceste versuri groaznice

Imi pare rau ca trebuie sa plangem ca sa ajungem sa radem

Imi pare ca nu suntem constienti de cate in stare noi suntem

Imi pare rau ca vedem deseori viata doar in alb si negru

Imi pare rau ca nu avem minte, trup si suflet unite-n integru

Imi pare rau ca nu ne spune mai nimeni atunci cand gresim

Ori de o facem ne incapatanam a face pe invers, apoi o patim

Imi pare rau ca suntem atat de prosti

Si nu ne stim educa copii nostri

Imi pare rau ca trebuie sa guste din propriul venin

Imi pare rau sufletul nu stiu cum sa ti-l alin

Imi pare rau ca suntem zi de zi pacaliti, fraieriti

Peste tot de țepari, de oameni ce-apoi nu-i mai intalniti

Imi pare rau ca izbucnim nervos, ne enervam

Cu negativism tot raul ajungem sa-l atragem

Imi pare rau, dar nici eu nu sunt perfect

Deci mi-e greu si mie vietii sa-i tin piept

39

Integrez totu-n versuri

De la pace pân’la protesturi

Există mnemonici, ce-ţi poate face legătura

Între cuvinte dificile: le reţii uşor şi strigi ura!

Ai o noţiune ori idei foarte multe

Pune-o-n ime, ai să scapi de tumulte

Eu asta fac, e superbă metoda

Nu prea dă rateuri,o da, o da.

40

Încă mă mai doare o rană din trecut

Conștiința-mi spune: Lasă-mă să te ajut

Știu prea bine ce ai, știu să te ascult

Suntem doar noi doi, spune-mi al tău tumult

Din orice greșeală tu ca om ai face

Sau întâmplare nefericită, te poți întoarce

Nu există vorba: E prea mult nu mai rezist

Ești mai mult de-atât: spirit altruist.

41

În momentul de față timpul se mișcă-ncet

Așteptând să iei o soluție însoțită de bocet

Te doare existența,  doar din ce-n ce mai tare

Vrea să scoată din tine pentru ultima dată o strigare

Pe moment ești extrem de vulnerabil

Și de multe fapte la fel de capabil

E momentul deciziei,  ori pleci ori rămâi

Măcar de n-ar depinde de asta soarta nimănui

De alegi să pleci ia-ți adio de la tot

Iar ceilalți se vor descurca cum pot

De alegi să-ți continui existența pe pământ

Sigur vei vedea totu’ cu alți ochi,  pe cuvânt

Și nu crede că ce-ai nutrit a fost degeaba

În viață asta complet altfel stă treaba

Începând de azi,  ziua-n care psihic ai murit

Pentru o nouă viață de fapt te-ai pregătit

Odată ce-ai gustat din ce-nseamnă suferința

Ai întâlnit regretul,  sfârșitul de drum,  a vieții cerința

Deja ești complet altul, poate de-acum nu mai prejudeci

Pe ceilalți oameni ești în stare mai ușor să-i înțelegi

Fiindcă tu ajunseseși la o treaptă finală

În timp ce mulți oameni încă urcă pe scară

Poate n-ai înțeles, poate m-am exprimat greșit

Însă scopul a fost ca ideea în cele din urmă să ți-o dedic

Faptul că tot ce trăiești trebuie s-aibă un scop

De-l poți vedea te poți declara intrat în al conștiinței top

42

Poți să mă faci prost sau nebun

Că n-am să pierd niciun neuron

Poți să mă faci deștept sau inteligent

Că n-am să câștig neuroni, corect?

Dar nu fii indiferent/ă

Fiindcă poate pierd timp

Întrebându-mă „De ce?…”

43

Inteligență feminină

Poate că mă domină

Sunt dependent de dopamină

Dar nu-s eu de vină

Un prim pas spre maturitate

Așa cred sau am dreptate?

De mă gândesc mai bine se compensează

Ambele sexe în putere variază

Masculinul e cu-a lui implicită forță, brutalitate

Femininul poate da dovadă de-o inteligență aparte

Însă.. ce-ar fi dacă le combinăm

Luăm ce-i mai bun, nu le furăm

Luăm putere din mușchi „crescut” la greu

Și minte dintr-o prezență feminină -> totu-n corpul meu

Sună fain, știu, pare-o capcană

Dar nu neapărat.. ambii-s de rasă umană.

44

Între progres şi regres

Nu se află niciun succes

Se numeşte plafonare

Să fii în viaţă doar în trecere

Timpul nu iartă, e dat dracu’

Ori rişti, ori câştigi, tot dai cu arcu’

Nu-i lăsa să profite de tine

Dacă tu n-o faci, altu’ cine?

Chiar de viaţa-i imprevizibilă

Experiența, să știi, e neînlocuibilă

45

Învață-mă să plâng

Căci mă doare prea tare

Lucrurile ce le-am simțit îmi ajung

Mai am nevoie doar de răbdare

Învață ochiul meu să pescuiască

Pe spatele unui somon, care să mă trezească

Din ceea ce mă-nconjoară

Din tot chinul, să nu mă mai doară.

46

La degetul ei mic

Magnific nivel, purtat l-al ei deget mic

Fiindca inelarul e-ncoronat, cu aur acoperit

Tu, cel care te credeai stapan a tot

Prietene, ti-as vinde cu drag un pot

Dar stiu ca-i inutil, dragostea asta frumoasa

Indiferent de-al ei scop, garantez ca nu te lasa

Dar, macar esti fericit, asta conteaza

Chiar daca nu-i statornica deloc a ta baza

De-acolo din varf nu poti vedea nimic

Poti, nebuneste, sa te-arunci de pe zid

Unde nu-i cap este vai de picioare

Desi partea asta a ei te lasa fara scapare

Spune-mi tu, oare, cum e mai bine

Daca sa fii prostit, dar fericirea-ti vine

Ori cu bazele solide, cu riscul acoperisului de a nu te tine

47

Participi și tu la o înmormântare

A cui nu mai contează, oricum vezi durere

Încotro se-ndreaptă acea persoană,  nu știi

Știi doar că pe-acest pământ nu va mai păși

Oare din locul ăsta îi poți auzi al ei glas?

Dacă râde sau plânge în acest din urmă ceas

Oricum nu vei ști vreodată, poți doar să presupui

Starea de spirit a omului ce s-a crezut al nimănui

Poate încă ar vrea să trăiască, neștiind c-a murit

Sau poate că el visează c-are încă timp de trăit

De-ar ști adevărul ar fi profund dezamăgit

Ori poate dimpotrivă, din suflet s-ar bucura

C-a ieșit din ciclul vieții dacă din toată ființă o ura

Nici asta nu poți ști,  de fapt nu ști chiar nimic

Poți doar aprinde-o lumânare, la căpătâiul lui, adic’

E tot ce mai poți face tu ca ființă umană

Și să spui o rugăciune în caz că Dumnezeu sufletul i-l condamnă

Restul trebuie acceptat așa cum e

Îi poți păstra în inimă amintirea vie

Și cam atât,  e de la sine înțeles

Că s-a terminat,  omul a suferit de deces.

48

Vreau sa-ti sterg de pe obraz lacrima

Nu suport sa vad cum iti frange inima

E prea mult sa mai vad atata tristete

N-are ce cauta unde-i atata frumusete

Spune-i ce-ai patit, care-i de fapt dilema

Ce te macina, ca vreau s-o scot din schema

Stii tu, unele sentimente nu-s deloc usoare

In functie de traire inima-ti rade ori te doare

Oricare ar fi acela eu iti zic de pe-acuma

Ascuns fiind, confesat deloc ori filtrat cu minciuna

Nici una din ele nu-i varianta cea mai buna

Orice emoție, fie ea cat de cutremuratoare

Isi pierde din intensitate prin vorbele unei persoane pasatoare

Asadar nu-ti fie teama sa purtam o discutie inter-umana

Pe langa gandire beneficiem si de emotie, involuntara

Stiu sa folosesc in mod special ascultarea activa

Stiu s-aud ce spui, nu sa te ignor, de asta nu-ti fie frica

Stiu sa tin si-un secret la purtator

N-am ajuns inca-n stadiul de violator

Multi nu stiu ce-ascunde expresia unei fete triste

Daca cerseste-atentie ori e invadata de mii de ganduri pesimiste

N-ai cum sa stii, stii, tacerea nu-i prea buna la nimic

Mai ales cand stii c-ai ajuns la un punct critic

49

Lăsați creștinii în pace

Că n-aveți ce le face

Dacă le spui că nu există Dumnezeu

Îți vor zice: diavolul vorbește, ai tupeu

Ei abia dacă își știu istoria

Și țin sus și tare în a unui zeu gloria.

50

Last day

Ultima zi din viața ta

Trezește-te dis-de-dimineață

Azi e ultima ta zi din viață

Fă tot ce pân-acum n-ai făcut

Fiindcă nu mai există un alt început

Gândește-te la cei apropiați

La rude, la surori, la frați

La ființa ta iubită

Profită de ultima clipă și-o sărută

Nu-ți fie teamă să vorbești frumos cu ea

Altă șansă veci nu vei mai avea

Gândește-te la cei care au ți-au făcut rău

Dacă merită sau nu să guste din pumnul tău

La fiecare lacrimă prădată

Dac-a meritat să curgă vreodată

Gândește dacă lipsa iertării te va ajuta la ceva

Crede-mă, ura te va manipula

Azi vreau să gândești deschis

Odată ce-ai închis ochii mai trăiești doar în vis

Un vis nesfârșit, un coșmar

Imaginează-ți că lângă tine se află un barbar.

Azi timpul nu mai există

S-a evaporat, uită-l, pe asta insistă.

Ceea ce nu poți controla

Lasă în grija altcuiva

Și-atenția ceea ce merită ți-o va captiva.

E ultima ta zi de viață

Așa că profită, apoi ia-ți adio de la viață

Cu gândul că nu mai ai regrete

Că nu te mai macină gânduri secrete

C-ai făcut tot ce-ai putut

Ș-apoi gândește-te că totul a trecut

N-ai ce face, trebuie să te adaptezi

Scopurile principale să ți le direcționezi

Lasă deci ura, timiditatea, mândria și tot ce din astea derivă

Concentrează-te pe ceea ce mintea nu ți-o strică.

E ultima ta șansă

De a mai fi fericit vreodată

Arunc-o privire dincolo de orizont

Lasă-mă să-ți vând acest pont.

Acceptă orice sfat

Dar nu pune în aplicare orice rahat

Pune-ți mintea la contribuție

Las-o să lucreze la „super execuție”

Ai nevoie de energie

Nu de tâmpenii gen proteine

Muzica e hrana sufletului

Las-o să vibreze în „unda gândului”

Orice regret lasă-l, uită-l

Nu mai fi slavul oricărui tip de valută

Învață s-apreciezi cine ești

Încât cu mintea limpede orice activitate s-o sfârșești.

Nu contează dacă greșești

Cel puțin încerci să faci ce ști

E momentul tău, nu-l rata

De tine nimeni nu va mai profita

Fă totul cu zâmbetul pe buze

Pe invidioși asta o să-i enerveze

Poți străluci în întuneric

Dacă în miez de noapte prinzi un licuric

Îți vei da seama de multe chestii

Vei scăpa de lene și de alte prostii

Gândul atât de mult te va înspăimânta

Ani din viață în plus îți va da

Fiindcă vei realiza cine ești

Și încotro vrei să pășești.

51

Când îți vine să-ți iei viața

Și plângi până dimineața

Parcă totu-n jur s-a năruit

Ești totuși departe de sfârșit

Ai iubit și tu o fată

Crezut-ai că nimic n-o să

vă despartă

Dar îți dai seama cât ai greșit

Doamne, cât ai putut fi de tâmpit

Zici că un vis ți s-a adeverit

Că pactul cu viața l-ai întocmit

Dar nu e deloc așa

Copile, ești departe de-a ști

ce-i viața

Ai văzut și tu un clip

Parcă adevărul l-ai fi deslușit

Și continui să crezi în el

Îți sporește încrederea în Dumnezeu

Ai un examen de dat

Ce-arată de te-ai maturizat

Crezi cu tărie că nu-l vei pica

În mintea ta nu mai există așa ceva

Nu ai descoperit multe lucruri

Pentru asta viața te ia la șuturi.

Te gândești cum să unești totul

Să descoperi rostul fiecăruia, adevărul

Când crezi că de el ești atât de-aproape

Se ivește ceva care, cumva, te desparte

Te gândești dacă totu’ a fost în zadar

Adică ești la fel, de viață n-ai habar

Pui capul pe pernă, extrem de dezamăgit

„Am eșuat din nou, cu ce oare am greșit?”

Ziua următoare pare-un nou început

Ți se-afișează totu’, exact cum ai vrut

Și-o iei de la capăt, din nou

Cu gândul când la cei dragi, când la cavou

Nouăsprezece ani, trecut de majorat

Și iar întrebarea: Cât ești de maturizat?

Când începi tu să te-ntrebi „Oare am mâncat?”

Nu mai depinzi de alții, unii zic „Ce păcat!”

Sau, alegi varianta „E bine, dup-ale mele jocuri am dansat!”

Te întrebi: bani, dragoste sau prietenie

Sau pe toate trei le pot obține?

Îți răspunde iarăși a universului lege

Ce n-ai da ca pe deplin s-o poți

înțelege.

52

Lumea rămâne cu a-le ei

Veşnic frustări, probleme, idei

Pune interes personal, e egocentristă

Iar la necaz suflă-n batistă

Se-ntreabă de ce e viața atât de grea

De ce ne bântuie mereu moartea

De unde vin atâtea belele

Uită-te-n jur, ce-ai făcut pentru ele?

53

Râzi și mă faci pe mine copil

Făr-a ști măcar de ce sunt abil

Făr-a-mi cunoaște mintea ori puterea

Făr-a ști într-adevăr ce-mi poate pielea

Te crezi față de mine atât de superior

De parc-ai fi mare vedetă la televizor

Mă faci prost, că nu știu nimica

Și-ți mai bați și joc de Românica

Chiar atât de autoputernic te crezi

L-ai inventat pe Dumnezeu, să mă controlezi.

Declari că „Tu tai, tu spânzuri”

Pe la spate doar de mamă mă-njuri

Apoi te chinui ca textul să-l cenzuri

Nu-s deștept, n-am fost atent la școală

Nu m-am stresat să învăț CUM se ia o boală

De-aș dori doar să mă răzbun

Aș fi om slab, în mintea ta, presupun

Te-ai râde de mine cu hohote

În timp ce eu îmi car povara în spate

Te scalzi în a mea demnitate

Și știi și cum să faci dreptate

Te dai drept avocat, ești chiar peste tot

De-aia nu te prinde nimeni, că ești un lot

Ai fi în stare să-mi furi și textul

De glorie și bani nu vei fi veci sătul

Cel mai rău lucru este să mă omor

Să te las în lux pe veci scăldător

Nu recunoști, deși ți-e frică

De ceea ce știu, te faci și-o furnică

Fiindcă tu ești om, la fel ca mine,

Doar că tu te-nfrupți din tot

Eu într-un spital sărac, doar din vitamine

Dar situația se poate schimba și ea

Crezi că ai TOT pe tavă, dar nici măcar ideea

Roata se schimbă, așa a fost mereu

A sosit timpul să fiu și eu Dumnezeu

Dar eu nu-mi voi bate joc, dimpotrivă

Nu voi fi ca tine, s-aștept tot pe tavă

Vreau să văd ce m-așteaptă o viață întreagă

Nu să mă dau doar victimă pe-o targă

Am ceva peste care tu ai sărit

O inimă bună și multe lucruri de oferit

Natura e nelimitată, nu-s chiar atât de prost

Să-nghit orice minciună oferită la cel mai mic cost

De-oi deveni și eu la fel de laș ca tine

Înseamnă că m-ai orbit prea mult, și-ți pot zice „stăpâne”

N-ar mai fi nicio diferență

Între ceea ce simt EU și indiferență.

54

M-am îndrăgostit de cineva fictiv

Gândul la ea mi-e încă activ

Vreau să fac parkour, ca un sportiv

Durerea aruncată să mi-o ridic

Nu mai suport, cu realitatea pierd contactul

Mai c-aș fi în stare pentru ea a face pactul

Zău de-mi văd vreun rost pe lume

Dacă nu iubești, în ce să crezi, spune

Și totuși e departe, nu știe de-a mea prezență

Îi simt de mult timp adânc-a ei absență

Mă nenorocește de tot, așa aș fi declarat

Însă toat-această suferință răbdarea mi-a ridicat

Mi-a dat multă putere, m-a făcut oarecum independent

Deși aproape orice om mi-e încă influent

Crezi că încă mint, crezi că mi-e indiferent

Crezi doar c-am trecut printr-o pasă.. fără curent

Nu-i nevoie să mă-nțelegi, de fapt nici nu trebuie

Nu ești obligată, asta am priceput, lasă-mă-n nebunie

Lasă-mă de unul singur, asta ai făcut până acum

Nu voi renunța. nu voi face asta nicicum

55

De-ai ști de câte ori te urăsc

Când nu mă lași și pe mine să vorbesc

Dar trebuie să mă abțin să-ți mărturisesc

De câte ori nu o fac, văd că greșesc

Refuz să mă mai mint că enorm eu te iubesc

În felul ăsta ajung să înnebunesc.

Aș prefera de minte să mă folosesc

Ca să găsesc nenumărate motive ca să te IUBESC!

56

Mi-e tare dor de acel tip

Nu era nici geniu, nici VIP

Era un simplu om cu inima destul de calda

Motivul pentru asta ti-l zic eu alta data

Indiferent prin ce-a trecut, ti-e mare dragu’

Sa stai cu el de vorba, daca-l intalnesti acu’

Se spune ca, cele mai calde inimi, acelea au simtit

Cea mai multa durere, sa-ntelegi poate tre’ sa fiu mai explicit

57

Cica nu exista niciun motiv sa-ti iei viata

Dar ce te faci cand in minte-ti domneste ceata

Atunci cand clachezi prea tare si nu poti decat sa zici

Ca mintea nu-ti mai transmite normal ci deja vede purici

Atunci cand nu mai ai pic de logica-n creier

Cand te comporti la fel ca o haina aruncata-n cuier

Atunci cand parca toata lumea tipa la tine

Frustrarea vizitandu-i te trateaza ca pe-un caine

Cand ti-e frica de toti, esti sclavul fobiei

Dar nu poti ramane-asa, in limita omeniei

Dac-apare-o problema ii poti face si singur fata

De la a zecea-ncepand nu mai rasare soarele de dimineata

Faptul ca te izolezi de restul pune ultim capac

Spune-mi cum poti avea atatea lucruri pe cap?

58

N-am nevoie de o răsplată așa-zisă cerească

Ca s-ofer o vorbă bună, deși lumea-o să vorbească

Te plângi că lumea-i rea, că-i egoistă

Și că-n aceste condiții nimeni nu rezistă

Acuzi pe ceilalți de ipocrizie

Și faci din tot o simplă parodie

Te râzi de altu’, că-i mai prost decât permite legea

Și nu-ți convine că stai prost cu înțelegerea

Înjuri tot ce-i în jur de mamă și de tată

Viața fiind scurtă, alegi să o faci lată

Îmi citești poezia, considerând-o infantilă

De tot ce-am scris ca persoană ești abilă

59

Nu am vrut să ştiu ce-i faima

Am vrut să le încălzesc inima

Nu am vrut avere, bogăţie

Vrut-am să ştiu umana menire

Nu am vrut să mă bucur singur de viaţă

Ci împreună cu cineva, să gust din dulceaţă

Nu am vrut să am glorie, putere

Dar s-a întâmplat, fără ca eu a cere

Am vrut să şterg lacrima de pe obraz a acelui om

Pentru asta-s încă-n viaţă, dintre mii de ei, un singur atom

N-am vrut să fiu inteligent

Însă altruismul nu zace-n deșert.

N-am vrut să gust din fericire, să fiu mereu optimism

Dar am făcut-o pentru alţii, să pot ajuta, afar’ de creştinism

60

Nimeni nu te poate enerva

Cel puţin nu fără voia ta

E-un lucru greu a realiza

Că-ți poți controla-n întregime viața

Toate stările prin care treci

Trec prin filtrul tău, nu poți asta să negi

Declarația „Doar el/ea mă poate face fericit”

Nu e o vorbă deloc bună de socotit

De nimeni nu depinde fericirea ta

Afar’ de propria persoană, crede-mă că e așa

61

Totul pare perfect

Hai mă, treci la subiect

Ce repede îmi fuge gândul

Știu că-i departe sfârșitul

Crezi că nimic nu te poate distruge

Că de tine până și moartea fuge

Într-o zi se-ntâmplă ceea ce nu crezi

Aproape de gândurile tale găsești o fată

și.. te îndrăgostești

Începi să îndrăgești viața

Dar nu știi când se rupe ața

Nu-ți dai seama că poți s-o pierzi

Vai cât de frumos știi să visezi.

Încep să te pierzi des

…în ochii ei verzi

Totul e strict imaginație

Dar cel puțin îmi dă satisfacție

62

Nu fă și tu greșeala mea

Omule, ține minte, nu tăcea

Să ții totul în tine – te va durea

Îți spun sigur: nu-ți va plăcea

Nu fă și tu greșeala mea

Haide, măcar tu să-nveți din ea

Să simt c-am făcut un bine cuiva

Asta mă va purifica, mă va exalta

Nu fă și tu greșeala mea

Ține și cu dinții de mintea ta

Învață s-o folosești, e comoara ta

Îți va oferi tot ce vrei, dar nu uita:

Trebuie s-o controlezi, altfel rău îți va părea.

63

Nu încerca a mă poseda

Viaţa nu mi-o invada

Nu chiar totu-l poţi încadra

În adj. posesive: al meu, a ta

Încetează a mai gândi aşa

Fiindcă pe-amândoi ne va afecta

64

Nu lua caracterul semănului tău

Fiindcă-ți va fi din ce-n ce mai rău

Fii conștient de-o singură realitate

În care cazi jos sau te-nalți, nu știu, poate..

În care alegi să-ți asculți inima

Sau, deștept fiind, s-alegi rațiunea

Ai vrea să fiu un geniu

Și să creez?

Eu doar un singur lucru știu

Să reverez

De-ai vrea să compun o poezie

Îmi trebuie ceva: un gând, o melodie

Aș vrea s-aud o melodie ritmată

În caz contrar am să las totul baltă.

65

Nu simt nimic

Nu mai funcționează deloc a mea simțire

Și cred foarte tare că e un prim pas spre nebunie

Ori nu mai simt ca-nainte ori chiar deloc

Bucuria o-ntâlnesc doar din prost noroc

Tristețea nu mai știu, zău, ce-nseamnă

La cât de des mi-a atins inima această doamnă

Ceea ce se-află-n mine nu pot descrie

Parcă pentru mine toți-s morți, în sicrie

Și știu că doar gându-n sine pare-nspăimântător

În timp ce-mi lovește sufletul fulgerător

Dacă mă-ntrebi de ce-i așa oare

E fiindc-am început să mă tem de trădare

Mă gândesc că orice om de pe lumea asta

Prieten bun ori iubită, indiferent cine-ar fi, persoana asta

La un moment dat mă va trăda

Și știu c-atunci mult mă va durea

Tocmai așa ceva vreau a evita

Și de-asta-n adâncul meu am înmormântat

Pe-oricine-ar fi în stare de acest fapt

Bine, acum mă poți bine întreba

De n-am trăit-o, de unde știu așa ceva

Foarte bine, fiindcă nu trebuie să testez pe pielea mea

Ceea ce știu că s-a întâmplat în viața altora

Ceea ce mă tem se-află la tot pasul

Și mai lipsește să-mi bag eu nasul

La aceste emoții în declin

Mai adaug nervi făr’ de-alin

Nervi puternici, de oțel

Controlabili parcă defel

Ce-apar în momente nepotrivite, ba chiar mai des

Pe tatăl meu l-au urmărit pân-a ajuns la deces

La mine chiar nu știu cât vor dura

Fiindcă ține de mine a-i controla

E-un motiv pentru care-mi urăsc viața

Fiindcă-n acele momente domnește ceața

Nu mai pot gândi normal, nu mă mai ține

Furia din mine e puternică, atunci când vine

Distrug ce-i mai bun în jur, apoi regret

Și mă descarc scriind pe-un bilet

Versuri scoase fără să clipesc

Și făr’ ca răsuflarea să mi-o opresc

E felul meu de a mă descărca

Întocmai ca Vescan, în piesa sa

Liber s-aleg, așa se numea

66

Ne te răni singur acum

Nu-ți dori să scrii un ultimatum

O vor face alții de le vei da voie

De vei părea slab, te vor trata ca pe râie

Arată-le ce poate ființa ta

Că nu trebuie să profite cineva

de „prostia” ta

Arată-le că tu ai gânduri mărețe

Gândurile lor să și le curețe

Arată-le că ești special

Te vor crede ei, într-un final

Arată-le că poți fi răbdător

În timp ce ei cred că ești distrugător

Arată-le că tu îi iubești așa cum sunt

Și că te mulțumește și prezența lor pe pământ

Arată-le că tu știi să vezi dincolo de fețe

Că ai învățat asta înainte de bătrânețe

Arată-le că ești dispus să-i ierți

Chiar dacă-n fiecare zi te tratează cu dispreț

Arată-le că ești un om unic

Că grâul pentru pâine crește în spic

Arată-le că ești nemuritor, că n-ai nevoie de obiecte

Că poți realiza orice în lumea asta, bazându-te pe sentimente.

67

Dacă stă ceva ascuns în tine, nu-l nega

Vei face o greșeală, apoi sufletul îți va striga

Acceptă-l pur și simplu, fă-o măcar odată

Și vei vedea că-n mintea ta ceva se deșteaptă

Omul se naște cu multe defecte

Dar nu acceptă la adresa lor vorbe directe

Se naște prea orgolios de el, prea mândru

Când depășește asta, poate fi și tandru

Poate oferi o vorbă bună, o mângâiere

Fără ca-n mintea lui ceva a-ți cere

Când omul va lupta cu el însuși

Va fi uimit de ce va desluși

Va fi extrem de entuziasmat, de fericit

Fiindcă în sfârșit, pe el, s-a regăsit

Odată împăcat cu conștiința sa

Fericirea NIMENI VECI nu i-o va mai lua.

Deși treaba asta pare la-nceput dificilă

În timp poate deveni ceva frumos, ca o idilă.

Ca un mic ajutor

Un cuvânt înfloritor

Care să te deschidă mai mult

Să-ți stimuleze adevărata voce pe pământ

Învață să spui: Mulțumesc, Apreciez

Iartă-mă când mă mai enervez

Recunoștiința parcă e ceva de aur

Însă e doar o cheie de la un tezaur.

Însă e unul nelimitat

Cineva închis la minte-ar spune:

„M-ai spart!”

67

Nu-ți cer să faci totul perfect

Fiindcă-i imposibil, să-ți spun drept

Nu-ți cer să fii doar un zâmbet

În timp ce vorba ta e „Mă-mbăt”

Nu-ți cer să fii pur și simplu calm

Sau s-arăți că ești credincios, citind un psalm

Nu-ți cer să pari inteligent

Și să spui fiecare cuvânt coerent

Nu-ți cer să arăți față de semeni bunătate

În timp ce înjuri și-ți bagi pu*a-n toți

pe la spate

Nu-ți cer să arăți atâta răutate

Ca tuturor să le fie frică de tine

ca de moarte.

Nu-ți cer să te îmbogățești

Sau să speri că-ntro zi

ai să te deștepți

Nu-ți cer să cunoști sărăcia

Să știi ce-i greul, ce-i dizarmonia

Îți cer doar să fii o ființă umană

Măcar o zi, fără ca cineva să-ți spună

Să te-ntrebi „Oare celălalt cum se simte?”

În sufletul lui oare nu se minte?

Să te-ntrebi „Până la urmă eu ce fac?”

Sunt chiar eu sau doar mă prefac?

Oare lacrima aceea de pe obraz

Îți mai arată cât ești de breaz?

Oare întreaga ta supremație

Va fi eternă, măi să fie?

Oare chiar poți fi veșnic, nemuritor

Peste toate lucrurile să lovești, izbitor?

Nu-ți cer să găsești vreun lucru universal

Care să-mpace pe toți. Nu există, nimeni n-are habar.

68

O luăm de la capăt, după tot ce-am învățat

Îmi dau acum seama că am un cap tare plat

Că de mine nu se prinde nimic, oricât aș încerca

Îmi bag picioru-n viață, mai bine aș renunța.

Încep frumos, cu gânduri pozitive

Încât ajung să cred că totu’ o să se schimbe

Dar par doar idei copilărești

Când îți dai seama cât de mult greșești.

Și, da, recunosc, sunt doar un copil

Care încearcă să facă totul subtil

Care se bucură de dexteritate

Și n-are habar ce-i aia dreptate

Sunt doar un copil, poate așa rămân

Chiar la vârsta pe care o am acum

Fiindcă dacă nu sunt prost măcar odată-n zi

Am s-ajung să văd doar stele verzi.

Din cauza mândriei mele îndelungate

Îmi voi da seama că nu am dreptate

Și tot ce-am construit va fi doar de decor

Și lăsat din nou singur, mă voi gândi iar la omor

Fiindcă e ceva prea mult de suportat

După cum am zis, sunt doar un băiat

Dacă nu mă poate nimeni sprijini

De ce-aș mai vrea succesul a-l întâlni

O luăm de la capăt, cu toate ideile-n cap

E destul de târziu ca după „aur” să mai sap

Știind că am găsit nimic altceva decât noroi

Și nici măcar nu mă mai bucur de ale toamnei ploi

69

videoclip pe tema asta cu imagini la fiecare tip de oameni

oameni..

furioși

nervoși

victorioși

mărinimoși

generoși

arătoși

respectuoși

plicticoși

vanitoși

sinucigași

copilași

faimoși

drăgăstoși

nevoiași

sănătoși

fricoși

indeciși

înscriși

deschiși

închiși

securiști

religioși

oameni..

muritori

visători

certători

cutezători

cugetători

încurajatori

hateri

reflectori

îndreptători

înșelători

murdari

învingători

răzbunători

primitori

înțelegători

lingușitori

fumători

profitori

fraieri

cercetători

iubitori

neînțelegători

biruitori

oameni..

inteligenți

deștepți

chinuiți

părinți

poeți

zăpăciți

vorbăreți

prostuți

descurcăreți

deprimați

fericiți

distrați

părăsiți

vătămați

jefuiți

escrocheriți

tâmpiți

ignoranți

agoniți

înțelepți

alungați

canalizați

prăpădiți

drogați

animați

căutați

detestați

urâți

predați

dărâmați

devastați

adunați

handicapați

grupați

treziți

pregătiți

auziți

primiți

iluminați

răniți

nemulțumiți

repeziți

enervanți

ironizați

travestiți

înfuriați

îndatorați

omorâți

înfumurați

recuperați

reveniți

redescoperiți

amuzanți

amuzați

hoți

prostiți

venerați

simpatizați

preferați

apropiați

terifiați

uitați

astupați

înmormântați

declarați

încoronați

îndoctrinați

alergați

fugăriți

depășiți

amintiți

memorați

întipăriți

nemauziți

talentați

folosiți

aniversați

mutați

regăsiți

imaginați

implorați

desconsiderați

întâlniți

regretați

străluciți

învechiți

pricepuți

învârtiți

manipulați

dezghețați

încuiați

certați

îndrăgostiți

nemaipomeniți

curați

oameni..

depresivi

nocivi

asertivi

receptivi

emotivi

bolnavi

constructivi

bețivi

persuasivi

detectivi

oameni..

puternici

voinici

măscărici

pașnici

nemernici

cinici

isterici

ucenici

bunici

sarcastici

oameni..

tâlhari

avari

pistolari

misionari

ingineri

vizionari

oameni..

speciali

criminali

rebeli

sensibili

rivali

amabili

ostil

homosexuali

oameni..

psihologi

antropologi

sociologi

stomatologi

ginecologi

biologi

oameni..

geneticieni

informaticieni

electricieni

gemeni

oameni

oameni..

sufletiști

autiști

pesimiști

optimiști

triști

chimiști

pianiști

sataniști

oameni/om..

de ajutor

vânător

detonator

asurzitor

70

Fir-ai tu să fii, maturitate

De mic copil, de mine eşti departe

Vii mult mai târziu, la necaz

Cu tine-n minte prind mai mult curaj

De-aş grăbi eu cumva procesul

Mai mult sau mai puţin, ar fi destul

Să te strâng în mână, să mă joc cu tine

Să fac să-mi fie mie mult mai bine

Dar aşa te joci tu cu mine

Să m-ajute cineva, dar cine?

71

Omul perfect

El este genial încă de la naștere

Indiferent de modul lui de creștere

N-are nicio problemă de adaptare

Pentru el dimineața soarele mereu răsare

Nu pare să aibă frici, emoțiile și le controlează

Nimeni nu știe cum toate astea le realizează

E invidiat de toată lumea pentru modul său de-a fi

Ce-i pentru noi greu, pentru el sunt simple jucării

Îi ajută pe toți, făr’ s-aștepte în schimb nimic

Nici n-ai avea ce-i da înapoi, adevărat îți zic

Pentru el nu există tristețe ori enervare

Nu-i ca noi, preocupat să-și verse zilnica frustrare

Deși e om și el, nu-și face griji de ziua-n care va muri

Deși vede-n jur zilnic zeci ori sute de tragedii

Are-o liniște-n interior de nedescris

Pentru el fericirea nu necesită paradis

Nu caută zâmbete-n jur, ci el e căutat

Ai zice că-i de vreun zeu apărat

Cel descris de mine este omul perfect

Faptul că nu există e singurul lui defect

72

Omule, nu ignora

Și depărtează-te de ura

Căci mult te va măcina

Îți va lua toată energia

Învață a nu mai reproșa

Și-n locul celuilalt a te punea

Fă asta, pentru început doar de probă

Ca apoi să-ți dai seama că iese sunet

și din tobă.

Omule, nu ignora

Fum dinăuntru nu mai arunca

Când vei vedea catastrofe, îți va piere indiferența

Însă vei trece tu și peste asta

Vreau s-ajungi la momentul în care vei anunța

Că războiul nu face nimic bun, mai bună e pacea.

73

Orientarea geografica

Daca ma gandesc bine stau foarte prost cu orientarea geografica

Si mi-e greu sa retin aproape orice figurina grafica

Cu asta ma confrunt inca de copil mic

Asta ma nimiceste, al meu nervos tic

Adica, cat de prost sa fii sa te pierzi oriunde-n lume

Si sa stii ca solutia la asa ceva e lipsita de nume

Ca-ti lipseste inteligenta spatiala

Si far’ de-asa ceva esti de ocara

De traiesti asa zilnic e si mai rau

Iti faci rau tie si corpului tau

Iar aici nimeni nu te prea poate-ajuta

Vrei ori ba, va trebui sa-ti accepti viata

74

Indiferent cât te-ar dura

Tu continuă-ți viața

Fiindcă făr-a gusta și durerea

Îți va fi ascunsă fericirea

De-nțelegem totul prin contrast

Sufletul devine mult mai vast

Ceea ce ieri cu dinadinsul huleai

S-a-ntâmplat de azi îmbrățișai

Să-nțelegi că totu’ se-ntâmplă c-un rost

Fapt ce nu-i la-ndemâna oricărui prost

75

Pe mine nu mă veți distruge

Chiar de inima-mi des va plânge

Abandon definitiv n-o să divulge

Ușor veninul o să mi-l alunge

Că nu e sfârșitul, viața-mi nu-l va atinge

Am ceva prea puternic, nu va fi ușor

N-o să mă lase la greu, eu tot pot să zbor.

76

Te chinui să faci totul minunat

Dar poate te-nvârți în același ra*at

Că tu folosești de fapt pentru a stimula perfecțiunea

Întreaga energie, și tot ce-a mai rămas în mintea ta.

Tu te consumi de-a întregul, și pentru ce?

Vei abandona totul într-un final, ca pe gazdă un purice

Sunt și eu de tip perfecționist

Și mă-ntreb cât am să mai rezist

Oi fi având eu gene de artist

Dar vreau să și trăiesc

Pot scrie însă totul, ca un ziarist

Să simt și eu ceea ce-i omenesc.

Dar de ce-i negativ cât pot să mă feresc.

77

Timpu-i ireversibil, e bine de știut

Fiindca eu încă regret ceea ce n-am făcut

E o vreme groaznică afară

Amintirea începe să-l doară

Ce șansă a avut și ce-a înfăptuit

Talentul și l-a irosit

Mii de lacrimi de durere

În sufletu-i se ascunde atâta tăcere

Nu știe ce să mai facă, a intrat în panică

De aici veci nu se mai ridică.

Conștiința mi-e-ncărcată

Știi bine ca nu mi-e beată

Am decis să pun versul pe hârtie

Sperând ca tot ce-i mort să reînvie

Am ajuns până aici dar drumu-i lung

Voi învăța să te și ascult

Dacă-mi vei spune cine ești

În sufletu-mi te voi lasa să pășești

Zici că dragostea-i de vină, ți se pare

Deși nu-i pot da uitare

Vreau să simt ceva puternic

Cu ajutorul tău să pot să mă ridic

Am aproape 19 ani, vai de mine

Parcă s-a-ntâmplat în neștire

Spune-mi, ai ceva cu mine?

Știi că n-am să mai iau pastile

Se zice că-ntre geniu și nebun

Nu există diferență, adevărat îți spun

Nu există om prost ori deștept

Doar fapte să-l caracterizeze, ce-i drept.

Cine sunt eu, cine mi-a dat viața

De ce n-am văzut de la început a lumii verdeață?

De ce-n ochii mei vedeam moartea, dezamăgirea?

Urma a-mi fi ascunsă fericirea….

De ce scriu aceste versuri

Fiindcă simt că nu mai pot

Prin minte-mi trec fiori

Un nou stil de viață vreau să adopt

Vreau să trăiesc momentul

Deci nu mă opri

Vreau să fac asta

Până-n zori de zi.

Ajuns-am la vârsta maturității

Dar eram matur cu mult timp inainte

Nu există ziua dreptății

Toți suntem de-aceeași sorginte.

Ascult acum o melodie

Par dependent de ea

Deși într-o zi de ea mă voi satura

Așa-i cu toate lucrurile în viața asta.

Anul trecut voiam să mor

Să mă pierd din mintea tuturor

Sau să plec undeva departe

Să scap de gândul ce mă zbate.

Sunt doar un băiat, ce să fac

Nu mai rezist înc-o zi să tac

Timpul liceului e pe sfârșite

Nu mai pot merge-n felul ăsta înainte.

Ceva mă doare mult de tot

Ajutor să cer direct nu pot

Doar să sufăr în sinea mea

Și nimic nu se va întâmpla.

Nu cred c-ai să înțelegi vreodată

De ce sunt eu așa, lume ciudată…

Trebuie să și sufăr înainte

Ca altul să înțeleg ce simte.

Ar putea fi totul lapte și miere?

Să nu te lovească vreodată aia durere

Atunci ai fi mult prea fericit

„S-ajut pe cineva” n-ai mai fi grăit.

Nu-mi ajung cuvintele

Bine că există din belșug

De mă-nconjoară ale tale blesteme

Crede-mă că am să fug..

Dac-ai să mă vezi meditând

Nu pierd vremea, pe cuvânt

Vreau să creez un personaj

Sa-l descriu ar fi un mare avantaj

Îl cheamă Arcanianul

Dar e mult prea bun

Zice lumea că-s nebun

Răutății vreau să ma opun.

Felul cum vorbești

Modul în care te manifești

Doamne, aș da orice

O clipă să-mi vorbești

Nu-i o relație de dragoste

Nici măcar nu te cunosc

Asta înseamnă

Că sunt cu mult mai prejos?

O privire aruncată peste toate

Mă va duce cu gândul la fapte

Zici ca ești prea prost, că nu-i nimic de tine

Sincer, ce crezi ca vad

78

Nu mă declar poet, scriu doar poezii

Și nu sunt prostii, le consider roade ale minții

Însă va veni clipa când nu voi mai rezista cererii

Și mă voi afunda în ceva, asemenea unei depresii

Parcă doar sperând ca, cineva va veni

Dar nu, e doar o etapă a vieții

Ar fi super să mă las în puterea minții

79

Pune-te în locul celui prea bogat

Gândește ca el, probabil vei fi asimilat

Că tu vrei totu’ de-a gata, în acest caz

Crezând că asta te va duce-n extaz.

Pune-te în locul comandantului de război

Care a văzut zeci de morți, ditamai tărăboi

Înainte de a fi gelos pe gloria lui

Lasă-te puțin în prada sentimentului

Că el poate avea conștiința distrusă

De evenimentele petrecute, de vocea indusă

Care-l poate rău de tot mustra

În timp cel el n-are ce-i făcea.

Ia-ți o mitralieră-n mână

Și încearcă să tragi cu ea.. e bună

Vei simți că-ți tremură corpul

Și poate-i vrea să chemi doctorul.

Pune-te în locul soției care plânge

În timpul războiului, nu știi ce anume-o frânge

Habar nu ai tu cum e iubirea

Când te obișnuiești cu ea, îți atinge inima

Și apoi dintr-o dată pierzi totul

Fiindcă cel de lângă tine o „face” pe mortul.

Doar că n-o face, ci coșmaru-i adevărat

Și singura soluție bună e ca în timp

Acestei vești tu să te fi adaptat.

Pune-te în locul femeii prea-curve

Care către bărbați înainte știa să se strâmbe

Se știa un giuvaier neprețuit

Dar a avut „ghinionul” să se fi îndrăgostit

Să uite de toate mizeriile, tot ce-i rău

Să nu se mai comporte asemenea unui călău

Apoi dăruiește viață, se simte împlinită

Trecutul pare să i se achite

Simte ceva tare neobișnuit, ea, cea mai mare curvă

Începe să simtă iubirea, nu mai vrea totul pe tavă

Acasă dă naștere unui suflet, ceva de negrăit

Își jură pe cel mai sfânt că vrea să fie pe veci ocrotit

Îi dedică timpul exclusiv lui, îl iubește prea mult

Toate astea în ea par a fi cauzat un tumult

Fiul ei crește, ca orice băiat

Însă e departe de a fi maturizat

Se îndrăgostește de-o fată, e superbă

O iubește atât de mult, are impresia că inima-i turbă

Dar nu-i turbă de iubire, ci de furie

Când își dă seama c-a fost trădat în neștire

Băiatul nostru nu era deloc maturizat

Se gândea „Ce viață de rahat”

„Să mă îndrăgostesc atât de tare”

„Și fata să facă ceva ce mult mă doare”

„Zici că-i mama, așa-i de cur*ă”

„S-a jucat și cu tatăl meu, i s-a oferit pe tavă”

„Om ca el eu n-am cunoscut”

„Și nici ca fata asta, la care ceva mi-a plăcut”

„Viață de rahat, oricine te-a creat”

„Ca eu în dragoste să mă fi consumat”

„Dar eu nu-s prost să sufăr degeaba”

„Și nici nu mă rezum să-mi fac l**a”

„Mai bine mor decât să mai trăiesc”

„În această lume, pe care o urăsc”

„Totu e infect: mama, fata, tata e de mult pierdut”

„Pe lumea cealaltă, sper să fi fost fericit”

„Îi las ceva mamei în urma mea”

„O scrisoare în care să-i spun supărarea”

„Cât de mult m-a făcut s-o detest”

„Încep să urăsc trucul femeiesc”

Îi lasă o scrisoare de adio

În care-i pune toată ura cu brio

Vrea să simtă ea din toată inima

Tot trecutul, peste care trecuse, dar fiu-so i-l reamintise

După ce termină scrisoarea

Ia un pistol în toată splendoarea

Și-apropie de tâmplă

Și trage.. ce se întâmplă…

După ce uitase totul

Femeia și-l amintește ca robotul

A distrus două vieți, atât de faine

Una dată de ea, alta alăturată

Ce să se mai simtă ea acum

Când soțul și fiul era cu totul pe-un alt drum

Când crezuse atât de tare-n fericire

Ca apoi să se izbească cu PUTERE de dezamăgire

Ce să mai creadă, după atât amar de timp

În inima ei s-a activat un ghimp

Nu mai știe ce-i cu ea

Și nici măcar n-ar mai vrea

E prea multă durerea

De ce optează unii pentru sinuciderea?

80

M-ați rănit mult prea mult

Nu vreau să vă mai ascult

Regret faptul că m-am născut

Fapta voastră mult m-a durut

Mi-ați distrus pofta de viață

Plâng aproape-n fiecare dimineață

De ce trăiesc, spune-mi de ce..

Am vreun rol? Căci simt numai durere

De ce nu-ncetează, ce are cu mine?

Rana-mi sângerează, iar tu știi asta prea bine

Și nu m-ajută, nu m-ajută nimic

În fața vieții-s atât de pitic

Oprește-o! Oprește-o că prea mult mă doare

Nu te mira că am gânduri suicidare

Nu e nimeni, sunt numai și numai eu

N-are nimeni grijă de sufletul meu?

Nu mai rezist, trebuie să fac ceva

La ce nu m-am gândit până acuma

Nu pot să mor, ceva nu mă lasă

Mă ține strâns, ca pe bebeluș în fașă

Mă ține captiv în lumea asta nenorocită

În care toți ceilalți veninu-l vomită

Văd că totu-i pierdut, nu văd nicio soluție

Viața-mi joacă o farsă, iar eu mă-ndrept spre execuție.

81

Nu există nimic magic, nimic excepţional

Doar lucruri bine gândite, raţional

Nu te aştepta să se-ntâmple minuni

Nu-ţi fă speranţe prin rugăciuni

Ceea ce există prin faptă sau gând

Formează totul pe-acest pământ

Ceea ce te afectează, te emoţionează uşor

Lucrează-n subconştient, în mintea multor

De vrei să se-ntâmple cu-adevărat ceva

Nu te baza doar pe feeling, formează-ţi raţiunea

Ea nu te va dezamăgi, nu uita

Instinct avem primar, dar logica?

82

Mama voastră de religii

Ați creat mii de prestigii

Creatori v-au fost atei

Și-ați avut sute de zei

83

Și voi ziceți că sunt nebun

Dacă fac cuiva vreun gest preabun

Dacă dau o mână de ajutor cuiva

Îmi arătați toată răutatea

Voi ziceți că sunt nebun

Când zic ceva diferit de lume

Când refuz să mai fac spume

Când mă râd de agonie

Și când plâng de fericire

84

Simple lyrics.

Suntem mici copii.

Mari inevitabil vom deveni.

Și atunci cum va fi?

Din mare-n mic veci n-o mai păși.

Pe Doru-l întâlnim în cale.

Cumpăra-v-om a noastră alinare,

Destrămată când am pornit la drumul mare.

Dar pierdut-o-am deja în marea zare.

Suflet de copil

La tine azi mă închin.

Trimite-mi un gând bun.

Să ne-amintească de-al nostru străbun.

Bună ! Spune-mi cine ești.

În casa mea de vrei să pășești.

Iacă, eu te primesc, pe bune.

De-mi cânți o scurtă rugăciune.

Cine vrem a deveni.

Continua-v-om cu șmecherii.

Să iasă numai banul,

Ne-mprietenim cu tot golanul.

Din ură eu mă răzbun.

Pornit-am pe-un alt drum.

Unul plin de buruiene.

Invidie, ură și plin de tăcere.

85

Singur ș-abandonat

Te simți singur ș-abandonat

Cu oamenii deloc n-ai lucrat

De unul singur te-ai izolat

Și cu sentimentul ăsta mult timp ai mai stat

Te simți singur ș-abandonat

Sentimentu-i tare greu de suportat

Acum de ce-a fost mai greu ai scăpat

Totuși a ta suferință pare de nealinat

Te simți singur ș-abandonat

Unde ți-s prietenii,  de ce nu i-ai sunat

De îndată ce tu însuți ai constat

Că-n sedentarism un pas ai înaintat

Te simți singur ș-abandonat

Ești ca un bătrân în vârstă-naintat

Cu mintea doar în trecut ești plecat

Și în prezent parcă ești dezmembrat

Te simți singur ș-abandonat

Acum ai impresia că viața ți-ai ratat

Tragi concluzii pripite, fiind supărat

Pe viață că ceva de preț ți-a luat

Te simți singur ș-abandonat

Crezi că totul s-a terminat

Te-ntrebi de ce nu te-ai spânzurat

Cel puțin să mori ca un bărbat

Te simți singur ș-abandonat

Cu gândul la asta mult ai stat

Să vezi de nu cumva ceva ți-a scăpat

De te-a făcut atât de îngândurat

Te simți singur ș-abandonat

Să-ți dai un sfat ai încercat

Să nu mai fii atât de deprimat

Că timpul multe te-a învățat

Să nu suferi din orice rahat!

86

Sinucidere din copilãrie

Învatat de mic copil la butoane

Zi si noapte cu nasul in calculatoare

Nefacand ceva util, doar in mintea ta

Atunci cand de jocuri nu te mai poti satura

Crizele de nervi fara doar si poate

Ti-au mancat si inc-o fac din sanatate

In momentul cand alegi sa te opresti

Sa iesi din lumea virtuala in care traiesti

Si observi ca nu mai poti ce-i de facut

Peste tot esti deja in cap mult prea batut

Ai impresia ca esti prea prost sa intelegi

Ce se-ntampla-n jur si vei ramane-asa pe veci

Desi incerci amarnic din cap sa-ti scoti gandul

Sedentarismul isi spune cuvantul

Tu stii prea bine ce-nseamna suicidul

Moartea-i sigura, dar o vrei de-a-ndaratul

Cand vezi ca ai cam disparut din viata tuturor

Si refuzi sa te mai vezi in viata in viitor

Cand vezi ca nu mai stii nimic, chiar nimic

Nici macar in tehnologie, nivelul tau de pitic

Iti spune ca nu se mai poate deloc asa

Tu esti bata pana si la geografia

Pe langa faptul ca abia-ti cunosti doi-trei vecini

Desi de peste-un deceniu traiesti in sat cu ei

Tu n-ai habar nici macar de-a ta comuna

Si orice-ncercare de-a afla despre ea, e totuna

Fiindca, tu stai extrem de prost cu geografia

Abia daca stii unde se-afla pe harta Romania

De te-ntreaba cineva la telefon sau pe strada

Detalii despre vreo persoana sau un loc de pe harta

Ai prefera in acel moment sa inchizi pe loc

Si sa scapi lumea de-un prost, dandu-ti foc

Atunci, culmea, toate visurile tale

Stai putin, ce visuri ai tu, ma copile

La toate-acestea ai fi in stare sa renunti

In special daca pe viitor probleme-adevãrate o sa infrunti

Dar ceva nu te lasa, indiferent cat de mult plangi

Indiferent cat cu aceste ganduri pe tine te frangi

Nu m-ai crede daca ti-as spune

E dorinta de-a ajuta oamenii pe lume

Vezi la televizor cazuri din ce in ce mai grave

In orfelinate ce sa ma zic, copii mor zilnic de foame

Si te pui in loc lor, al copiilor

Si inima-ti striga puternic dupa ajutor

Observi ca esti cam singur pe pamant

Si singura alinare o reprezinta al tau cuvant

Pentru asta vrei din tot sufletul sa traiesti

Desi-n mintea ta ai vrea nespus viata s-o parasesti

Apoi, chestia asta legata de suicid

Apare-n tine la fel ca-un spatiu vid

Pe interior te macina cu ardoare

In timp ce pe exterior n-arati nici urma de durere

Nici n-ai stii cui, doar te-or critica

Si ti-ai putea adio de la viata sociala, dup-a suicidului tentativa

Eu stiu ca durerea fizica o-nlatura pe cea sufleteasca

Insa despre asta ceilalti foarte de rau o sa te vorbeasca

La cat de tare circula vestea in comuna

Iti iei adio de la posibilitatea de a mai duce o viata buna

Aici oamenii nu sunt atat de buni, nu-s sufletisti

Iar pentru faptul ca ai vrut sa nu mai existi

Vei plati ori cu viata, ori cu personalitatea

Sinucigasului i se pune de om nebun eticheta

Asta indiferent daca mai exista

In groapa ori in viata, e totuna la ei pe lista

Desi in mintea ta n-ai accepta veci ideea

Tu ai pretentia sa primesti de la ei ajutorarea

Sa te salveze cineva chiar in ultima clipa

O fata Te iubesc! Stii, eu tin la tine! sa-ti zica

Dar caz din-asta fericit doar prin filme vezi

In realitate nu se-ntampla asa ceva..asa de frumos nu visezi

87

Sinuciderea din exterior privită

Nu mai e la fel,  e-atât de diferită

Că nu mai poți îndura,  eu te cred

Cum crezi că i-am ținut pân-acum piept?

Că te-ai săturat de toți și de toate,  la fel

Nu ești unicul ce-a simțit asta,  de altfel

Că nu te poți vedea nici în ziua de mâine viu,  așa-i

Tocmai de-aia îți vine și gândul să te tai

Că umpli perna de lacrimi ori distrugi casa de nervi

E-un prim pas al acestei depresii,  dar nu ultim

Că te consideri ratat, că viața ți s-a terminat

Că vrei să sfâșii în bucăți al vieții contract

Dar tu crezi că-i atât de ușor,  că viața nu-i hoață?

Mai întâi du-te la baie să te speli pe față

Ori poate-ți trebuie un duș, ca și cel de dimineață

Acum ascultă-mă bine ceea ce am de spus

Și poate că n-o să mai suferi,  vei ține capul sus

Nu vreau a-ți vorbi de transferul durerii

Unei alte persoane, ca efect al sinuciderii

Nu vreau nici să mă leg acum de Dumnezeu

Ca să-i cer ajutorul, să treci peste acest păcat,  ci eu

În primul rând ceea ce am menționat

Nu-i deloc un lucru de neglijat

Dar ce vreau a-ți spune e mult mai important

Și te poate ajuta mai mult ca orice sfat alarmant

Fii mai întâi doar tu și cu tine-n minte

Apoi liniștit,  tot acolo,  sinucide-te!

Nu-ți dau vreo metodă,  e alegerea ta

Asta-i partea cea mai puțin importantă

Gata, prietene, deja ai murit?

Ca să știu în continuare să-ți zic

Ok, acum ascultă-mă tare bine

Te vezi mort, stând lângă tine

Nu te grăbi, ai acum cea mai multă răbdare

Și-ai să descoperi un lucru foarte, dar foarte mare

Privește jur, pe lângă faptul că amarnic de mult îi doare

Pe cei apropiați,  mai e o chestie uimitoare

Fiindcă totul se petrece-n mintea ta

Mergi adânc în trecut,  până la nașterea ta

Fii cu ochii-n patru la orice eveniment

Dar derulează-l pe fiecare, cu grijă, cu talent

Absoarbe din fiecare partea tristă și cea minunată

Aseamănă-ți viața ca pe un film de artă

Dar nu, prietene, nu te opri aici

În condițiile astea,  nu tre’ s-ai frici

Ești abia la început,  hai,  explorează

Nu mă minți,  știu că te tentează

Cu pași siguri mergi mai departe

Și urmărește traiul fiecăruia în parte

Explorează-le trecutul,  chiar și imaginativ

De tre’ să-l falsifici fă-o inteligent fictiv

Acum pune-l în locul tău,  sau tu în al lui

Ideea e ca viața prin alt unghi să ți-o dispui

Să vezi.. Oare nicidecum nu se poate și altfel

Oare în pielea altuia nu pot să visez,  să sper

Ce-aș face eu de-aș fi altcineva

Poate doar un bețiv care.. bea

Să nu îți mai pese de nimeni și nimic

Să gândești altfel, pricep ce zic?

Oare ce te-ai putea întreba

Un răspuns ce te-ar putea salva

Pe care-apoi în realitate i-l vei adresa

Acelui bețiv ce se învârte prin zona ta

Ok, hai să trecem la altcineva

Că din bețiv nu știu ce putem învăța

Mergem mai departe, dar la cine oare

Să pricepem ceva,  la un de suflete doctor,  dacă rău ne doare

Și-l întrebăm: Părinte, tu de ce trăiești?

Care ți-e scopul,  cum de nu te ofilește?

Că eu nu știu ce oare am semnat

În contractul vieții când m-am angajat

Indiferent de răspuns plec tot nemulțumit

Fiindcă nu cred în acest Dumnezeu,  de popă pomenit

Îmi trebuie altceva, mai de sus

Când l-oi găsi înapoi în realitate m-oi fi dus

Dar unde să mai întreb, intru-n panică

Imediat dau peste o femei strașnică

O fi având ea secretul fericirii

Că tare-i strălucesc ale ei priviri

O întreb: Tu de ce mai trăiești?

Pe-acest pământ de ce tot chinuiești?

Eu am un motiv foarte puternic

Pentru-ai mei copii,  cu-asta tot zic

Ei-s lumina vieții mele,  dar degeaba-ți zic

Nu vei pricepe pân’ vei deveni,  la rândul tău, tătic

Plec dezamăgit,  nici asta nu e bună

Nu-mi limpezește din cap a mea furtună

Dar unde să mai merg,  rămân în pană de idei

Nu mai văd pe nimeni pe-aceste alei

Plec supărat,  parcă părăsit de toate

Cu gândul că viața mea..  nu se poate

Ceva-mi lipsește,  încă n-am aflat

Din cauza asta am sufletul dărâmat

Am mai rămas doar eu și cu mine

De mi-aș autorăspunde, ar fi super bine

Fiindcă la urma urmei doar eu pot face asta

Ca mine nimeni nu poate privi realitatea

Poate că un simplu sfat nu mă mai ajută

Sau o face temporar. Ah, că mor de ciudă

Mă întreb pe mine: Care-i problema?

De mine nu trebuie să-ți fie teamă

O fi adevărat că lumea prejudecă

Tocmai de aia cu mine,  te rog,  discută

Ce catastrofă s-a întâmplat la tine în viață

De te-a făcut să-i pierzi complet din dulceață

Ce s-a întâmplat,  e un lucru groaznic?

E cel mai rău lucru posibil,  atât de veridic?

Chiar nu-i poți face față,  te-a distrus?

Acum meditez și-mi caut un răspuns

Poate-i unic,  de-abia nimeni nu mi l-a spus

În fond și la urma urmei eu trăiesc aici

Da, numai eu,  înconjurat de frici

Precum cea ca lumea să nu mă iubească

Și ce-am mai scump pe lume să mă părăsească

Am impresia că mi se cuvine totul

Și că-i moarte de om să nu iau jackpot-ul

Dar,  eu,  eu acum pe cine păcălesc

Nici măcar pe mine nu mă mai iubesc

Sunt nefericit, trecut spre depresiv

Și niciun gând în creier nu mai e activ

Am încetat să mai judec,  altfel n-aș fi așa

Altfel veci nu mi-aș lua propria mea..viața

Totuși e ciudat,  de fapt e genial

Ar fi timpul.. Să-mi revin la normal

Dacă în momentul ăsta încă mai gândesc

Înseamnă că n-am făcut niciun gest nebunesc

De nu pot conștientiza ce înseamnă viața

O plimbare prin toate și prin tot nu mi-ar strica

Ce-am de pierdut, dar de câștigat?

Mă pregătesc de luptă,  ca un soldat

Dar viața nu-i o luptă,  aș fi declarat

Mai înainte,  dar poate m-am înșelat

Fiindcă eu port un război cu mine însumi

Al dracu’ de greu, așa îl văd,  chiar acum

Am nevoie de ajutor, nu mă pot descurca

Nici măcar nu m-am echipat cu arma

Acum pricep de ce există un instructor,  un antrenor

Ca să nu te chinui,  să faci totul mai ușor

Dar nu va face el totul pentru tine

Dar cel puțin motivat sper că te va ține.

Motivat să trăiești!

88

Sinucigașii

Nu știi tu care-i povestea lor

Poate ceva rău i-apasă din trecutul lor

Poate că ei tânjesc dup-anume ceva

Sleiți de puteri aleg să-și ia viața

Să ști că ceva rău strigă-n sufletul lor

Iar de nu-i ascultat și-aruncă mintea-n gol

Să știi că-n lumea asta poate oricine

S-ajungă-n pragul asta, să ști asta bine.

89

Sub roțile mașinii

Într-un accident mă aflu sub roțile mașinii

Dar nu mor caii când vor câinii

Mă aflu sub fiarele distorsionate

Dar nu mă gândesc nicidecum la moarte

Culmea, nu am fost eu șoferul

Am stat în dreapta, ca pasagerul

Nu sunt nicidecum de eveniment vinovat

Dar sunt martor la moartea bietului camarad

Avea viteză măricică, spun polițiștii

Cică era și băut relatează jurnaliștii

Acum ce mai contează, el și-a găsit sfârșitul

Totuși locu-i încă cercetat, se ocupă detectivul

Am rămas doar eu cu-o amintire șocantă

Cu imaginea blocată pe scena derapantă

O să dureze ceva timp pân’ voi apela la volan

Restul poveștii va fi pentru lume doar cancan

90

Subiecte sunt cu tonele

Așa că alegeți vorbele

De nu știi cum să-ncepi

Îți trebui un index, pricepi?

Odată ce te-ai pornit, ca-n turneu

Vorba aia: începutul e cel mai greu

Îți e mult mai ușor, și-ți va fi din ce în ce

Când te-oi obișnui ceva fiecăruia a zice

91

Suicid, dulce pahar

Cât mi-aș dori să dispar

Chiar și când nu nutresc gândul

Îmi surâde puternic în adâncul

Sinelui meu, el mă cunoaște

Pe el nu-l pot minți, în el renaște

Sentimentul că vreau să se termine totul

Nu mă mai pot auto-manipula nici prin fericire

Să-mi cresc optimismul, să rasără-n ochii-mi vreo sclipire

De ce să mă mai mint pe mine

Că fericirea zace-n sine

92

Sunt atât de prost, chiar că sunt

Când cred că-s special pe-acest pământ

Parc-o iau razna uneori

Când prin minte-mi trec fiori

Sunt atât de prost când zic că știu, că am habar

Din ce-i creată lumea, când mă simt ca un star

Sunt atât de prost când cred tot ce mi se spune

Când plâng de fericire, și când nu știu de glume

Sunt atât de prost doar ca să fiu fericit

Fiindc-un om inteligent ar avea mult mai multe

de grăit.

93

Sunt un simplu-ateu convins

Cu-argumente de neînvins

Nu mă converti la zeități

Cât timp în lume-s nedreptăți

Botezat de mic creștin

Știu că-n Iad e mult chin

De-aia speram s-ajung în Rai

Cu toții oamenii buni, dar stai

Noi de-acolo fost-am alungați

Aci’ pe pământ, iar voi dansați

Preaslăviți, adorați și vă rugați

La același creator, fără să constatați

Că tot planu’ e spre-a preaslăvi

Pe cineva mai sus, păi măi copii

Dac-acest zeu există, cum explicați

Tot răul din lume, voi nu vă întrebați

Preferați să vă rugați, în genunchi să stați

Toată energia voastră în loc să v-o adunați

V-o rispiți, în cel mai rău caz demonstrați

C-a voastră credință e unica, oameni manipulați

Dacă zeul vostru-există răul cum oare-l explicați

În afara de faptul că pe diavol vă bazați

Și-l scutiți pe Dumnezeu astfel, dragi frați

Cică răul este absența divinității și-atât

Cum întunericul e absența luminii de pe pământ

Însă zeul vostru se proclamă omniprezent

Ori v-a mințit ori n-a fost deloc atent

Fiindcă nu există absență la ceva pretutindeni prezent

Aveți probleme de logică, apucați-vă de argumentare urgent

Ziceți apoi de pariul lui Pascal

Că mai bine credeți, chiar de-n zadar

Dar zeul vostru nu e-atât de fraier

Va face diferența, crede-mă, chiar el

Zis-a să nu mințiți, nici să fiți ipocriți

De nu simțiți ce faceți, nu vă mai necăjiți

N-ai nevoie de vreun zeu ca să fii moral

Mie nu-mi mai trebuie niciun prieten imaginar.

94

Sunt copil, ce vrei mai mult

În mine se-află mult tumult

Deși mă crezi făr’ de grijă, copil prostuț

Nu știi de câte ori aleg desculț

Ori nu-nțelegi ori chiar deloc nu-ți pasă

Nu te-ar interesa nici dac-aș pleca de acasă

De fapt, ce casă, mai există oare

De-aș pierde-o acum ceva ar dispare

95

sunteți niște nenorociți

măcar de-ați ști să iubiți

cu ale voastre gunoaie de vrăjiți

Cât mai iute dorescu-vă să-mbătrâniți

neputința noastră s-ajungeți s-o simțiți

nu vă mai chinuiți

să ne mai nedreptățiți

n-am să vă numesc „împuțiți”

că tot la fel de bine o să trăiți

nu sunteți surzi, rogu-vă să m-auziți

vă cer doar atât: învățați să IUBIȚI

96

Tentativă detectată de plictisealã

Timpului încep să-i cer socotealã

De ce mă chinuie, de ce-i așa răuț

De ce nu-i place să fie cu mine mai drăguț

De ce se gândește doar la sine, de ce-i egoist

Și de ce să mă-ntorc înapoi nu mi-e permis

E detectabilă a ei tentativa

Dar azi m-a fraierit cumva

Eu cel veșnic de nimic plictisit

Vorbe de-astea n-am mai ciripit

Vezi tu, un mare defect al meu

E frica de ea, bat-o Dumnezeu

Rămân fără inspirație și nu-i deloc corect

Să mi se-ntâmple eroarea asta, de fapt e perfect

Să mor de știu care-i a ei originea

A plictiselii, nu a inspirației, mă nenea

Cred că provine din lipsa de activitate

În caz contrar dă vina pe divinitate

C-a lăsat în tine ceva complet inutil

Stai.. am zis, fără să vreau, cine de asta e capabil

97

toti sunt morti pentru mine

Toti cei cunoscuti sunt complet morti pentru mine

Deja mi-am pierdut increderea in orice si-n oricine

Zici de prieteni, dar nu mai simt nimic

Zici de familie, dar ce vrei ca eu sa-ti zic

Pentru mine-au murit si-au fost ingropati

Lucru ce candva anume o sa-l constati

Ca nimeni nu traieste vesnic cat lumea

Si-n plus nu vreau sa mai sufar, culmea

Odata s-odata parintii imi vor muri

Si-atunci voi cadea prada durerii

Odata s-o data iubita in sicriu imi va fi

E mai bine-atunci sa m-asez inaintea ei

Odata s-odata cel mai bun prieten singura lui viata va parasi

Pe baza amintirilor cu el in continuare ce voi mai simti

Atunci cum e mai bine, care-i o mai buna varianta

Incat sa nu mai sufar din cauza fiecarei persoana, odatã

Ce pentru mine va fi moarta fizic ori psihic

Ideea mea ar fi sa nu mai simt nimic

Sa nu mai simt furie, tradare, sentimente negative

Sufar ca prostu’ in lipsa unei minti mult mai inventive

Inteligenta-n cazul asta cu siguranta m-ar ajuta

Dar se pare ca lipseste, dar eu insumi nu ma voi ierta

E destul de greu, chiar spre imposibil

Mereu intre-a trai si-a muri sa fii oscilabil

In prima varianta durerea-ti ramane acolo

In cea de-a doua iti iei adio de la tot, si solo

Parasesti pentru totdeauna acest pamant

Fara sa mai poti fi alinat cu niciun cuvant

Deci din start pica, cea de-a doua varianta

Suicidul nu te-ajuta, sa traiesti i-o arta

Acest lucru ma tine mereu in viata

Indiferent de cate emotii inima-mi invata

E destul de dificil sa te simti singur pe lume

La atatea morti tu cum ai face fata, fara glume

98

Suntem aici fără nicio explicație

De-aceea avut-am nevoie de-o revelație

Avem nevoie de-o forță superioară

Ca să nu fim speriați de tot ce ne-nconjoară

Suntem mult mai ok când cineva are grijă de noi

În care să ne punem speranța când suntem tratați drept gunoi

Asta-i credința umanității, mai presus de adevăr

Nimeni nu-ți poate lua speranța, la asta eu sper.

99

Un bărbat c-o minte de femeie

Știe că-i o prostie să beie

De ce și-ar distruge tot psihicul

Doar ca s-arate că el e mascul

Nu e preocupat să-și demonstreze supremația

Ca la poliție să plătească apoi citația

Din moment ce nu-și recunoaște vinovăția

E dispus să guste și din umană durerea

Nu în asta constă a interiorului fericirea

El are o groază de idei în cap

Și nu doar un masaj la celălalt cap

Mai degrabă se preocupă de ceea ce nu știe

În loc să tragă la cârciumă o mamă de beție

Habar nu are că poate face din femeie

Lânsând la o parte materia numită biologie

Veriga lipsă, înțelepciune, mângâiere

Toate astea pot fi ca o lingură de miere

În loc guste din amar, ca din organul fiere

Poate construi ceva ce veci nu piere

Lându-și energia din vitamine gratuite, mere

În loc să sufere când e părăsit, ca prostu’

Mai bine-ar face-un pact cu fostu’

Unde-s doi puterea crește

Și câte-o idee mai răzbește

Bazată pe-un principiu: IUBEȘTE

Să-ți folosești căpățâna nu te ferește

Și dă-l încolo de miros de pește.

Cu cap viața o trăiește.

100

Să nu trăiești pentru tine, fiindcă ți-e dragă viața

Ci ca s-alini pe cel de lângă tine când îi moare speranța

Să nu trăiești, să te bucuri de tot ce te-nconjoară

Ci să-i fie alături trup și suflet celui ce-n final.. te omoară

Să nu trăiești, indiferent de cât de strălucit ești

Decât atunci când ajuți lumea; astea nu-s povești

Să nu trăiești, indiferent de cât de mult te-ar tenta

Așa cum ai vrea tu, ci prin versuri să creezi.. arta

Să nu trăiești, chiar dacă ceilalți te iubesc

Ah, am uitat ideea, uite că și eu mai greșesc.

Să nu trăiești, chiar dacă pari invincibil

Tot ce face lumea să ți se pară doar penibil

Să nu trăiești, să stai monoton în suflet

Ca mai apoi să-l oferi, ca pe-un buchet

Să nu trăiești, să-ți dai seama unde duce viața

Te-nvață, îți dă aripi apoi îți rupe, ș-așa firavă, ața

Să nu trăiești, știind că va sosi o zi

Când tot ce-ai făcut nu ți se va mai ști

Să nu trăiești, să știi că te-ai născut, nimic mai mult

Să suferi enorm, fiindcă-n mintea ta zace deja tumult

Să nu trăiești, să stai ca un spectator

Să șezi zilnic la a ta prostie martor.

101

Mă descriu drept un simplu bețiv

Am paharul de vin mereu la activ

Mă doare undeva de toată lumea

Oricum nimeni nu-mi dă pe gratis a bea

Așa că ce așteptări să am de la oricine

Sunt doar un bețiv,  să știi asta omule bine

Că nu-i pentru mine nicio activitate

Îmi place să beau și să te enervez, poate

Dorm pe unde-apuc, nu am nicio casă

Mi-am vândut-o pentru una ce stă pe masă

Dup-o noapte de beție îmi amintesc s-o caut

Unde concret nu știu, dovadă faptului cât am băut

Sunt obișnuit să beau pe datorie

Merge și spirtul din farmacie

Soția mea la greu nu mă lasă

O cheamă mahmureala,  de mine-i atrasă

Știu că nu mă-nșeală,  de fapt n-are decât

Ea nu comentează când torn sticla pe gât

Și nici nu părăsește patul conjugal

E alături de mine până la final

Am o soră dar e foarte rece cu mine

Mai ales când adorm pe jos, de rău,  de bine

Dar îi simt prezența,  ca și cea a soției

De răceală nu scap tot din cauza beției

Dar îmi place viața,  așa cum e ea

N-aș da-o pe nimic în lume, nici ea n-ar vrea

Vorba aceea: Viața-i foarte scurtă

De n-o putem lungi, s-o facem lată

Mă caracterizează perfect,  ăsta-i io

Un simplu bețiv,  dar unul notoriu

Fiindcă altfel nu știai de mine

Rămânean anonim, dacă nu eu cine

Oricum nu se va-nteresa nimeni de soarta mea

Nu va ști vreodată motivul pentru care e așa

Sincer, n-am fost așa de la început

Aveam o carieră mai demult

De ce s-a terminat cu ea,  e mai complicat

Ți-aș povesti,  dar n-ai avea timp de ascultat

Prin câte am trecut doar eu și Domnul știm

Noi bețivii totul cu băutura înlocuim

E cea mai bună alegere,  așa pare pe moment

Dar totu’ din vina cuiva sau a ceva,  asta-i cert

O fi serviciu,  o fi iubire, o fi altceva

Important este că nu mai e,  știi, pierderea

Are nevoie să fie consolată

Uitată, îndepărtată, distrată

De-aia alegi să te refugiezi în ceva

La mine-i clar, a fost și este băutura

102

De-ar fi să-mi pun o singură dorință

Mi-aș dori una bucată sămânță

Dintre toate calitățile în parte

Aș vrea să le am pe toate upgradate

Nu vreau inteligență, vreau ceva mai subtil

Dintre toate ce-s pe lume vreau a fi upgradabil.

103

În momentul în care viața mea va înceta

În momentul în care a respira nu voi mai putea

Vreau de la tine, un important ceva

Acela de a-mi continua mie munca

Grijă de ea promite-mi că vei purta

Lumii un nou scop îi vei afla

Și, te rog, nu uita

Păstrează-mi un loc în inima ta

Acolo unde fericirea, da, de ea e vorba

cu tristețea mereu se va intersecta

Acolo unde săgeata inima mi-a tăiat

Și stropi de sânge din ea s-au cutremurat

Cu zâmbetul pe buze, trist și fericit

Un simplu „Te iubesc” eu din clipa morții am grăit

O lacrimă obrazul pătat de sânge l-a curățat

O poveste ca-n basme astăzi s-a îngropat

O prietenie, veșnic nemuritoare

Ca ea nu găsești nici dincolo de soare

N-am vrut ceva prețios ultima oară a-ți lăsa

De avere lumea-n cele din urmă se va sătura

Când va fi prea târziu, omul de moarte se va apropia

Și-atunci cu ultima suflare pe pieptu-i muribund

Într-o ploaie de regrete veci să nu-l ascult

A scris mare „S-a terminat totul”

Dar, nu, aici ceva e greșit

După asfințit urmează mereu un răsărit

O rază de soare ce încă n-a murit

Pe obrazul meu s-a pogorât

Și va spune povestea mea:

Am aflat și eu ce e dragostea,

câte lacrimi fierbinți, o mângâiere

Sentimentul uman se transformă în tăcere

Din cer s-a auzit un ditamai trăsnet

A sufletului ruptură, un crâncen foșnet

Inima a simțit ce e fericirea

atunci când picătura de sânge de pe obraz

prin rază i-a deslușit iubirea.

Nu sunt Arcanianul, sunt doar un simplu om

Sentimentul tristeții temporar vreau să-l adorm

Să mă gândesc iarăși la clipele senine

Înainte de uitare, care-mi plăceau mie

Să simt vântul și focul prin venele-mi firave

Cum circulă prin ele, cu-aroma naturii să mă-ndoape

Cum preiau controlul întregii mele minții

CUm o clipă de singurătate se transformă-n lacrimi fierbinți.

Vreau să mă descopăr, pururi adevăr

Vreau să știu dacă are, rost un sfat să-l cer

Vreau să știu de-n clipa când m-am născut

În cer de s-a-ntâmplat ceva necunoscut

Să știu dacă marea și-a modificat fluxul

Să știu de nebunia s-a înlocuit cu râsul

Să știu cine-i cu mine, acum, cât nu-i prea târziu

S-ajung ca veșnic pururi fidel mie să-mi fiu

Să pot fi în stare să zbor dincolo de nori

Să ascult dimineața glasul sutelor de cocori

Să mă simt iarăși tânăr, cu experiență divină

DOar cu fericire veșnic să mă susțină.

Să simt că totul poate fi asimilat de mine

Că niciun secret nu-i dincolo de a mea privire

Să fiu martor unui început de veac

Să am puterea timpul a mi-l face sclav

Atunci mă voi putea numi ArcanIA

Putere inimaginabilă și suflet muribund.

PE care n-aș vrea niciodată să-l mai ascund.

Trezește-te cu gândul că-n Arcania zace puterea

Că tot el știe a universului originea

Că el, voiciune maximă și veșnică bunătate

Din lume va elimina acel „Măi, nene, nu se poate !”.

104

Vorbește-i cumva, nu sta supărat

Dac-o fac, fericirea mi se va urca la cap

Asta-i problema?

Da, e-adevărat.

Atunci te pedepsesc pe veci să rămâi singur

Vezi, dacă ai noroc nici nu te-njur

Să mă-njuri, de ce așa?

Fiindcă tu nu-ți trăiești viața!”

105

Vreau să scap de depresii

De-ale suicidului obsesii

Trebuie ca eu, fără niciun ajutor

Să-mi restabilesc liniștea-n interior

Ceva-mi lipsește, nu găsesc

Fericirea pe care mult mi-o doresc

Moartea nu te duce nicăieri

Nu așa pui capăt urii!

106

Dedicații la final de clasa a XII-a

1.Achim Paul da

Deși pari cam  timid și emotiv

Te-am etichetat ca un tip receptiv

Cu parfumul luat și-n datorii băgat

În limba română amprenta ți-ai lăsat

Cât îi trăi încearcă doar să nu te îmbeți

Fiindcă te vei speria pe viitor cum ai să arăți.

2.Anca Mihai da

Nu cred c-am să uit vreodată

Pățania de pe hol c-o lovitură soldată

Dar face parte din ale liceului amintiri

Care-i de fapt un rezumat din ale noastre trăiri

Mereu îmi voi aminti de nervii tăi vărsați asupra profei de română precum și a celorlalți profesori care nu ți-au preciat adevărata valoare. Eu zic să continui să lucrezi la ea în continuare.

{Știi bine că orice tâmpenie

Pe care o face omul

Ca să-și doarmă și el somnul.}

3.Bîrla Claudia    da

Mereu atentă și cu totu’ pus la punct

Așa te-am știut în liceu, pe cuvânt

N-am avut șansa a te cunoaște prea bine,

Sper să ai parte doar de succese, realizate de TINE !

4.Boglea Bogdan da

IQ ul tău mult sporit

Te scoate din orice deficit

Fii sigur ca n-ai greșit

De lecțiile la mate mereu le-ai urmărit.

La universitatea tehnică

Continui să faci matematică

De folosești logica acesteia

La orice firmă vei prelua șefia.

5.Brătean Adriana  da

Totu-i doar o simplă poezie

Ce-așteaptă să-i desenăm o coroană aurie

Liceul, doar o etapă a vieții noastre

Conturată cu, aminitiri predominante acestei vârste

6.Câmpean Elena da

Din prima zi de liceu

Am făcut cunoștință tu și eu.

C-un zâmbet larg și drăgălaș

Îți amuzi prietenii-n orice locaș.

Tot ce se-ntâmplă în lume are la bază o singură lege: ATRACȚIA ! Use IT wisely !

7.Ceban Veronica da

Vecină de-a noastră, de dincolo de Prut

Dă-mi voie pentru început să te salut

În țara noastră-i loc pentru oricine

Cum e vorba de Moldova, e și mai bine.

Nu te cunoșteam la început

Nu-i bine ca omul să fie tăcut

Ci să discute cât mai mult

De știam asta mai demult…

8.Cioara Alexandra da

Lissy, draga mea colegă

Cu telefonu’ sunând în ora de fizică

Vreau a scrie un cuvânt de rămas bun

În caz că nu ne mai întâlnim, presupun.

La partea financiară n-ai treabă

Concentrează-te pe ce vrei, să fii tobă

Poți face mai multe lucruri deodată

De-o idee sclipitoare ți s-arată.

9.Ciupeiu Adelina da

O colegă bună, un suflet aparte

O minte cultivată de atâta carte

Nu te uita veci in jos

Că riști să pierzi ce-i mai frumos.

Sper ca universu-ți va răspunde

La orice dorință, oriunde.

Îmi pare rău că ne despărțim

Dar cu siguranță o să ne mai întâlnim.

10.Costea Claudiu da

Din primele săptămâni te-am cunoscut

Și era un regret să n-o fi făcut

Al patrulea an s-a apropiat de suta de metri

Și eu în minte am doar „poetry”.

Rămâi mereu c-un zâmbet pe buze

Că lumea n-are de ce să te acuze

Suntem creatori ai propriului destin

De treabă asta veci să ne-amintim !

      1. Coteț Călin da

Căline, băiat deștept

Îndrăznește să-mi dai la  versuri “correct”

Nu voi uita conferințele pe Skype

Unde nu eram obligat să apelez la „type”

Când luam de pe torrente

Jocuri și programe „infecte”

De mai pui manele la vreun festin

Pe cuvânt de îți mai vin.

Ce pot regreta e că n-am ieșit pe-afară mai des

Fiindcă m-am convins că nu ești d’ăla pe interes.

12.Cristea Dorel   da

Verișor, bun prieten și coleg

De nu știu ce să aleg

Fost-am colegi timp de trei trepte

Dar timpul nu poate să mai aștepte

Ne vom mai întâlni în continuare, presupun

Pân-atunci urezu-ți drum bun !

Calitățile pe care le apreciez cel mai mult la ceilalți sunt calmul și răbdarea de care pot da dovadă. Le ai pe amândouă, deci ține-o tot așa !

13.David Tudor da

Tudore, c-ai fi electronist

De-asta am fost ferm convins

Urmează-ți țelul de calculatorist

Și sper că vei fi de neînvins.

Din primul an nu te știam prea bine

În următorii m-am împrietenit cu tine

Ai fost de treabă chiar mereu

Oi fi având talente ascunse, ce știu eu.

14.Ignat Cătălin da

Absenteismul tău delicat

Un loc în catalog ți-a clasat

Sub numele de „Pișcot”

Te-am poreclit chiar peste tot.

De la mate nu poți rezolva ceva

Un prof online te poate ajuta

Chiar mai mult ca diriga

15.Mignea Alexandru Emanoil

Ilă , așa cum îți place a ți se spune

Trebuie să mai ținem legătura, pe bune.

La mate-ai cam avut multe probleme

Dar încearc-a nu te teme

Când găsești a matematicii logică

Să continui drumu’, fiindcă nu urzică.

16.Mursa Bianca Mădălina da

Mădă, colegă dragă

În 4 ani, destinul a zis că ne leagă

Fără regrete sau resentimente

Fiindcă nu vreau să mai scriu două caiete

Îmi pare bine că te-am cunoscut

Și-am fost prieteni pe cât s-a putut.

      1. Narița Cătălin da

Părinții tăi au făcut un gest frumos pentru mine în perioada examenului la engleză de dinaintea începerii clasei a IX-a. Iar eu am început să mă întreb “Cine-i acest Cătălin ?”. Și uite că, odată cu prima zi de liceu am aflat  acest “secret”.

De mult calm dat-ai dovadă

Și rezultatele început-au să se vadă.

Arată-le și celorlalți în continuare

Că poți și mai mult de-atât, poate de-o dublare.

18.Pleșa Gheorghe Andrei da

Răbdare, răbdare, de trei ori răbdare

E ceva ce multă lume nu are

Pune puțin calm în ale creierului „sectoare”

Și totul va merge pe roate, frățioare !

Te-am catalogat de la început ca un tip foarte de treabă cu care am reușit să mă împac timp de 4 ani. Să fie oare o coincidență ? Eu zic că nu, fiindcă așa ai fost tu.

Totuși, eu zic că mai ai de lucrat la ceva anume, cum ar fi răbdarea. E cea mai prețioasă calitate, fiindcă odată ce o ai, poți reuși să faci orice-ți dorești. Și meriți asta.

Cu bine, Andy !

      1. Răbulea Ancuța Maria da

Dragă colega,

Al treilea ciclu s-a sfârșit

Dar timpu-i tot pe fugărit

Ne-așeapt-un alt pas în viață

Va mai avea oare pic de dulceață ?

Urmează-ți pasiunea și inima, restul va veni de la sine. Serios !

20.Rîza Bogdan Răzvan da

Bogdan, darul lui Dumnezeu

Ai fost un prieten așa cum am vrut eu

Dar nu ne oprim aici, ci în continuare

Ne vom mai întâlni prin lumea asta mare

Mereu îmi voi aduce aminte de glumele tale  “prea sărate”și de faptul că, cea mai importantă parte în a fi fericit este să nu iei totul în serios, ci să mai presari pe ici, pe acolo și câte-un strop de umor. Integrez asta, dar fără D(X) în rețeta succesului oricărui pământean.

      1. Sularea Paula Alina da

Amintescu-mi de vremea când eram mici copii

Bazându-mă pe asta aș încerca a vorbi

Suntem aceiași, doar puțini mai mari

Cu trecerea timpului vom deveni mult mai tari.

Am fost, suntem și vom fi mereu parte dintr-o familie care nu va sta “confortabilă” dacă va întrerupe legătura. Eu zic să avem grijă de acest aspect. Sper să ne mai auzim.

22.Șandru Mihai da

Mereu amuzant și nu prea liniștit

Mă bucur mult că ne-am împrietenit

Ia totul logic, fără a te stresa

Și viața va fi dulce ca mierea.

Las-o mai ușor cu nota

Că nu-i totul în viața asta

Îmi amintesc când eram într-un timp în goană după note, iar răspunsul tău, cum că tu nu te stresezi în privința asta m-a uimit pe moment. Ai avut și încă ai dreptate. Omul face nota, nu nota pe om.

23.Tomuș Alexandra   da

Pe interior și exterior

Vei fi admirată de orice popor

De mereu reușești a-ți păstra cumpătul

Cu toate bucuriile-ți vei umple SUFLETUL

Fiecare lucru are avantajul său. Găsește-l și folosește-l WISELY.

Take care ! >:D<

24.Tomuș Diana  da

Știi bine că

O bucurie ține doar trei zile

Acești ani, însă,

Au avut parte de-o prelungire

Mâine este azi, ține minte !!!

25.Tuhuț Raul  Ovidiu da

Tu vrei să fii inteligent și mușchiulos

În comparație cu ceilalți nu te lași mai prejos

Geniu al matematicii ca Pitagora

Pe baza unei teoreme să afli latura

Și ca ARNOLD SCHWARZENEGGER

Îți doresc s-ajungi sincer.

26.Vereș Alexandra Nicoleta da

Optimismul tău imens

Mă inspir-a crea un vers

Va fi dulce ca mierea

Întocmai ca și personalitatea ta.

Fiind sigură că totu’ va fi bine

Nu lași nimic fericirea să ți-o “aline”

Eu zic: “Ține-o tot așa !”

Și împlini-ți-s-ar orice dorință

la care ai medita.

Persoanele pe care poți mereu conta când ai nevoie de un sfat sau ești grav dezorientat sunt pe atât de speciale cum sunt pe atât de rare. Pentru mine faci parte din această categorie, fapt ce-ți conferă un enorm avantaj în încercarea de  desluși tainele dificultăților  vieții.

Ești pe drumul cel bun și chiar îmi place asta.

Good luck !

107

Mă *** în ele de argumente

Că tot ce scot pe gură-s idei defecte

Eu vreau să-mi exprim propriile opinii

Dar ca rezultat îmi arăt pe față ascunsele nebunii

Ce să zic, mă simt distrus

Când speranțele mi s-au dus

Ceilalți sunt parcă experți în argumentare

Când discut cu ei nu înțeleg ce au cu mine, oare?

Iar orgoliul meu tâmpit și handicapat

Îmi dă impresia că aș fi expert în text argumentat

Toți prin lume umblă cu dovezi

De nu le ai, ce adevăr mai poți să vezi?

Cât timp nu poți nimic argumenta

Este clar că nu-ți poți susține partea

108

Am nevoie de un specialist în ale creierului

De-aia vreau să mă las pe mâinile psihologului

Fie din exterior, un terapeut, fie o să îmi fiu chiar eu

Contează să aibă cineva grijă de sufletul meu

Psihologia este faină, tot ce ține de ea

Nu știu sigur dacă în absența ei omul murea

Știu doar că unele suflete sunt mai sensibile

Și au mult mai des nevoie de consiliere

Nu contează din partea cui, contează să o primească

Au nevoie ca de apă și mâncare, psihicul să și-l odihnească

Înseamnă mult de tot, crede-mă

Să ai pe cineva lângă tine ori de tipul „Sună-mă!”

O vorbă de duh la momentul potrivit

E mai prețioasă decât un citat tare tâmpit

Sunt și eu mai sensibil, știu ceea ce spun

Am clipe când emoțiile îmi fac bum!

109

Vino inapoi, centru al meu

Vino inapoi suflet al meu

Vino inapoi creiere al meu

Vino inapoi, vreau sa fi iar eu

110

Străinul meu albaiulian

Interacționează cu mine spontan

Intru în vorbă cu el, îi dau o șansă

Este om ca mine, om vedea ce-o să iasă

Mi-am zis: Fii precaut cu tot ce-i spui

Fii cu ochii în patru după mișcările lui

Este foarte ușor ca cineva să te trădeze

Doar ca să profite de tine el să te urmeze

Printre altele mi se dă și drept psiholog

Pentru cei ca mine, ce merg pe stradă… și nu ies mai deloc

Apoi mă întreabă dacă vreau un telefon…din Germania

Încerc să-mi dau seama ce și cum…îmi bagă din alea cu mafia

Mai stau cu el, merg acasă-i, c-un suc mă servește

Stau aproape de geam…îl rog să nu m-arunce, el în râs bufnește

Merg cu el la o cafenea

Aoleu… când începe tipu’ a dansa

Unde-i întâlnesc un prieten, nenea

Ăsta are măcar ceva în cap după ce și cum explică

Îl întreb ce părere are de cel cu care am venit, adică

Nu mi-a câștigat încrederea deloc străinul meu

După ce m-am mai ars înainte, ea se câștigă greu

Îmi zice că îi încă, copil, prea visător

În acel moment i-am dat dreptate, foarte ușor

Ies cu el din cafenea și imediat

Îmi cere 80 de lei, pentru-al său mobil amanetat

Per total de la mine n-a primit nimic

În afară de un suc și un sandwich, cinste zic

Deci chiar eram dispus să-i ofer cei 15 lei întâi ceruți

Dar tot învârtea suma, ma întreba câți am per total, adunați.

111

Pot fi extrem de ostil

Să-ți zic „Marș, sictir!”

Dar încerc să mă controlez

Furiei mele n-am să cedez

Încerc să fiu calm și răbdător

Să îmi impun astea de zor

Știu ce-mi poate furia mea

Aș sparge tot în cale, nebunia

M-ar ține destul de puțin

Calitativă nu cantitativă, foarte fin

Încerc să mă comport peste tot

Însă am și momente în care nu mai pot

112

Hackeri, maeștri ai profilului meu

Am multă stimă și respect pentru voi, zău

Îmi place mult mintea voastră genială

Indiferent de scop, posibil activitate ilegală

Creierul este cel mai important organ al omului

Și lucruri extraordinare se petrec în mintea hackerului

Doar să îl analizezi, cum gândește, cum vorbește

Cum de breșe de securitate această ființă se folosește

Avem nevoie de hackeri, nu doar în informatică

Din ceea ce gândim totul, îți spun de nu știai, că

Generăm comportamente și acțiuni

Prietene, hackerul gândește, nu face doar infracțiuni

113

Să vezi lumea prin ochi de psiholog

Nu înseamnă să nu mai ai probleme deloc

E doar un mod îmbunătățit de a le vedea, rezolva

De probleme nu scapă decât cei din cimitir, și știi ceva

N-ai vrea să ajungi acolo fie pe mâna ta, fie pe-a altuia

Omule, orice-ar fi nu alege, orice-ai face, sinuciderea

114

Prin ochi de (terabaiți) terrabytes

Lumea este altfel, nu te mai vaiți

Ești copleșit de o stare de calm, de luciditate

Tu controlezi lucrurile, nu mai e problema de nedreptate

Acest personaj, numit de mine Arcanianul

Este mult prea SF, prea departe de uman, personajul

L-am creat mereu cu mintea, mult prea des nemulțumit

De mine, de persoana mea, fiindcă de viață nu profit

115

Dacă până și psihologii au nevoie de psihologi

Să vedem, tu când dai de greu cui alegi să te rogi

De ești bun credincios, indiferent de religie, la o zeitate

În caz contrar singurul tău ajutor, în afară de tine, e la umanitate

Un prieten mi-a zis: Să nu ceri ajutor când ai nevoie e cea mai mare idioțenie

Acum, pe bune, dacă are cine te ajute de ce să stai în agonie

De nu ceri îți vei face rău ție

De ceri îți ataci propria mândrie

Greu este de a trăi o sută de ani fără reparații

Zicea taică-meu, iar tu, fii omenos, lasă-i pe alții

116

Lumea este cretină, este nebună

E spital de psihiatrie, vai cum sună

Este cretină, plină de proști

Ce-s ăia proști? Cei cu neuroni arși

Cei ce fie vorbesc cu gura neconectată la creier

Fie nu-s în stare să facă, conexiuni, sinonim: fraier

Ai toate specimenele, deși nici eu nu le știu pe toate

Mare-i gradina lu’ Dumnezo, poți să nu-mi dai dreptate?

117

Păstrează-l pe „wow”

Noi oamenii n-avem ecou

Nu știm cum naiba am apărut

Dăm vina pe zei, ei s-or fi *****

Nimeni nu știe, dar putem să trăim

Și făr-aceste informații, să nu ne mohorâm

Personal am convingerea de ateu

Nu știu ce și cum, dar în niciun caz un zeu

Nu e responsabil de tot ceea ce există

De crezi asta încă de mic, ai fost pus greșit pe o pistă

Zeii voiau de la oamenii să le slujească

Oamenii au creat zeii, ca pe alți oameni să-i cotropească

Am auzit și eu de acest verb, nu că aș fi atât de documentat

Nu mă fă prost, fără prostie nici inteligența n-ar fi existat

118

Poate că depresia mea este mascată

Iar sufletul meu strigă amarnic după o iubită

Nu am vrut eu să intru în ea, în depresie, nu în fată

Doar că m-au împins circumstanțele, și educația primită

De la părinții, care se pare că n-au fost prea străluciți

În a mă crește, mă rog, au fost și ei de religie prostiți

Mama se pare că a uitat cum e să fie adolescentă, vorba fratelui meu

Și de-aia de ajutat nu mă știa, ori nu putea, greu

Este de a trăi o sută de ani fără reparații, cum zicea taică-meu vitreg

Dar deși e greu, asta înseamnă că sunt nevoie la gât…cu funie să mă leg

119

Cerșetor împuțit

Pe câți ai fraierit

Eterna întrebare „Dă-mi un leu”

Tu nu renunți, doar să muncești e greu

Nu te suport mă, nu admit nicio mână întinsă

După valori materiale, de-ai plânge nu meriți nici batistă

Mă întreb dacă este vreo diferență între mine și tine

Sau cerșesc și eu ca tine, material sau spiritual, fi-mi-ar rușine

Cerșetor de atenție știu c-am fost mult timp

Amu’ cu căștile în urechi aleg s-alerg pe câmp

Revin la tine, „dragă” cerșetorule

De te mai văd în stație…îți arăt m*ie

120

Din vremea când eram copil retard

Și eram să-mi zbor mâna cu o petard’

Eram foarte pasionat de informatică

Și căutam ca nebunu’ programe de optimizare, adică

Aveam o rablăgiune de calculator și mă enerva

Că mergea ca dracu, bine adevărul e că era și ieftin, mdea

Am trecut și peste toate acele, de optimizare, obsesii

De când Microsoft spus-a că Windows cu programe terțe intră în depresii.

121

După acele antidepresive de la psihiatrie

Mintea îmi știe cum e să fii în corp uman, știe

Poate fi destul de ciudată senzația și chiar este

Când mă gândesc unde mă aflu, aici și acum, amice

Destul de stranie ca sentiment este decorporalizarea

Adică să nu te simți bine în corpul tău, uitarea

Că ești om, nu mai știi ce vrei, ori ce nu vrei

Și simți că-ți vine direct viața…să ți-o iei

122

Oamenii nu-și dau seama, nu-și pot da seama

Ce se află-n mintea ta, nu-s ghicitori, emoția

Este generată de gânduri, sau de fiziologie

Ale mele gânduri duc la emoții puternice, suicid, tragedie

Oamenii nu-s ghicitori, nimeni nu este

Dar pentru asta nu te-nchide în tine de sufletul ți-e rece

Lucruri tâmpite, prost învățate

De peste tot, nu mi-s contorizate

Primul ar fi „Nimeni nu te ajută”

M-a determinat să pun inimă multă

Să ajut mereu pe oricine cu orice

Doar să nu fiu exact cum acel om zice

Să nu stau pe Facebook, timpul meu să fie îngrijit

Dar doar așa unii oameni s-au împrietenit

Să nu fiu ca toți ceilalți, să-mi suprim din nevoi

Că doar așa pot și eu să fiu…pe placul lumii

Multe, multe idei atât de tâmpite

Care-mi activează orgoliul…am nevoie de minte

123

Sala nu-mi aduce fericire, cea de fitness

Am nevoie să fac pe psihologul cu mine, I guess

Da, sunt sensibil, destul de emotiv

Vreau să mă accept pe mine, nu să fiu un sportiv

Vreau să știu că cuiva îi pasă

N-am să mă sinucid, lasă-

mă cu idei de genul „gândurile îți vin”

Hai să muncim, nu ne mai plictisim

Nu este asta, adevărat îți spun frate Liviu, problema

Sunt doar emotiv de felul meu, asta este schema

124

Este destul de chinuitor să suferi din dragoste

De asta sunt capabile ființele umane, aceste

Creaturi: sunt două variante – băiat sau fată

Vezi că la un acces de furie oricare poa’ să te bată

Este destul de chinuitor să iubești pe cineva

A cărei totală atenție și dăruire e spre altcineva

Sau cel puțin nu-și poate lua gândul de la o persoană

Și-ți va vorbi mult de ea ea, da știu cum este, mă

Este destul de chinuitor să suferi din dragoste

N-are leac, vorba cuiva, fără logică ai sentimente

Nu poți face nici pe duru’, să vrei să te protejezi

Când de fapt te doare, și pe-nterior sângerezi

Cineva mi-a zis să scriu despre dragoste, să schimb tema

Uite-o și fac, am să fac o poveste de dragoste…ca la cinema

Sau de nu îmi reușește un astfel de scenariu de film  ca Titanicul

Cel puțin voi scrie despre ce trece fiecare, în mod sigur nu-s unicul

N-am avut prietenă deloc până acum, îți spun sincer

Dar asta nu-seamnă că n-am fost îndrăgostit, cu inima în ger

Adică destul de rece, fă-ți timp să iubești chiar de nu ești iubit

Zicea Vescan în piesa sa „Fă-ți timp”, ș-uite, tipului i-a ieșit un hit

Este destul de chinuitor să suferi din dragoste

N-are leac, nu există „Am inimă de stâncă”, de regrete

Vei avea parte, și de multe apăsătoare și ascuțite cuvinte

Dar pentru o viață sănătoasă trebuie să trăim toate sentimentele

Așa mi-a zis un prieten odată, că-n caz contrar: mai sus am scris regretele

125

Suferință, ești un tare bun profesor

Cugetând, n-am găsit mai bun antrenor

Înveți omul să poată pricepe ce-i binele

Și să găsească ceva bun în toate relelele

Ești bun, nu zău, crede-mă că nu vorbesc aiurea

Plăcerea se poate ridica la cap…la toată lumea

Tu ești singura în măsură să poți reaminti omului

De condiția lui de primată…pân’ la descoperirea focului

Ești însoțită de multă meditare, multe întrebări „De ce?”

Pentru asta lumea te evită, da, te evită, dar mai știi ce?

Îți spun toate astea din pura mea experiență

Tu-mi poți da răspunsuri, nu-mi joci nicio festă

Dacă mă gândesc bine, tu te regăsești prin religii

Pe-unde bântuie conceptul de mântuire, ș-alte litigii

Acolo ești mult mai ușor de acceptat, unde suferința-i dată de zei

Ființei umane, pentru așa-numita neascultare și greșeală a ei

Este mult mai ușor să-i explici unui om că suferă dintr-un motiv mistic

Decât să-i spui că este o biată creatură pe-un univers haotic, ceea ce sună cinic

126

Hei, ce faci prietenaș, ești bine?

Scriu-ți fiindcă-mi pasă…de tine

Nu este, ca la alții, o formă de salut

De ceva te-apasă, s-aici să te ascult

Nu-ți garantez că-ți voi da cele mai bune sfaturi

Dar voi avea bun simț…de mine să nu te saturi

Cel mai mulți oameni ascultă doar ca să răspundă

Iar când ai nevoie de ei, preferă de tin’ să s-ascundă

Este atât de greu s-asculți, m-a întrebat un prieten

Când mi s-a părut confuz ce discuție plăcută avem

O fi, nu pot să neg că nu-i așa, doar depui efort

Dacă pentru-a fi păsător…ieși din starea de confort

Hei, ce faci prietenaș, ești bine?

N-o să neg, mă gândesc des la tine

Ești doar om, la fel ca mine

Și m-atașez ușor, te rog ține

Minte că deși suntem singuri pe pământ

Tot este posibil cu vreun „Ce faci” să te-ncânt

127

Ceea ce am învățat de la Anca Ditiu

M-a ajutat pe plan personal, emoțional, știu

Am început să nu îmi mai reprim nevoile

Și să încerc pe cât posibil să-mi trăiesc zilele

M-a ajutat foarte mult c-am fost deschis

Și că în mare pare orgoliul mi l-am stins

Am găsit-o pe-această domnișoară pe un blog

După ce am căutat dacă animalele simt fericirea, ce noroc

A fost pe capul meu, chiar m-a ajutat

Poate fiindcă prin ce-am trecut ea de mult a trăit

Dar nu mi-o iau în cap cu nimic, ar fi o prostie

Ea m-a ajutat, probabil este vorba doar de omenie

128

Genele pe  care

Colegul le are

Când le flutură ceva-n mine tresare

Și nu-s pe invers, sunt hetero, din naștere

Știu și să glumesc și să fiu serios, bre

Dar comportamentul meu față de e-el

Îl sperie rău, de parcă ar crede că e cel

Cu care eu aș face ceva, orice

Orice-i mai bine decât să sufăr în tăcere

129

Este o lume de animale și absolut orice este permis

Dar adună-ți forțele pentru a-ți îndeplini orice vis

Nu renunța la bun simț, vei avea nevoie de el

Fiindcă ești mai presus de un simplu animal, ai creier

Lumea o fi ciudată, da, prietene, știu

Dar e minunată fiindcă-mi permite să fiu

O ființă umană, o persoană ce gândește

La nivelul ei sau rămâne la un miros de pește

Ai putea fi supărat, dezamăgit, frustrat

Fiindcă făr-a fi cerut, o viață ai căpătat

Dar în loc de asta încearcă să-ți menții capul sus

Fiindcă ești destul de evoluat, natura sus te-a dus

130

Motivele mele pentru necredință

Sau de nu cred ce într-un zeu sau o zeiță

Nu-s născute de mult, dar au prins ceva rădăcini

De când am gândit și contrar vreunei mulțimi

Mi-e mai bine așa, să nu sper la vreun semn divin de sus

Să merg pe mentalitatea: capu’ face, capu’ trage, capu’ sus!

Vedeam divinitatea într-o imagine destul de deformată

Am crezut că ea mă poate face fericit, când colo las-o baltă

Zeii, de oameni inventați, au fost ca creatorii lor, mereu foarte geloși

„Să nu ai alți Dumnezei afară de mine” – cei din trinitate erau orgolioși

Motivele mele pentru necredință

Au părăsit stadiul de neputință

Din victimă a diavolului și a mai știu eu ce

Să fiu măcar victimă proprie, a creierului voce

Aici e Iadul, chiar în mintea noastră

Zice o poză de pe net, destul de realistă

Pe mine încă mă șochează, cum a rezistat atâta

Tot acest fenomen religios, al credinței, a vă da

Fiori legate de spațiul satanic, Iad numit

Și extaz legat de cel al creatorului, un simplu mit

Unii au fost mult prea deștepți, iar alții mult prea proști

De te-au făcut chiar și pe tine cu sinceritate să recunoști

Că ai nevoie de un salvator, care stă bine mersi undeva prin cer

În privința mea, nu mai este un motiv de credință la așa ceva să sper

131

Este o lume plină de animale

Cea în care trăim, iar printre ele

Sunt unele destul de evoluate, numite oameni

Noi le împărțim în două rase, însă chiar nimeni

Nu este 100% diferit, nu există sacru, ființe speciale

Nu a fost nimic creat de zei sau știu eu ce foță superioară

Da, om fi evoluați, dar împărtășim aceeași soartă

Ne naștem, trăim cu trăim și murim odată ș-odată

Nu este nimic sacru, nimic special, nimic supranatural

Avem aceeași soartă cu animalele, este ceva normal

Nu ne contorizează, supraveghează nimeni, fix ca pe ele

Și-astfel putem face orice, ne bucurăm sau întristăm de alegere

Rămânem mereu ceea ce suntem la origine

Niște organisme, carne, piele, oase, cine

A fost oare cu ideea că om fi ființe celeste?

Fiindcă tot la animale ajung, printr-ale mele teste

132

Părinte, eu sunt ateu, devenit după multă cugetare

Mă deranjează mult de tot ceea ce afirmi matale

Tu vii și-mi bagi în cap încă de mic că un zeu ne-a creat

Numit Dumnezeu, și-un fiu pe nume Iisus Hristos ne-a lăsat

Că noi toți suntem păcătoși și necesităm a fi salvați

Că de nu, e vai ș-amar, urmează a fi de iad mâncați

Că să-i slujim acestui Dumnezeu, religia noastră se cheamă creștinism

Am fost multă vreme de acord, până să dau de păreri ce-o numesc sclavism

Am întâmpinat multă confuzie, m-a durut destul, destul de mult

Eram într-o perioadă mai grea, adolescent fiind și aveam în suflet tumult

Nu mai știam ce să cred, iar pe net te pierzi ușor, înjură lumea mai ceva ca la televizor

Se mai activa și-un orgoliu trăsnit, văzut și la alții parcă pe repeat, și nu mai vezi totul color

Începe să-ți fie ușor să te iei la harță cu credincioșii, în cazul meu cu creștini și nu numai

Fiindcă ți se pare pe deoparte cool să nu faci parte din „turmă”, ca tu să nu mai crezi în zei

Fără să știi exact de ce afirmă ceea ce afirmă și cum s-au născut acești numițit atei

Că un ateu se ceartă c-un credincios, sau un credincios c-un ateu este tot un drac

Și nu, acel drac nu face parte din nicio religie, nu acolo acești demoni la propriu zac

Într-un articol pe net spunea așa: Răul nu există, este doar absența lui Dumnezeu

Și am acceptat inițial, deși cu ură, însă Dumnezeu este omniprezent, vai de capul meu

Este o eroare de logică de neînchipuit

Pe care mintea abia-abia mi-a ciripit

Iar legat de certurile dintre credincioși și atei, consider folositor un citat de Carl Sagan

Dovezile credinciosului se bazează pe nevoia de a crede, pe altceva nu dă niciun ban

Așa că părinte, ce-ți spun eu sau ce-mi spui tu

Consider că e absolut inutil, tu ai doar acest serviciu, nu?

133

Să te fută Dumnezo, nenorocit orgoliu

Scriu necenzurat, la bun simț port doliu

Mi-am creat enormă suferință, de când te-am cunoscut

Mi-am făcut viața un chin, destul de mult m-a durut

Eram disponibil pentru ajutor, pentru oricine

Eram în stare să-mi dau suflul, hai treacă de la mine

Mereu să am un sfat la îndemână, pe viu

Nu puteam accepta să spun că nu știu

Aș fi declarat că pot ajuta pe oricine

Dar cum dracu’ să afirm că nu și pe mine

Fută-te Dumnezo orgoliu, te-njur de-un milion de ori

Fută-te Dumnezeu orgoliu, din sinele meu MORI

Câtă scârbă-mi provoci acum, când te observ mult prea bine

Nici în prag de suicid n-ar fi acceptat ajutor fraierul din mine

Te observ de câte ori mi te activezi, și visezi

Să stai sus pe piedestal, că nu, tu nu cedez

Nici de-al dracului, mai bine stai și suferi ca prostu’  în mine

Iar dacă nu spun nimic nimănui, cine să m-ajute, cine?

Meditând mult într-o zi, te-am descoperit

Cum vorbele mamei le-ai tot tâmpit

Nu puteam accepta cu nimic să aibă dreptate

Orice vorbă a ei o reformulam, maxim, poate

Că mno, o consideram vorbă bătrânească, dă-o dracu’

Că știu eu mai bine cum stau lucrurile, știe băiatu’

Acest orgoliu nenorocit, împuțit, îl văd mai peste tot

Nu doar la mine, ce dracu’ au toți ceilalți, nu mai pot

Să văd în continuu asta. Cum toți vor să fie șmecheri

Să nu te faci de râs în fața lor parcă tot timpul te feri

Cel puțin la mine așa este, mă feresc de bătaie de joc

De mișto-uri, de bahule, chiar nu-mi fac bine deloc

134

(prima și) ultima mea mea tentativă de suicid

Are loc doar în mintea mea, promit

Nu sunt prost, știu ce-nseamnă viața

Găsești oportunități de când te-ai trezit dimineața

Cum este viața? Faină? Ca dracu’? Contează că-i una singură

În urma încercărilor de-a o defini am zis că-i trăibilă

E ultima mea tenativă de a-mi lua zilele, doar o simulare

Produsă în creierul meu, când totu-n jurul meu doare

E ultima mea tentativă, promit, ultima

Și pentru tot ce mi se-ntâmplă îmi asum vina

135

Dacă suicidul nu ar mai fi ireversibil

Aș face ce-aș simți, fiind emoțional instabil

Aș testa dacă chiar pot fi abil

Să-mi iau viața, și-asta de mic copil

Dacă suicidul nu ar mai fi ireversibil

Pentru mine totul ar fi mult mai simplu

Aș muri, m-aș calma și m-aș reîntoarce

Când aș vedea că moartea este sfârșitul

136

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

Din păcate el nu va fi înmormântat

Fiindcă așa a declarat al bisericii ton

Neuronul ăsta nu era creștinat

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

Am dat de un articol argumentativ

Care amesteca planul subiectiv cu obiectiv

Am pierdut firul și logica n-a mai devenit beton

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

După ce am rămas în pană de idei

Cam rar se-ntâmplă mintea omului să i-o iei

Și când o faci, nu mai devine veci autonom

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

Prea multă informație am acumulat

Culmea, ceilalți nu mi s-au crăpat

Fiindc-a plătit unul prețul, ghinion

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

Problema e că nici n-am mulți

Îi apreciez pe ceilalți, sunt drăguți

Și m-ajută în viață, mult gândi-vom

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

El se ocupă cu partea rațională

Dar nu-i ferit de îndrăgosteală

O fată i-a pus capac…de tomberon

Tocmai mi s-a sinucis un neuron

Și mă-ntreb de ce-i simt atât lipsa

Conexiunea cu ceilalți o fi arsă

137

Este perfect

Este perfect că nu ești la nivelul dorit

Este perfect că nu la toate te-ai gândit

Și eu de foarte multe ori mi-am reproșat

Că nu sunt ce vreau a fi, am destule de recuperat

Că nu sunt destul de inteligent, cognitiv și emoțional

Că mă enervez foarte ușor și risc să fac atunci scandal

Că sunt prea prost, prea bătut în cap ca să-nțeleg

Cum stau lucrurile, iar ce mă reprezintă aleg să neg

Însă vorba unui prieten pe mine m-a deșteptat

Bucură-te că nu știi tot, că ai șanse de a fi învățat

Și da, are atâta dreptate, știi, sunt de acord

Nu pot fi perfect în totate, nu pot ști tot

Dar asta este super, nu reprezint-o tragedie

Vorba „Cât trăiește omul învață” nu-i trântită din invidie

Ci are dreptate, uite, spre exemplu eu

Am atâtea de făcut, trebuie actualizat creierul meu

Însă mai este timp…cât timp știu să mă descurc

Pot supraviețui, îmbrăca, mânca și mai mult

Am și o conștiință care-i încă trează

Și nu mor de foame cu mâncarea pe masă

După cum am zis, revin, este perfect

Cum este totul, la om nu-i nimic defect

Există timp, există și acțiune

Există probleme, există și soluții, ca opțiune.

Avem timp, avem acțiune

Avem probleme, avem soluții

Pe bune.

138

Mi-aș dori să fiu tânăr orfan

Față de părinții mei suflet nu mai am

Nu cred că le-aș putea duce lipsa

Iar de s-ar întâmpla, le-al aprecia absența

M-ar face să-i apreciez mai mult, să-i ascult

În momentul ăsta îi urăsc mult prea mult

Ca persoane ambii în par respingători

În copilărie au fost mereu cu mine bășcălitori

Cel mai tare am să țin minte ura față de ei

Îi urăsc foarte mult, m-am săturat într-un final, părinții mei

Sunt genul de oameni care nu știu să asculte

Care se cred înțelepți, cică ar fi prea multe

Îi detest și nu am niciun strop de vinovăție

Sunt retardați, în plus oameni religioși cu frică de o stafie

Încă cred într-un Dumnezeu sus în cer, și cred în Rai

Sunt atât de înapoiați căci minte nu poți să le dai

Semăn mult cu mama și cu tatăl meu natural

Pentru nervii mei aș fi tratat ca un criminal

Cine mă vede știe doar să acuze, să anunțe autoritățile, ca prostul

Acela prejudecă, nu mă cunoaște, și încă se roagă spunând „Tatăl nostru”

În fine, părinții mei, înainte de toate sunt foarte proști și înapoiați

Bine că s-a dus nenorocita copilărie, iar pe calul meu nu mai trebuie să stați!

139

Nu mai pot continua așa, aș vrea să mă duc la psihiatrie

De fiecare dată când spun asta alor mei, zic că lumea fuge de nebunie

Degeaba, nimeni nu trăiește în locul meu

Doar eu simt ce simt în corpul meu

Am fost odată la psihiatrie, dar dus de la urgență

Și se pare că s-a aflat că…am fost dus în spitalul de demență

Însă mi-a părut bine, nu regret că am vizitat-o

Fiindcă în mintea mea de multe ori am căutat-o

Nu am ajuns acolo fiindcă am vrut să mă omor, nu deloc

Am ajuns fiindcă le-am spus doar intenția, și o să mă întorc

Dar nu dus de doctori și luat în ambulanță cu targa

Voi merge din proprie inițiativă, fiindcă am mintea mai largă

Nu mă stigmatizez, nu mereu, că sunt nebun și n-am scăpare

Și-s conștient de întrebarea: După ce te sinuzici, ce mai poți face, oare?

Nu, vreau să merg acolo să caut ajutor, să caut un antidot

Cu stările mele emoționale nu-i de glumă, uneori nu mai pot

Să le fac față, îmi implor moartea, mi-aș provoca-o singur

Știi, e foarte ușor să-ți iei viața cu un obiect ascuțit sau cu unul dur

Dar am tot amânat-o, apoi am regretat-o, sinuciderea am amanetat-o

Am zis mereu că rezist, că pot face asta, că viața cică n-am gustat-o

Nu cred în stafii, în zei creați de oameni și în alte duhuri sfinte

Vreau să pot fi alături de oameni la nevoie, această dorință fierbinte

M-a ținut în viață de foarte multe ori. În rest viața este nenorocită

O urăsc enorm, nu sunt îndrăgostit de ea, vreau s-o părăsesc, fără să se admită

Că cică n-aș avea voie: ce prostie. Viața este doar a mea, în orice secundă pot să m-omor

Însă-mi repet deseori că este singura, iar odată sinucis, nimic, nici rănile nu mă mai dor…

140

Profitori nenorociți

Manipulatori iscusiți

De slăbiciuni vă folosiți

Omu-n cursă-l ademeniți

Vă place doar să vă jucați

Învingători mereu să stați

Psihologi cu studii, neoficializați

Omu joacă…precum voi îi cântați

Caut antidot pentru voi, vampiri de bine

Unul bun se numește încredere de sine

Cu cât persoana știe ce vrea și unde vrea s-ajungă

Încercările voastre se-ngreunează, acțiunile trec pe lângă

Voi, oameni deștepți, aveți nevoie de proști ca să trăiți

Cât timp e moartă conștiința umană, ajungeți chiar să îmbătrâniți

Fără să mai fiți de cineva desconspirați, dezvăluiți, dar stați

Și țiganul doar odată și-a văzut locul nașterii…ușor veți fi înlăturați.

141

În mormânt

1.Odată ce trupul meu e-n mormânt

Orice vreere nu mai atinge pragul de gând

Nu mai simt nimic, nu mai sunt nimic

Nu mai am ce să vindec, nu mai am de ce să mai plâng

Nu mai este loc de plictiseală sau activitate

Nu mai am pe cine interesa sau da pe spate

2.Odată ce mă aflu în mormânt

Deja nu mai am la cine să mă cânt

Deja nu mai pot fi fericit sau trist

Și nimic nu mai contează în rest

3.Odată ce mă aflu în mormânt

Dar mort, nu viu, nu-s din greșeală

Sunt aici deoarece mi-am atins cota maximală

Nu mai contează cum am murit, natural, omorât sau sinucis

Contează că s-a terminat totul și nici nu mai am cuvinte de scris

4.Odată ce mă aflu în mormânt

Sunt separat de toți și nu mai contează când

Aș fi vrut să mă mai întâlnesc cu cineva

Timpul s-a scurs, s-a terminat cu viața

5.Odată ce mă aflu în mormânt

Nici nu mai conștientizez asta, creierul mi-este mort

Tot ce am , toate amintirile, tot din mine ce port

Devine „purtam”

6.Odată ce mă aflu în mormânt

Nu mai contează fricile mele, fobii ce curând

În viața mea îmi puneau zid, mie cerând

Să mă opresc, să nu mai fac nimic, și jos mă așezând

Să-mi doresc, chem, sun, rog, implor moartea plângând

7.Odată ce mă aflu în mormânt

Am scăpat de toate problemele, într-un final

Deja nu mai sunt șanse ca din stres să tresar

Nu mă mai chinui cu obositorul proces al gândirii

Și nu mai mă urăsc pe mine doar din cauza firii

8.Odată ce mă aflu în mormânt

Pot respira ușurat. Scuze, nu mai respir

Sunt doar un corp în putrefacție, și nu mă mir

Că nu mai însemn nimic pentru univers, pentru lume

Stai..când am însemnat ceva pentru cineva, te rog, spune.

9.Odată ce mă aflu în mormânt

Pentru că da, va sosi și acea clipă

Nu sunt nemuritor, totul se încheie și nu-i nimic după

Ce n-am făcut rămâne bun nefăcut sau nebun făcut

Chiar nu mai contează ce de la viață aș mai fi vrut

10.Odată ce mă aflu în mormânt

Sunt mort. Este deja firesc. Tu de viață depinzi

Chiar de suferi, oricum mori, de ce să te sinucizi?

Că nu-ți convine ție viața sau că nu te simți bine

Este problema ta, nu poți schimba viața, te poți schimba doar pe tine

11.Odată ce mă aflu în mormânt

Nu mai depinde de nimeni și de nimic

Nu-mi mai face nimic rău, s-a terminat cu frica

Și nu mă mai supără/enervează nimic, s-a terminat cu oftica

12.Odată ce mă aflu în mormânt

Nu mai conștientizez nimic. Cică este călătoria finală

Dar eu nu merg nicăieri, nu mai merg niciodată, ce fală

Poți avea știind că ești mort, că nu mai exiști?

Știind asta de ce mai vrei să mori, de ce insiști?

13.Odată ce mă aflu în mormânt

Procesu-i ireversibil, că nimic nu este imposibil

Nu se mai aplică. Fiindcă creieru-i mort, nu mai e abil

Să conceapă nimic. Este complet invalid

Atunci vezi la ce era bun creierul, era bine gândit

142

Ești în viață

1.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Dacă te ajută, închipui-te mort, visează

Fiindcă mort visând nu am întâlnit

Și chiar nu-mi doresc s-o fi pățit

2.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Față de mort mai ai o șansă, mergi de-o vizitează

Stoarce-ți creierul până la ultimul neuron

Mai bine ți se sinucide unul, decât tu ca om

3.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Primul lucru de făcut: ai creier, conștiința îl activează

Fiindcă dacă nu ți-e pornit, nu prea mai contează

Că ești în viață, ești ca și-un mort, asta te rog notează

4.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Probleme există la orice pas, și fii pe fază

Când le discutați în grup, aveți mai multă reușită

Se spune că e mai ușor de acceptat durerea împărtășită

5.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Te miști, ai sânge-n tine, iar de ai o minte trează

Ai început bine, du-te și te distrează iar după

Pune-o la treabă, fă-ți viața faină, ia o cupă

6.Ești în viață, și asta este tot ce contează

De afirmația nu te face să zâmbești, progresează

Află ce anume te fascinează, și cere mult ajutor

Ne-aflăm pe o planetă plină de oameni, atâta popor.

7.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Nu-ți fie teamă să te miști, dansează

Îți garantez că în sicriu nu mai ai nicio șansă

Când creierul e mort, de trup nimănui nu-i mai pasă

8.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Încearcă să lași orgoliul, dar e puțin mai greu

Și furia trebuie descărcată, nu poți fi calm mereu

Dar măcar poți lucra la ele, poți asta, inventează!

9.Ești în viață, și asta este tot ce contează

În plus ești om, nu animal, și nici n-ai viitor predestinat

Nu există destin, ți-l faci tu, zilnic, asta la cap ai băgat?

De-aia ai liber arbitru, destinul e o eroare pentru-această rasă.

10.Ești în viață, și asta este tot ce contează

Ține cu dinții de viața asta nenorocită

Deși nu vrei s-o accepți, uneori merită

Și cere mereu ajutor, ai grijă, n-o fă cumplită!

143

Notițele m-au ajutat mult, ele mi-au servit

Drept scut, când din suflet îmi venea să vomit

Catharsis-ul este efectul de detensionare

Ai nevoie de el, chiar dacă ești unul din animale

Jurnalului tău clar îi poate păsa de tine

Doar el suportă tot oful tău, și îți poate ține

Moralul sus, atunci când oamenii te trag în jos, și nime’

Nu pare a mai empatiza, asta și-ascultarea activă prezintă luxuri

într-a lumii mulțime

Nu-i nicio rușine să scrii, ceea ce simți și gândești

Doar așa mai poți peste timp amintirile să le retrăiești

Un om sensibil ca mine nu poate suporta singur tot greul

Are nevoie de oameni în jur, când nu-l mai ajută doar Eul

144

„Ce faci?”, întrebarea-i deja clișeu

Nu-mi răspunde, că răspunsul nu-l vreu

Toți încep la fel, de la cea mai simplă conversație

Până la dorințe, care să le-ofere o satisfacție

Nu-i pasă nimeni de ce faci, crede-mă

Dar obișnuitu-ne-am s-o spunem, tu minte-mă

Și lasă vorba așa, după care întreabă-mă

Ce vrei să mă-ntrebi de fapt, fii sincer mă

Ce faci, auzi astea chiar peste tot

Ies vorbele rapid din al tău bot

Trebuie să fii plăcut, tu știi cel mai bine

Aș prefera să nu fi ipocrit, un singur lucru reține

Nu mă mai întreba ce fac, cât timp nu-ți pasă…de mine.

145

Tu cugeți

Dar fărăgeți

Arunci în schimb săgeți

Dar nu le mai culegeți

Grupați voi mergeți

Apoi vă ștergeți

Urmele, să nu vă frigeți

Deci voi vă alegeți

Felul în care vă ungeți

Sufletul…prinGEȚI!

146

Am gânduri sinucigașe si nu mi se pare normal

Ca trăind, imi sug energia din corp ca un tantar

Trăiesc pe-această lume fără acceptul meu

Si doare faptul ca nu-i pasa nimănui de sufletul meu

Psihologia, stiinta omului parca trebuia sa ma ajute

Dar se pare ca nu face fată: S-au adunat mult prea multe

Iar psihiatria vreau sa ma înfunde cu medicamente

Cică nu-s gânduri normale acelea ce le nutresc

Si ca neuronii mei cu-ale lor retele mult greșesc

Nu știu ce dracu’ vedeti voi fain in lume

Ca esti condamnat la fericire, acum pe bune

Imi reprosez zilnic faptul ca m-am născut

Nu simt nimic in interior, in închisoarea trupului detinut

Departe de oameni, locul meu e-n psihiatrie

Nu mi-as ierta sa fac rău cuiva cu a mea furie

Măcar omul din sicriu nu mai simte nimic

Încep sa il invidiez si…ce pot să mai zic

147

Spune-mi ce te-apasă, te rog, creiere

Sau azi ești pregătit pentr-o sinucidere

Te deprimă cumva enigmatica ta creare

Dezvoltare, evoluare sau cine-i creatorul oare

Sau este faptul că nu simți deloc fericire

Și asta-ți pune capăt funcției tale de gândire

Spune-mi ce te-apasă, te rog, creiere

Poate-ai nevoie de mult mai multă păsare

Poate c-ai nevoie doar de afecțiune și doare

Faptul că deții doar luciditate și logică de calculatoare

În orice caz, ești în corp uman, n-ai suferit încă robotizare

Spune-mi ce te-apasă, te rog, creiere

Mie poți să-mi zici, doar împărtășim durere

Dacă te-afectează pe tine, se-aplică și la mine

Să mă apese la fel, doar nu suntem separați, știi bine

Spune-mi ce te-apasă, te rog, creiere

În cel mai rău caz nici tu nu ști a-mi spune

E ceva adânc acolo, ce necesită descoperire

Ori singur, ori ajutat de altcineva, de omenire

148

Mă simt deseori singur

De-mi urlă tare sufletul

Aș vrea pe cineva lângă mine, vine?

Să-nlocuiesc scrisul doar cu vorbire

Am mult prea multe de spus

Dar în dialog cuvintele active nu-s

Totuși mă arde ceva pe-interior

Și de nu mă pot descărca, m-omor

Când sunt prea multe idei de scris

Și paginile cresc într-un hal de nedescris

Iar cel căruia i le trimit, să m-asculte

Îmi spune că răbdare pentru-asta, n-are de-unde

Desigur n-o spune direct, m-aș simți prost

Ci-mi cere să-i fac un rezumat, un overall post

Scriu în continuu, nu mă pot opri

Foaia suportă orice, nu trebuie să-i ceri

Să îți permită să-ți descarci oful pe ea

Ea atât știe, de fapt nu știe, că n-are mintea ta.

Totuși când găsești pe cineva de-și permite

Să-ți citească tot, cuvinte cu cuvinte

Nu ți-o lua în cap, ia te rog aminte

Că astfel de oameni pot pleca repede

E atât de plăcut să poți fii pe deplin ascultat

Mai ales cu-ascultare activă, te vei simți ușurat

Legat de cealaltă persoană, în caz c-o face cu empatie

Stai calm, nu-i pe interes, și emoții plăcute-ți va da ție

Mai există-n lume și persoane păsătoare

Care chiar se-mplic-adânc în ascultare

Care te fac să te simți destul de măreț

Nu cum mă simt eu deseori: pe-nterior îngheț

Dar e bine, că pe-acestea le pot aprecia

Din moment ce-am trăit în a lor lipsa

Nu se pune problema să le trădez

De ce-aș face-o dacă psihic cedez?

Sunt o fire sensibilă tare, nu m-ascund, recunosc

Și mă simt în extaz când pe cineva păsător, cunosc

Am multă nevoie de afecțiune

De un „Mi-e-mi pasă!” a-mi spune

Dar nu-i nicio problemă să fii mai sensibil

Fiindcă-n acel moment de multe ești capabil

Ceilalți așa ceva caută, că cei indiferenți

Rămas-au la școala vieții demult repetenți

Cei răbdători, calmi, păsători și pe sine siguri

Vor vi premiați de viață, și sunt plini de afecțiuni.

149

Creieraș, nu mă părăsi

În corpul meu nu lenevi

Nu ști cât am eu nevoie de tine

Ca să mă simt bine, de gânduri bune

Să le nutresc zilnic și/sau la comandă

Ca rezultat să am o emoție plăcută generată

Tu ești totul pentru mine, ești sufletul meu

Fără tine chiar nu pot trăi, acum zău

Datorită ție pot respira, pot visa

Pot trăi în lume și pot și ajuta

Cică totu-ar fi interpretat de mintea mea

Așa s-a născut doar subiectivitatea

Vreau să râd, chiar și să plâng

Nu pot face astea c-un creier nătâng

Nu glumesc când zic că de tin’ am nevoie

În lipsa ta nu mai pot fi o persoană vie

Toate amintirile, emoțiile, modurile de gândire

Aparțin acestei părți a corpului, care primește cerere

De la fiecare alt organ în parte, să le-asculte

Fără creier, omule, tu nu faci prea multe

De fapt, nu faci nimic, nu ești nimic

Ca să trăiești îți trebuie creier, măcar un pic!

150

Dumnezeu biblic cel muist

Îl trimite jos, pe pământ, pe Christ

El a creat tot, e și-autorul păcatului

Despre care a zis:”Dă-l dracului”

El sus în cer se simte singur și neiubit

De-aia te-acuză pe tin’ c-ai păcătuit

N-are servici greu, doar iartă păcatele

Când scapi de unul o să faci altele

Prioritatea lui, în primul rând

E să-i respecți legile, căci pocăind

Și suspind și preaslăvind numele său

Se simte important, își dezvoltă ego

El zice că iubește oamenii atât de mult

Că rămâne ascuns de ei, și tre’ să fii cult

Să vezi că religia ta nu-i singura

Și că ‘mnezo nu stă chiar în biserica

Comunei credințe a celor din creștinism

I se adaugă ignoranță, și nu scepticism

De-i vorbi rău de domnu’, ai dat de dracu’

Căci e blasfemie și te pedepsește acu’

E mai ușor să crezi în Dumnezeu decât în tine

De-aia toți îl pupă în **** când le merge bine.

Ultimele două versuri sunt din Cheloo – Meno sano in corpore sano

151

Prietene imaginar

Dă-te jos de pe piedestal

Coboară-te nițel din cer

Ca să vezi ce simte el

El este omul pe care tu l-ai creat

Binecuvântat sau blestemat?

Tu voiai să ți se roage neîncetat

Dar atunci nu mai era bărbat

Era doar un cerșetor de minuni

Printre zeci de acatiste și rugăciuni

Iar tu te bucurai de autoritate

Și că totu’ ar zace în a ta bunătate

Tu-l creași pe preamăritul înger Lucifer

Creația ta, înainte și după ce pică din cer

Tu-l făcuși și el este inclus în tine

N-ai scuză, prietene, pentru răul din lume

Te joci cu omul cum vrea a ta glorie

Și-ai vrea ca sacrificiul lui Iisus să-i redea veselie

Cic-ai creat un loc pe nume Rai

Unde să chefuiești/te plictisești și să stai

Cu iadul Lucifer fuse mai șmecher

De-aia îl alungași tu din cer

Aș mai continua dacă insiști

Doar că din fericire…nu exiști!

152

În sensul ăsta oamenii sunt răi

Da, oamenii sunt răi, niște derbedei

În versul ăsta oamenii sunt răi

Da, oamenii sunt răi, niște derbedei

De ce spun asta? Din proprie experiență

Omenirea nu suportă pic de concurență

Mi-am zis deseori că nu mai am scăpare

Că oricine poate să-și revină, da’ eu-s excepție, oare

Cât de prostească este această afirmație

Un pic de ajutor mereu este bun, chiar și ție

Nu există „la mine e sfârșitul, viața mi-e distrusă”

Din orice punct poți să-ți revii, din propria cenușă

Că oamenii pot fi nepăsători, că nu-și dau seama

Ce este în sufletul tău, să te asculte nu te cheamă

Nu te prea poți baza pe ei

Oamenii îs rău, niște derbedei

În medie suferă de prea multă prostie

Iar majoritatea….se-ntâmplă să fie sub medie

Fiindcă trebuie să fii prea prost să nu realizezi

Când oamenii necesită ajutor, nu fi rece…vezi-i.

153

Generația celor mult prea sensibili

Nu-i de hulit, de profunde emoții sunt abili

Sunt și ei îi oameni ca toată lumea

Ești rasist cu ei, atunci ești culmea

Uiți o variabilă importantă din ecuație

Nu-s superficiali, sunt buni ascultători, dar ce-ți pasă ție

Îi cataloghezi drept emo, sinucigași, ciudați

Sunt ei și-așa emoționali, măcar tu psihic să nu-i bați.

154

De poți să accepți ateii

De ce nu-nțelegi și gay-i

Homosexualii, lesbianismul

Faci pe-ateul, nu și pe umanistul

Este cel mai mare grad, superior nivel

Să nu mai critici, judeci omul, ci ai grijă de el

Noi jonglăm cu zeci, sute de etichete

De la gras la slab, de la prost la ființe deștepte

Și nu mă sustrag, nici eu nu-s mai breaz

Am noroc că în discuții mai am câteodată haz

Crede-mă că nu-s om de luat drept model

Ci unul care-a-nvățat să-și folosească…al său creier

155

Oamenii nu-și dau seama, nu-și pot da seama

Ce se află-n mintea ta, nu-s ghicitori, emoția

Este generată de gânduri, sau de fiziologie

Ale mele gânduri duc la emoții puternice, suicid, tragedie

Oamenii nu-s ghicitori, nimeni nu este

Lucruri tâmpite, prost învățate

De peste tot, nu mi-s contorizate

Primul ar fi „Nimeni nu te ajută”

M-a determinat să pun inimă multă

Să ajut mereu pe oricine cu orice

Doar să nu fiu exact cum acel om zice

Să nu stau pe Facebook, timpul meu să fie îngrijit

Dar doar așa unii oameni s-au împrietenit

Să nu fiu ca toți ceilalți, să-mi suprim din nevoi

Că doar așa pot și eu să fiu…pe placul lumii

Multe, multe idei atât de tâmpite

Care-mi activează orgoliul…am nevoie de minte

156

Sala nu-mi aduce fericire, cea de fitness

Nu-I ea răspunsul, îs sigur…I guess

Da, sunt sensibil, destul de emotiv

Vreau să mă accept pe mine, nu să fiu un sportiv

Vreau să știu că cuiva îi pasă

N-am să mă sinucid, lasă-

mă cu idei de genul „gândurile îți vin”

Nu este asta, adevărat îți spun frate Liviu, problema

Sunt doar emotiv de felul meu, asta este schema

157

În ziua de

În ziua de luni

Vorbesc spurcăciuni

În ziua de marți

De la bani, totu’ împarți

În ziua de miercuri

Te plictisești de lucruri

În ziua de joi

Îmi bag **** în voi

În ziua de vineri

Îmi vin multe cereri

Îmi ziua de sâmbătă

Prostu’ deja se-mbătă

În ziua de duminică

La biserică, creierul abdică

158

În luna

În luna ianuarie

Ies din depresie

În luna februarie

Îmi place viața și mie

În luna martie

Mă destăinui ție

În luna aprilie

Primesc cadouri, ie

Deja din luna mai

Devin emo și mă tai

În luna iunie

Intru în călduri

În luna iulie

Deja e veselie

În luna august

Îs gol la…bust

Prin luna septembrie

Se termină vacanțele

În luna octombrie

Dan începe „a studie”

În luna noiembrie

Tentativă de monotonie

În luna decembrie

Se gată anul, bre

159

În fiecare zi

În fiecare zi pune deoparte câte un leu

În fiecare zi cunoaște un străin, știu că-i greu

În fiecare zi fă ceva nebunesc, totuși omenesc

Ca să eviți urâta afirmație: Vai, ce mă plictisesc

În fiecare zi, dar poți și în fiecare noapte

Să te culci, îți regenerezi psihicul și poate

În următoarea zi când vezi ce am scris

Aplici ceva de-aici, că nici dracu’ nu-i de neatins

160

Houston, am o problemă cu niște zei

De fapt cu unul singur: E plină lumea de tei

Toți sunt cu „mămica” lor cea divină

O pomenesc peste tot, dar cine e de vină

De această eroare a omenirii, suntem îndoctrinați

Crede-mă că așa-i peste tot, nici voi nu scăpați

Este futută rău de tot situația, lumea minte

Cum zicea și Veritasaga, ei spun adevărul prin cuvinte

Este o trupă de hip hop românească

Mi-a plăcut Cer senin și piesa Ce e frica

Unde sunt toți când simți că nu mai poți

La asta te vei gândi când nimic nu mai merge pe 4 roți

Dar să revenim la acești magnifici zei

Și la prestanța pe care-o au în lume ei

Mi-a fost dat și mie din copilărie unu-n cârcă

Religia asta, creștinismul iute se pare că nu abdică

161

Ești doar un simplu hater – hater, hater

Ești doar un simplu hater – hater, hater

Ești doar un simplu hater – hater, hater

Ești doar un simplu hater – hater, hater

Ție îți place să vorbești fără să știi

Și te crezi mai presus ca toți cei vii

Definiția unui hater – cel care urăște

Nu-i niciodată serios – mereu se prostește

Adoră caterinca, să facă de cineva bahulă

Și din nimic din ceea ce scrie nu lipsește ură

Pe interior pare plăcut, serios îți spun

Este mai ușor să demolezi decât să construiești un drum

Dar din exterior vei fi destul de evitat

Asta fiindcă arunci în oameni cu rahat

Este greu să lupți cu emoțiile negative

Cele ce-ți dau putere poate te țin captive

Haterul face ce face ca să te muște

Și continuă asta cât timp îi reușește

162

Tu mă întrebi de ce-mi pasă, dacă-mi pasă

Îți spun simplu: inima nu mă lasă

Nu mă lasă să fiu rece și dur

Prefer s-ascult decât să-njur

Nu mă lasă, am descoperit că nu mi-e bine

Să fac pe indiferentul când de fapt țin la tine

Așa se întâmplă să fiu, ba chiar și sunt

Emotiv și păsător, așa m-am născut pe pământ

O fi în firea mea, în codul genetic

Și mă afectează chiar și-un caz ipotetic

Dacă mă gândesc oare cum ar fi

Dacă, cineva drag mie ar muri

Indiferent de mod: Natural, ucis sau sinucis

Astfel de cazuri le-aș putea tolera…doar în vis

163

Dă-mi atenția ta, te rog, dă-mi atenție

Mor după ea, mi-a lipsit mult în copilărie

Nu am fost niciodată un copil cu probleme

Făceam parte din persoanele de care nimeni nu le pasă de ele

Dar asta era mai mult impresia mea

Fiindcă mă iubea, așa în stilul ei, maică-mea

Mă durea, nu primeam afecțiunea cum îmi doream

Și credeam că eram mai bine de mă sinucideam

Dar n-am făcut-o, și uneori îmi pare bine

Că încă trăiesc chiar și-atunci când viața nu-mi convine

Dă-mi atenție! Încep a fi de acord cu fratele meu

Care zice că eram mort după ea, acum cred și eu

Din fericire știu acum să-mi și controlez această nevoie

O să ofer la rândul meu afecțiune, de am nevoie de atenție

164

Acea scrisoare, posibil salvatoare, neajunsă la timp, întârziată

Vorbesc de Romeo și Julieta, filmul ce l-am văzut îndată

Ce mi-am impus s-o fac, mi l-a recomandat o prietenă

L-am văzut mai mult pentru ea, am avut timp…de scenetă

La început mă cam pierdeam, și intrasem în panică

Eu chiar nu mai pot vedea niciun film, ce-i cu mine, adică

Într-un film decurg imagini și sunete, din asta-i compus

Cum să nu pot fi atent deloc la el…s-am mereu gândul dus

De pe la jumătate mi-am mai revenit, a-nceput să-mi placă

Înțelegeam deja acțiunea, ce se petrece cu ei, iar acea tinerică

Julieta, așa cum o cheamă, n-avea soartă prea plăcută

Urma să se mărită cu unul, fizic și psihic apoi s-o fută

De ce era dragostea lor interzisă, din descriere n-am înțeles

Mă refer la cea de la început, însă s-am răbdare am ales

Am vizionat filmul până la final, sincer a meritat

Este o dramă, și destule emoții mi-a acordat

Am zis că n-are rost să fiu dezamăgit, de ce să sufăr

Este doar un scenariu, un film, o poveste „Dani, nu-ți fă”

Sânge rău de la vizionarea lui, nu, departe-te de asta

În schimb am învățat ceva din scrisoarea trimisă de tata

Lui Romeo, în care-l anunța, că Julieta e vie, să se-ntoarcă la ea

Însă ea n-a ajuns, solul trimis a ajutat în schimb altă ființă, vai de ea

După aflarea veștii Romeo, personajul ăsta principal

Merge la un vraci, cumpără otravă, bietul n-are habar

Cum stă de fapt treaba, chiar mi-a părut și-mi pare rău de el

Fiindcă putea fi fericit, putea avea cu Julieta un mult mai fericit țel

În final, în scena finală avem doi tineri îndrăgostiți, doi sinucigași

Chiar nu vreau ca povestea să fie și reală, alții-n papucii lor să fie puși

165

Te provoc să arzi, arzi cu mine-n iad

Te provoc să arzi, arzi cu mine-n iad

Nu, nu e o consecință a vreunui păcat

Înainte de-a simți fericire trebuie să arzi

Căci noi oamenii, ca și animalele suntem tare flămânzi

Plăcerea ce-o simțim, pe termen lung devine dușman

La fel cum este vina omului că pe-al său stăpân îl cheamă ban

Te provoc să arzi, simte din plin suferința

Nu sunt rău când spun asta, alta mi-e dorința

Știu un secret, preluat din ale lumii religii

Omul trebuie să sufere ca s-aibă acces la prestigii

Este-o junglă de animale, cea în care trăim

Soarta: Ne naștem, trăim, ș-ajungem în tințirim

Animalele astea trebuie domesticite

Atât de mult cât educația admite

Noi avem un creier super dezvoltat

Cu el ne-am născut, nu, nu l-am cumpărat

Adică, în pana mea, privește cât ne-am dezvoltat

Mulțumită curiozității omului toate astea s-au întâmplat

Omul tot ce știe, știe din greșeli

Încercare și eroare: din zilele de ieri

Nu l-a învățat nimeni, a fost autodidact

Iar pentru asta n-a făcut cu nicio forță supranaturală vreun pact

Deci, te provoc să arzi, să arzi cu mine-n iad

Altfel nu vei simți viața, și asta chiar e păcat

166

Religia

Religia, oricât aș huli-o,sincer,  te poate ține-n viață

Gândul că orice-ar fi, cineva te iubește te dezgheață

Este o perspectivă, un mod de-a privi lucrurile și doar atât

În mod obiectiv chiar nu contează dacă ceva este adevărat

Mi-am bătut mult capul cu asta, am instituit o obsesie

O poți trăi și tu de ai să te-ntrebi mereu „De ce mie?”

Mi-a fost destul de dificil să ies din cercul ăsta vicios

Fiindcă la orice problemă aveam primeam un răspuns religios

Sunt de acord cu ce-am văzut pe net Dumnezeu=Nu știu

Când ți se oferă ca și răspuns, tu întrebând un om viu

Om viu, că pe-un mort nu-l mai poți nimic întreba

Ci doar, religios vorbind, îl mai poți doar înmormânta

Am fost botezat creștin ortodox încă de mic copil

N-am bănuit prea multe, doar alte opinii nu m-au lăsat chill

Mereu să-mi pun întrebări, să mă-nfuriu că nu găsesc explicație

Iar fără ca lucrurile s-aibă sens nu pot zice „Doamne rogu-mă ție”

Mă gândesc și-acum, a fost destul, destul de dureros

Să accept că nu-i nimeni să ne privească de acolo de sus

De ce-am acceptat greu? Fiindcă aveam nevoie de el

Vorba fratelui meu: Sunt slab de caracter, nu pot singurel

Însă mai bine cu capul sus, și stând drept în picioare

Decât cu metanii, cu picioare făcând îngenunchere

Mi-este mult, mult mai ok să mă spovedesc în notițe, în poezii

Decât să stau în privat cu popa, implorând să mă asculte zeii

Am nevoie de a mă descărca, apoi singur a mă descurca

Și apoi să fiu fericit fără gândul că-n Rai m-aș putea urca

167

M-am orientat spre muzică

M-am orientat spre muzică, am ieșit treptat din depresie

Îți promit că n-ai să mai vezi sânge roșu curgând pe gresie

Muzică, da, am combinat versurile cu-o linie melodică

Ce-a ieșit mi-a dat curaj și mi-a tot diminuat din frică

Cică muzica e formată din sunete, dar sunetele nu formează muzică

Cred și eu, urechea îi doar pretențioasă, avem două, iar gura e singurică

De ascultat nu oricine este capabil, mă refer la cuvinte cu sau fără sunete

Că din gura oricărui tâmpit este ușor să iasă vorbe dure, fulgere și tunete

Însă muzica, calmează, mereu a fost așa, poate fi folosită ca metodă de coping

Ia să vedem, ai cumva și tu voce: Dear human, I wanna hear you , please sing!

168

Dar stai că tu, te-ai sinucis

De mult timp vrut-am să scriu această poezie

Dar îmi lipseau ideile, am amânat, a fost o prostie

Ele vin pe rând, niciodată n-am meditat ore-n șir

Să găsesc rima blestemată, cum așa și eu mă mir

Dar stai că tu, te-ai sinucis, dragă omule

Îmi pare rău să reformulez: dragă mortule

Fiindcă asta ești deja, nu mai am ce-ți face, nu pot nici să plâng

Tu ți-ai ales soarta, ce să faci cu viața ta, timpul era destul de lung

Știu că zice-se că viața este scurtă, am zis mai sus de timp: contradicție?

Nu, dragă….fost prieten, nu orice pe lumea asta zace-ntr-o vagă definiție

Tu te-ai sinucis, de ce-ai făcut-o sincer pot să-nțeleg

Fiindcă am fost și eu deseori tentat moartea s-o aleg

Crezi că se merită? Pe dracu! Oricum ne ducem inevitabil pe p**ă

Cu toții. Asta fac organismele vii, căci non-organismele, nu vrură

Asta de-ar fi avut de ales. Revin, ele nu vrură să aibă viață finită

Preferă să nu trăiască, să stea ca proastele, vezi o rocă tâmpită

O fi ea mare și tare…ca piatră, doar roca este piatră

Dar ea nu știe de ea, nu știe nici să dea nici să ceară

Pe când omul da, se numește dăruire, se numește acceptare

S-accepți că ai o viață, să ceri ajutor la nevoie, și umana iertare

169

De-unde mereu se găsește atâta ceartă

În viața reală, interuman , dar și online iată

Pe YouTube spre exemplu la o melodie chiar faină

Dau scroll down și văd două creaturi, vor să spună

Ceva off-topic, adică cu piesa n-are deloc legătură

Ce au oare toți oamenii ăștia de mereu se înjură?

Rap și hip hop românesc, cam asta ascult de câțiva ani încoace

Din comentarii am tras concluzia cum că omenirea-i tare rece

Nu ști ce vor, ușor se-activează și urlă orgoliu în ei

De-ai face pe pacifistul se găsește vreun deștept „Ce vrei?”

170

Nu mai scapi de mine

Îmi amintesc c-am fost, nu mi-e rușine

Genul de om de care te saturi, nu mai scapi de mine

Mi-a spus asta de câteva ori un coleg

Să nu mai vin după el, la cap să nu-l mai frec

Și nu doar fizic, puneam și verbal întrebări idioate

La care lumea evita să mai răspundă, fără doar și poate

Mi-am construit o imagine destul de negativă

De cățeluș, de om de evitat, specie regresivă

Când am putut întreține discuții lungi am intrat la dubii

Serios acum, eu chiar pot ca toți oamenii normal a vorbi?

Este destul de enervant ca cineva să te urmeze pretutindeni

Te spionează, sau te protejează, voi fiind prieteni

De ce? Răspunsul este simplu: este vorba de intimitate

Pe aia fiecărui om s-o respecți, c-ajungi altfel la cuțite

171

Sunt urât!?

Mă simt destul de rău când gândesc: îs urât băiat

În aceste condiții nu pot fi deloc iubit, deci sunt ignorat

Și doare măi, crede-mă pe cuvânt că doare

Când simt că de mine nu se poate îndrăgosti nicio ființă iubitoare

Am acest complex, mă urmărește blestematul

Când orice-aș face bine eu mă simt ca ratatul

Și, o, da, la mine e problema că mă victimizez: observ

Și nu-mi face deloc bine să mă calci pe-al meu nerv

Sunt urât, adică nu sclipesc, nu radiez

De frumusețe, uneori e motiv ca psihic să cedez

Imaginea noastră fizică, exterioară, deci aspectul

Te poate scoate-n față mult mai repede decât o face sufletul

Sunt urât prietene, cel puțin mai urât decât cel mai frumos om din lume

Dar toate astea reies din ceea ce gândesc, este inutil s-aștept vreo minune

172

Tot ceea ce fac nu pare deloc de-ajuns

Îmi vine să las tot și să m-apuc de plâns

Nu mai pot avea încredere în orice om

Cum făceam înainte, mă confesam ușor

Singurătatea ăsta sincer pe mine mă omoară

De mă închid în mine se întâmplă să mă doară

Din tot ceea ce scriu, poate doar rimele-s de mine

Iar în cuvinte bag diacritice să nu-mi fie rușine

De ceea ce scriu, de ceea ce gândesc

Mă descarc așa decât fizic să mă lovesc

„Dani, ești departe, departe de cine-ai vrea să fii

Singurul lucru la care te mai pricepi e să faci poezii”

Așa-mi spun, e-un monolog interior

Am nevoie de el în lipsa căldurii oamenilor

Stai să continui, mai am ceva de spus

Tot mai nutresc ceva cât timp din viața nu-s dus

Muzica mă calmează, îmi oferă vitamine

În cazul cărora să le iei cu rețetă nu ține

Scriu aceste versuri având redată în minte o piesă

Asta este explicația pentru care am prins așa viteză

Doar scriu nu-s atât de atent la ce mintea-mi creează

Las pixul pe foaie, mai bine zis degetul pe touchscreen

Din interior meu un val mare de idei, crede-mă te rog, îmi vin

173

Nu, prietenaș, aleg să nu te mai ajut

Nu-s ajutorul în persoană iar altruismul mi-a dispărut

M-am săturat de câte ori am fost rănit

Nu mă descurcam singur dar exprimam asta tacit

Dacă eu nu-s ajutat de ce-aș face-o la rândul meu

Nu-s ajutat? De ce? Fiindcă să cer nu știu eu

Îi văd pe alții cum cer ajutor chiar fără rușine

De văd că ești bun la suflet și-altruist sar pe tine

Este vorba aici de bun simț, de vezi că te descurci singur

Nu abuza de ajutor, altcineva are mai multă nevoie de el sigur

Nu mi-este greu să ajut un prieten care mi-a fost alături

Însă nu mai suport să ofer totul și să cer sau să primesc nimicuri

174

Licența mea de la facultate este ultima mea problemă

Fiindcă un amalgam de stări și gânduri nerezolvate mă cheamă

Țipă sufletul în mine, asta este și recunosc

De ceva timp încoace încerc amarnic să mă cunosc

Să investesc în mine, cât timp trăiesc

Să îndrept ceva greșeli – de nu pot plătesc

Fac un pariu cu viața, oare care-i mai tare

Ea, că-i aparțin sau eu că stau drept mințind că nu mă doare?

175

Înțelege-mă, omule, nu am nevoie de bani

Asta nu înseamnă că pot oferi împrumut unor șarlatani

Mulți mă întreabă – familia, acei prieteni pe care-i am

Cum stau cu banii, când mărturisesc că probleme am

Cică la mine astea ar fi chestii banale, minore

Iar pentru asta nu am nevoie la psiholog de consiliere

Serios, atunci oamenii de ce se sinucid?

Doar de la bani, că costă mult un prezervativ?

Dacă nu cunoști oamenii taci te rog din gură

Și nu le mai purta celor ce par deprimați ranchiună

176

Morți anticipate

Mă sperie gândul unor morți, chiar și anticipate

Din astfel de cazuri nimic pozitiv nu poți scoate

Este dureros doar la asta când te gândești

Dar nu ești tu creatorului vieții ca să hotărăști

Cine pleacă, cine are ocazia să mai stea

Cu toții vrem a trăi, nu vrem morții a ceda

177

Stresul

De când mă știu am fost un copil stresat

Simțind nevoia cu cea mai mică grijă să mă bat

Genul de om ce se stresează din nimicuri

Lucru ce se automatizează ca niște ticuri

N-o să uit toate situațiile stresante

Adică stresul dat de mine în clipe de spontenaitate

Un coleg mi-a zis: De ce te stresezi măi chiar așa?

Și el o făcea dar pe banii, ș-ajunsese doldora

În cazul stresului după mine cel mai rău

Este să mă simt prost de asta, că n-am fost calm mereu

Acea afimație: Nu trebuia să fiu deloc stresat

Este o tâmpenie, cauzatoare de mai mult stres: rahat

Oricărui om îi este foarte ușor

Să te acuze că te stresezi, dar eu mor

Eu știu personal ce înseamnă să stai ca pe ghimpi

Să nu mai ști ce să faci, ai rămas fără prea mulți timpi

Situația asta nu pare atât de catastrofală

Că de stres scapi când observi că vine iară

Este vorba aici pentru doar de motiv

Odată ce vezi că n-are sens, nu mai ești acuzativ

Știu că nu îi cea mai bună poezie pentru stres

Dar e scrisă de mine, în versuri aleg să cedez

Așa că pentru asta nu m-apuc acum a mă stresa

Căci ce scriu e doar un mod de-a exersa

Eu mă descarc de ele, nu cânt, nu sunt comercial

Ar fi culmea ca scrisul de poezii să devină ilegal

Acum să revin la stres pentru ultima oară

Căci face parte din mine, aș vrea să dispară

Nu mă acuza și tu că de stres sufăr din plin

Nu mă ajută să știu, altcumva tre’ să-mi revin

178

Comunicare (inter)umană

Ce poate fi atât de greu cu oamenii să comunici?

În timp ce popa din biserică cu zei imaginari ține predici?

Pe lângă mulți și deși demoni ai mei

Mereu am considerat că să comunici e…”grei”

Dar cum altfel să interacționezi, cum altfel să schimbi mesaje

Câteodată e greu să comunici, am multă nevoie de tine, „curaje”

Parcă omul este animal, pardon ființă socială

Atunci cum poate de comunicare să-i fie sfială

Ce alte opțiuni ai, să ții totul în a ta minte

Să taci naibii, să te izolezi, să fii cel fără cuvinte

Ce Dumnezeul umanității se poate întâmpla de deschizi gura

Doar nu-i atât de grav precum te-ar prinde poliția: „Nu fura!”

179

Chiar nu are cine pe mine să mă ajute

Par mult prea ocupați cu mine să discute

Nu știu în cine sau în ce să-mi mai pun speranța

Și nu vreau să mai fac pe victima, să vină ambulanța

Mă gândesc dac-acum ceva timp înainte

Speram, credeam, sau mă convingeam, aminte

ște-mi de vremea în care îmi găsisem liniștea

În care viziunea mea despre viață nu îmi era atât de rea

Nu mai cred în niciun scop, nu există așa ceva

Faci ceea ce crezi și crezi în ceea ce faci, altceva

Știu foarte bine că absolut nimic nu contează

Orice decizie ai lua, nimeni nu va fi pe fază

Că trăiești să mori sau mori să nu mai trăiești

Nu-i nimic scris, oricum ca om tot îmbătrânești

Nu ajută foarte mult convingerea de ateu

A spus-o Veritasaga, o spun și eu – E greu

180

Te rog mult de tot nu fi om superficial

Fii aproape de sufletul meu, fii tu special

Oamenii nu sunt profunzi, judecă la suprafață

Nu fi, te rog, ca ei, iar de ești te rog învață

Că unele lucruri merită studiate cât mai detaliat

Că asta se aplică și la ființele umane, e păcat

Cel mai concret exemplu, care mă și sperie

Este omul ce suferă în el și-și ia viața, eventual scrie

Un bilet de adio, o scrisoare, o ultimată

Să știe măcar după moarte și familia îndurerată

Ce l-a frământat, de ce la acest gest a recurs

Ce l-a împiedicat să-și spună: Mai bine mă confesez cuiva, vărs

De el nu putea vorbi, îl înțeleg perfect

Aici nu este vorba de este greșit sau corect

Este doar vorba de ceea ce omul simte

Este vorba să nu fi superficial, să nu merite

181

Cică dacă mai ai gânduri sinucigașe sună-mă

Însă tu n-ai trecut prin asta, nu poți înțelege, mă

Nu orice om are harul de a vorbi la telefon

Nu orice om poate vorbi despre asta, indiferent de interlocutor

Nimeni nu are chef de persoane super negative

Avem cu toții probleme, ne trebuie mesaje pozitive

Să zicem că cineva te va suna foarte des

Îți va zice că vrea să se omoare, crezi că e vreun progres?

Fute-i o replică în gen „I-auzi, știi ceva?”

Vrei să mori? Fă-o! Viața este oricum grea

Dacă nu crezi că poți singur rezista

Alege-ți singur soarta, pe mine nu mă mai deranja

Mi s-a zis ca atunci când mă gândesc la asta să pot apela

Să nu țin în mine, emoțiile s-aleg a le exprima, nu refula

Dar am scris mai sus, lucrurile stau destul de diferit

Altfel, cum îți explici că oamenii încă se mai sinucid?

Deși există organizații ce combat asta, ce pot declara

Că sunt acolo să te asculte, fără să judece, cu încredere a apela

Cu oamenii este destul de dificil să lucri

Dacă nu ști ce ei nu-ți spun ușor, ușor n-ai cum să afli

Oamenii explodează de orgoliu, de superficialitate

Ăia retarzi te pun să te rogi, în pula mea, la ce știu ce zeitate

Repet ceea ce  tocmai am zis  în incipit

Crezi că-i așa ușor să vorbești de suicid?

182

Fă ceva…imaginea mi se întunecă

Fă ceva…fi-mi alături, din neputință mă ridică

Fă ceva…nu mai suport viața asta

Fă ceva…sau și tu refuzi a mă asculta?

Fă ceva, trebuie să îți meargă mintea

Fă ceva…sau nu ți-a mai rămas decât sinuciderea

Fă ceva, creierașule nu mă părăsi

Fă ceva, în afară de în chinuri să mă arzi

Fă ceva, nu ești cumva geniu

Când te recitesc, des mă speriu

Fă ceva, doar viața asta o am

Fă ceva, înainte mă tot refuzam

Fă ceva, ai două zeci și unu de ani

Fă ceva, știi măcar acum cum să scapi de răni?

Fă ceva, sau nu mai ști deloc a trăi?

O să am timp de moarte, amu’ refuz a muri

Fă ceva…eu sunt tip destul de concret

Fă ceva…ajută-mă să nici nu regret

Fă ceva…sinele meu, cu tine vorbesc

Fă ceva…imaginea mi se întunecă, încet orbesc

183

Renunț la informatică

M-am gândit deseori să renunț la informatică

Doar că, de fac asta, familia ce-o să zică?

Nu este vorba aici de familie, e vorba de mine

Renunț la informatică, nu simt că îmi e bine

Am zis până acum că domeniul mă pasionează

Că îl ajută mult pe-al meu creier să gândească

Dar probabil nu este de mine, vorba colegului meu

Și nu, nu zic fiindcă vreau să mă las că e mult prea greu

Am fost obsedat de tehnologie încă de când eram mic…pitic

Acea obsesie mi-a făcut mai mult rău decât bine, așa-mi zic

Renunț sau nu la informatică, este total decizia mea

Dacă da, mă va taxa mult financiar, iar viața este grea

Nu aș face-o ca să dovedesc nimic nimănui

Nu o fac nici pentru tine ca să-mi spui

Părerea, că am ieșit dintr-un domeniu tare bănos

Am probleme mai mari, printre care un cuțit ascuțit intravenos

Abia așteaptă să intre-n mine, să-mi oprească organele

Știu că nu sună deloc plăcut s-auzi că, cineva-și  ia zilele

Renunț la informatică, te blestem, nenorocit domeniu

Renunț la informatică, mai bine-o fac acum, cât timp îs viu

Mă las de tot, de facultate, de opționalele cursuri

Dar nici viața nu mi-o mai pot trăi, nu continui nici cu dansuri

Am o stare destul de proastă, aleg să scriu despre asta

Este singurul lucrul care îmi mai place, versul ăsta

Strofa asta, poezia asta, posibilul talentul ăsta

Renunț la tine, informatică, pe tine de tot te reneg

Să nu mai văd vreodată tenologie, asta ca om aleg

Renunț la informatică, să se-ocupe de tine doar cei pasionați

Renunț la tine, domeniu, la programare,  la toți cei „codați”

De mă întorc la tine sau renunț de tot, mai repede prima variantă

Oricum, este total decizia mea, în viața pe care-o am, curentă

184

Suferința cel mai bun profesor ne este

Nu ne ascunde adevărul printr-o poveste

Ne-arată goi, vulnerabili în fața realității

Care pare deprimantă,în spatele falsității

Ea spune lucrurilor pe nume,este nepăsătoare

Știe că ce nu ne omoară ne face mai puternici, chiar de doare

Ea preferă să te omoare, apoi să te ducă la spital

Ea preferă să te umilească, apoi să te pună pe piedestal

Ea știe ce face, știe mult mai bine ca tine

Poți fi bun prieten cu suferința, reține

185

Nu pot, personal chiar nu-mi place să reproșez

Nu-mi place să mă cert, c-un prieten bun mai ales

Însă toți o fac, toți au nemulțumiri, frustrări

Și le place să-și facă unii altora „de bine” urări

Ai două opțiuni: în interior sau în exterior

Îți verși oful când îți atingi limita: spor!

De verși totul în exterior, altora nu le place

Trebuie să fii mai subtil, să-l ai pe „Vino-ncoace”

De verși în interior, deci ții practic totul în tine

Am testat și eu: ai să te umpli de amărăciune

Chiar toții oamenii nu se pot împăca, m-am resemnat

Unul râde, altul plânge, unul este entuziasmat, altul ciudat

Ei nu pot ajunge la un consens, adică la aceeași opinie

Adică…nu ești realist de crezi că putem fi cu toții o familie

Cei extrovertiți îi deranjează pe ceilalți, indiferent în ce loc se pun

În timp ce cei introvertiți poate se descarcă printr-un scris nebun

Repet, mie chiar nu-mi place să reproșez cuiva ceva

Mie deseori mi-e frică chiar și de-un lucru a întreba

Am mai găsit acum o explicație, de ce-n zile negre nu-mi vine a apela

La vreun prieten, la vreun necunoscut, om să fie acolo, de mă aude cineva

De sunt foarte trist sau în urma unei situații devin foarte mâhnit

Să mă descarc unui prieten, să scriu sau să sun pe cineva am să ezit

Pur și simplu nu pot, ceva anume deloc nu mă lasă

În acele momente am impresia că nimănui nu-i pasă

Mie îmi ia oricum foarte mult timp ca să spun, exprim ceva

Poate și de-asta mereu am ales ca-n clipe negre de toți a mă deconecta

186

Oricum mori, de ce să te sinucizi

De data asta, fără rime: Dani, scrie ceea ce simți

În problema asta deja familia este inutilă

Mama este o proastă, să mor de nu, frate-meu are vină

Mereu l-am admirat, el măcar putea să fie puțin mai înțelept

În schimb se râdea că din cauza mea psihologul a plecat din al său departament

Nu e deloc așa, șefa lui a spus la o ședință în mod oficial

Că legea l-a obligat, deci el doar s-a conformat cu ce este legal

Lui, fratelui meu, poate puțin îi pasă, m-a luat într-un prostesc râs

Dar nu știe că eu am suferit mult, în interior am plâns

L-am întrebat cum ar fi fost de ar fi rămas fără frate

Din răspunsul lui am înțeles atât: Viața merge mai departe

Problema asta nu este de acum, adică foarte recentă

Mă chinui de mult cu ea, la școala vieții ființa mi-a rămas repetentă

Nu-ți dai seama, dacă nu ești în pielea mea dacă mă sau nu mă doare

N-am putut nici să mă sinucid: Din mormânt ce naiba mai pot face oare?

Mai rău decât să nu mă asculți deloc e să mă trimiți să mă rog la vreun zeu

Fără orgoliu în mine îți zic că este inutil, crezi c-am devenit degeaba ateu?

Suicidul este subiect sensibil, dragul meu prieten, este

Poate din cauza asta mulți ce au  ideații nu pot trece într-o clipă peste

Mi-e atât de greu să comunic, dintotdeauna mi-a fost

Acum sper ca din tot ce scriu s-aibă textul vreun rost

De boarea lumii, a cât de atentă și de inteligentă

Că de-aia se închină la zei imaginari: acțiunea asta-i certă

Ba chiar se mai ceartă: Dumnezeu meu este mai bun

Scuze, să-nchid subiectul, nu m-ajută deloc acum

La cât de inteligentă e lumea, la cât de bine te ghicește din priviri

O să vedem în continuare la știrile de la ora 5 destule sinucideri

Probabil ție ți se rupe, că unul moare sau trăiește

Că unul din noi în clipa asta s-a aruncat de pe bloc orbește

Știu că suntem doar animale, nu e nimic după

Doar corpul îți poate fi distrus sufletul n-are cine să ți-l rupă

N-aș încerca niciodată s-o fac de dragul faimei

Și nici ca să dovedesc ceva ale melei familia

Îți dai seama că nu m-aș sinucide fiindcă mi-e lumea prea dragă

Ci fiindcă îmi simt uneori corpul lipsit de vlagă

Mi-este greu să stau în el – cum naiba să pățesc așa ceva

Mă pot simți bine doar dacă, cuiva îi pasă, vreunui om, cineva

Dar nici nu pot vorbi ușor despre asta, și mă toacă rău pe dinăuntru

Pot doar scrie despre asta, fiindcă mintea nu vru

Nici nu vrea, nici nu a vrut vreodată

Să se scoată din această stare blestemată

Am pornit-o cu stângul încă de când am deschis ochii

Am suferit și de strabism, dar nu contează, nu vreau a vorbi

Prin liceu pe-a 11a mi i-am reparat

Văd cu ochii drept, sunt aliniați, nu-s handicapat

Revin, am pornit-o cu stângul, cu nervi, feri-te-ai de ei

Și c-un orgoliu pe care încă-l mai am, e-n adâncul ființei

Doar un cap pe umeri, așa cum este el

Și cu un spirit altruist, dar nu cel mai cel

Cum naiba am rezistat uneori, totul a fost la alegerea mea

Aparte de bogăția mea materială tot îmi putem tăia pielea

Că sunt dezamăgit de oameni, asta este partea a doua

Necenzurat: Să-i fută Dumnezo! Cenzurat, dar vulgar: M**e mă!

Cenzurat și nevulgar: Te faci că plouă

Necenzurat și nevulgar este totuna

M-am convins că nu te poți baza pe ei

Iar familia știe să te-ajute doar fizic de vrei

Am nevoie de psiholog, căci gândurile astea mie tot o să-mi apară

Oricum mori, de ce să te sinucizi: vorbă bine scoasă pe gură

187

S-a trezit o conștiință

S-a trezit o conștiință

Într-un corp de umană ființă

La urma urmei ea este tot o creatură

Imaginația și gândirea cu ea prieteni fură

Nu își găsi un sens, așa că-inventă

Neexistând unul, doar așa rezistă

Făcu multe în această lume

Pentru ea, desigur, are și nume

Sensul vieții? Nu te chinui cu el

Că există, că nu, viața va fi la fel

Eu îl căutam fiindcă nu puteam să spun

Ce mă deranja, în mintea mea n-aveam cum

Realitatea noastră este un loc depresiv, deprimant

Dar pentru asta tu tot poți să te miști elegant

Poți s-o iei în două moduri, unul rău sună:

Trăiești și mori, ca orice neînsemnată creatură

Celălalt: Fiindcă totul e finit bucură-te de adrenalină

Crede-mă că eu nu sufăr atât fiindcă nu există mai apoi nimic

Am o conștiință ce-mi permite toate astea să îți zic

Nu sufăr de asta, ba chiar aș zice că mi se rupe

Sufăr că nu mă simt iubit, o fată să mă îmbrățișeze, să mă pupe

Există metode de coping, de a face față

În depresie, spre exemplu, când totul îngheață

Pana mea, de atâta amar de vreme omenirea

În mod sigur a găsit cum să-și ducă cât mai bine menirea

S-a trezit o conștiință, dar are și părți…proaste

Sau bune, sunt doar părți, omenirea le denumește

S-a trezit o conștiință, iar când s-a întâlnit hoțul cu prostul

S-a înființat religia, de-atunci la masă zicem Tatăl nostru(L)

S-a trezit o conștiință dar nu este motiv de jale

Gândește-te că restul creaturilor stau in 4 picioare

S-a trezit o conștiință, tu cum crezi că ai internet

Și cine a fost genialul ce a salvat lichid într-un pet

S-a trezit o conștiință, nimeni nu știe cum naiba s-a întâmplat

Dar știu că dacă afirmi că oamenii sunt inteligenți e adevărat

S-a trezit o conștiință, explicația necunoscută se numește Dumnezeu

Sunt foarte curios cine l-a inventat, să știu vreu

S-a trezit o conștiință, nu o blestema, că n-are rost

Și nici nu-s de acord cu religia: cică omul este păcătos

S-a trezit o conștiință, iar eu mi-am trezit o întrebare:

Ce trebuie să fac când sufletul rău, dar rău mă doare?

S-a trezit o conștiință din materie non-vie

Strigă asta cât de tare poți, lumea trebuie să știe

188

Niciodată nu pot spune lucrurile direct

Mereu pățesc să deviez de la subiect

Iar oamenii, realizez și eu că nu pot în stele să ghicească

În loc să mă ajute, să se prindă repede preferă aiureli să-mi povestească

Maică-mea mă întreabă de oameni: Dani, cum stai cu ei?

Înțelege că ei nu-s problema, nu beau și nici nu fut de ei

Mă întreabă cum stau cu facultatea

Aia este simplă, adică nu-i atât de grea cartea

Mă întreabă total aiurea, mai mult cred și eu că nu poate

La probleme emoționale tot ce poți să faci este să mergi mai departe

Mama nu este singura, alți prieteni fac cam la fel

Nenorocirea se bazează pe faptul că nu stau bine cu explicatul defel

Când pui o întrebare, iar răspunsul nu-i pentru tine potrivit

Dacă zici apoi că totul e-n regulă înseamnă că te-ai mințit

Întrebi de A și ți se răspunde de B(e)

Întrebi de suicid și te întreabă vag: De ce?

Nu știu, nu cred că oamenii-s incompetenți

Ci asta este doar o eroare, o gafă, a melei minți

Dar, repet, asta este destul de dureros

Pe tine te doare sufletul și nu ți se răspunde frumos

De situație financiară, de activitate fizică sau mentală atât nu m-am stresat

Comparativ cu a te chinui să stai în viață când mort ești de fapt

Cică de nu poți singur tu să ceri imediat ajutor

Dar când ți-e greu să vorbești niciun ajutor nu mai e folositor

189

Ateu

Ateu, ateu, ateu, ateu, ateu

Definiția: lipsa oricărui zeu

De mă întrebi de convingere nu voi fi ipocrit

Trăiesc și eu în lumea asta, s-am o opinie merit

Un val de întrebări am avut asupra fenomenului religios

Abia mi-am răspuns la ele, cu chiu cu vai, acum măcar cunosc

Nu încerc să te conving chiar de nimic

M-aștept la același tratament din partea ta, un pic

De toleranță trebuie să avem fiecare

Pentru celălalt, când își răspunde cum a apărut oare

Ateii nu ar trebui să aibă multă treabă cu credincioșii, nu ar trebui

Deși deseori din a-i judeca și înjura nu mă pot opri

Credincioșii cu ateii, aici e vai ș-amar

Fiindcă ei declară că viața nu-i niciun dar

Ateii și…tei, altfel spus, altfel reformulat

Deseori doar din orgoliu ei s-au certat

Credinciosul ce să renunțe? El speră la Mântuire

Și mereu caută să salveze oameni, să-i cruțe de pieire

Și, mno, speră că pentru asta va avea acces la a divinității glorie

Ateul, în schimb, el n-are așa ceva, n-are vreun implicit scop

Că trăiește, că e-n viață, ăsta nu-i de la Dumnezeu noroc

Îs două tabere, pe-astea nu le desparți

Stai naibii într-una că altfel cu toții te cerți

Ateu, ateu, credincioșii rău de tot de hulesc

Însă Dumnezeu e ateu, deci ateu e atribut dumnezeiesc

190

Mi-e futut creierul

Mi-e futut creierul, mi-e futut creierul

La mine creierul este echivalent cu sufletul

Este doar o altă denumire, cum zice și frate-meu

Deci din suflet fac tot, el îmi regenerează psihicul

Mi-e futut creierul, dar nu știu exact de când

De futut, s-au futut ai mei, așa am apărut eu pe pământ

Mi-e futut creierul, mi-o ia frecventa razna

Mi-e futut creierul când văd lumină în beznă

Mi-e futut creierul, am fost catalogat nebun, dilău

Mi-e futut creierul, asta este, futut rămâne al meu

Mi-e futut creierul, n-am ce drac să-i mai fac

Mi-e futut creierul dar nu face nici boom nici pac

Mi-e futut creierul: surpriză, nu cu alcool

Mi-e futut creierul, la cât mă masturbez de ușor

Mi-e futut creierul, prin tot ce am auzit

Eu am două urechi, prin ele tot cuvântul „pulă” mi-a venit

Mi-e futut creierul, cine naiba m-a dezvirginat

Mi-e futut creierul, ca să-l cos la loc am de exersat

Mi-e futut creierul, mamă, dinainte de adolescență

Mi-e futut creierul, la cât m-ați protejat, părinților, să fiu în siguranță

Mi-e futut creierul, și eu aș proceda la fel

Mi-e futut creierul, dar mai am un cap, e chel

Mi-e futut creierul, dar nu și capul de jos

Mi-e futut creierul, iar ăla nu arată deloc frumos

Mi-e futut creierul de la atâta paracetamol

Mi-e futut și corpul, că de-aia mă răcesc atât de ușor

Mi-e futut creierul, dar măcar am idei

Fie c-ai râs, fie că nu, pun capăt acestei poezii

191

La parola mea hint-ul este pe invers

Nu serios din el iau parola., caracterele le inversez

Sau, pot proceda altfel: boteza parola incorrect

O imagine amuzantă mi-a dat idee de acest aspect

Greu cu parolele astea, dacă una singură o uiți

Lași baltă orice activitate și-n recuperare te „împlânți”

Revin, parola, mai exact pin-ul la Windows 10 îl poți inversa

De la stânga la dreapta, apoi dreapta la stânga nu oricine știe verifica

Pentru restul folosesc aplicația LastPass, extensie pe net

De nu sparge cineva serverul, că o pot folosi sunt fericit

Parola îți protejează datele confidențiale

Dar dacă e pe invers, nu știu ce face cu ele

192

Vreau să mă vindec, vindec

Transform poezia-n cântec, cântec

Versurile alcătuiesc strofe, strofe

Prin strofe mă descarc, descarc

Energia mi-o încarc, încarc

193

Dacă ești ateu, ia zi de ce-njuri

Vai, e crimă. Preotului ai să mă spui?

Sau direct stăpânului, lui Dumnezeu…ă, cui?

Prietene drag, înțelege că este automatism

Au înjurat înaintașii, ce să fac, religia-i creștinism

Mi se pare și mie destul de amuzant

Că sunt la fel ca toți, nu-s mai elegant

De ce-njur? De ce nu postesc? Mie mi se rupe

De mine dă altora „sfânta” cruce s-o pupe

194

De ce să ajuți dacă nu ești ajutat

De ce să lupți dacă nu ești soldat

De ce să plângi dacă nu te-ai întristat

De ce să râzi dacă nu te-ai îmbătat

De ce să fii calm dacă te-ai înfuriat

De ce să te înfurii dacă te-ai calmat

De ce să acționezi prost dacă te-ai deșteptat

De ce să mai gândești dacă te consideri retardat

De ce să te bucuri dacă nu ești/te-ai minunat

De ce să suferi dacă nu te afli adânc în rahat

De ce să fii bun dacă ești luat de prost

De ce să fii rău? Fiindcă cu tine bun nimeni n-a fost

De ce să scrii dacă nimeni nu te-a citit

De ce să citești dacă să scrii nu te-ai chinuit

De ce să trăiești dacă totul este suferință

De ce să mori dacă nu poți avea o ultimă dorință?

De ce să te sinucizi, în morții mă-sii de ființă

195

Ce este gratuit

Am ajuns la concluzia că în mare parte

Ce este gratuit este de joasă calitate

Este doar o mostră măi, să te ademenească

Fiindcă prezentatorul doar tâmpenii o să vorbească

Ce NU este gratuit, aici calitatea costă

Dar merită, că-i chiar unică viața asta

Ce este cu plată deci, dar activitate singură, necuplată

O faci cu mult interes, pe banii tăi, timpul tău și știi că merită

Ce este gratuit, prietene, eu zic că îi de evitat

Cu excepția studiilor: acolo îți șade mai bine bugetat

196

Știu că este destul de greu să gândești

Dar ce crezi că se întâmplă când te spovedești

Te simți mai bine, te confesezi, e ceva uman

Preotului, că psiholog nu există pentru bietul țăran

Știu că este destul de greu să gândești

Și la mine se aplică, tu cum te manifești?

Gândirea face tot, generează acțiuni, emoții

E grea ca acțiune, o pot face vii, nu și morții

Știu că este greu a gândi

În lipsa ei zici: Fie ce-o fi

Știu, prietenaș, cu creierul e greu să lucri

Dar și când o faci, te bagi în diverse arii

E greu să gândești, dar este specific doar omului

Ca animal trăiești doar deasupra câmpului

197

Te înșeli

Te înșeli mamă când spui că sunt crescut în puf

Te înșeli părinte când spui că am suflet de la sfântul duh

Te înșeli frățioare când zici că eu sunt trist

Din lipsă de efort și griji, că prea mult pe gândit insist

Vă înșelați, măi oameni buni, acum îmi dau seama

Nevoile emoționale mi se activează, ah…dă-mi lama

Nu știți ce se-ntâmplă cu mine, superficiali mai sunteți

Pe baza voastră, la cât mă „iubiți” de mult era să plângeți

Am constatat: gândurile sinucigașe nu sunt naturale

Îmi bag piciorul…mamă, un copil nu are doar nevoi materiale

Dar nu contează, eu trebuie să realizez, e de datoria mea

Măcar într-un târziu: ce-mi face bine, ce-mi face rău, inimă, nu fi rea

Acceptă-mi într-un final sensibilitatea

Creier, te implor, nu te împotrivi, ador să scriu, poezia

Nu mă judecă, nici nu mă critică

Când fac rime entuziasmul mi-l ridică

S-o ia naiba, nu-s cea mai bună versiunea mea

Din cauza asta sufăr că viața mi se pare grea

Cum dracu’ am ascuns în mine, de ce n-am fost observat

Că sunt păsător, emotiv, poate am stofă de poet

Deci am trecut de n ori pe lângă gândul de a muri

O făceam eu, ca să mor tu nu-i nevoie un deget să miști

Ador să visez, să dansez, în scris  să exersez

Iar la cel mai mic eveniment negativ pot ușor să cedez

Dar numai viața asta o am, iar oamenii…îi văd foarte proști

De ce? Fiindcă se pierd suflete și multe altele fiindcă nu-s empatici

Ori, să-mi bag **** nu știu eu deloc să vorbesc: păcat

Dar nimeni nu m-a învățat cum să fiu ajutat

Te înșeli, familie, în unele privințe, chiar o faci

Decât să vorbești prostii nu poți s-asculți și în acest timp să taci?

199

Unele lucruri sunt chiar imposibile

Sunt tip concret, ce gândește la soluții dar am negre zile

Cu cei de la tehnologie mereu nu m-am înțeles

N-am pasiune ca ei, să știu totul nu e realist, doar visez

Mereu cel care rămâne în urmă am fost

La școală, în viața reală, în activități, niciodată first

De ceva timp am preluat gândirea: orice problemă ai, undeva poți apela

Că pe oricine pot ajuta, dar pe mine nu mă pot într-ajutora

Credeam că îmi place informatica, că am habar

Când i-am văzut pe cei într-adevăr pasionați…mai bine dispar

Din domeniu fiindcă nu este de mine

A fost o obsesie, a trecut, și nu mi-e bine

Încă am urme, destule sechele, orice aș face nu-s bun ca tine

Dacă mă iei pe mine comparativ cu non-itiști da, se vede ceva

Dar cu colegi de-ai mei, nu, n-am ce căuta

Și nu este vorba doar de informatică, am dat doar exemplu

În școală în toate activitățile nu m-am mișcat strălucit sau amplu

Te rog, nu-mi spune acum că mă pricep la poezii

Sunt dezamăgit de mine, că toate gândurile și reacțiile mi-s târzii

Dar probabil acum nimeni nu m-ascultă

Sigur că te plictisești să citești, poezia-i multă

200

Când am probleme aud mereu o voce, deseori mă ceartă

Provine din asociații ale oamenilor ce zbiară, nu iartă

Mintea mea este concentrată de multe ori pe soluții

Dar înțelege-mă că sunt om, nu mai poate dac-o tot fut sau mi-o fuți

201

Mi se pare atât de greu să cer ajutor

Dintotdeauna am fost așa, propriul antrenor

Folosirea verbului „Ajută-mă” îmi atinge apogeul

N-aș face-o decât dacă în genunchi m-aduce greul

S-ajuți nu pare atât de greu, te simți bine, de valoare

Simți cum ți se activează orgoliul, oare?

Este ceva interesant cu omul ca psihologie

Și vreau să știu ce-mi face bine, apoi, rău, mie

Un pas l-am făcut, nu mai sunt propriul dușman

Mi-am acceptat felul de a scrie de mai bine de un an

Pot scrie frumos dar gândi prost sau invers

Mă simt în contradictoriu destul de des

202

Eu de unul singur nu-mi mai fac rău, nu-mi mai fac

Mai bine mă descarc pe foaie decât s-aleg să tac, aleg să tac

Am o vârstă, deja nu mai sunt copil

Iar să aștept ajutor necerut e-un gând infantil

Multe lucruri mă rănesc, deja este automatism

Dar orice om este rănibil și, poate fi învins

Oricum mori, de ce să te sinucizi, deja e citat preferat

Asta este, sunt mai firav, deși asta mă supără și am stări de rahat

Însă în ciuda tuturor mă aflu în viață, n-am soarta unui mort

Uneori vreau să-nchei tot, alteori să extrag din ea maxim cât pot

Versurile mă ajută, îmi sunt prietene, nu inamici

Însă că nu le potrivesc rima și nu le fac tari, am frici

Nu-mi mai fac rău, nu din vreun orgoliu

Nu-mi mai fac rău, dar nici bine  nu știu

203

Mă rănești când îmi spui fie de prieten, fie de prietenă

Dacă ești fie fată, fie băiat, vers de sus, susține-mă

Mă rănești când îmi vorbești de dragoste

Motivu-i simplu: Mi-aș fi dorit, dar n-am avut parte

Mă rănești când o faci, și când vorbești de sex

Simt că și definiția iubirii tre’ s-o caut în DEX

Mă rănești, eu sunt privat de ea, dar nu pot să-ți spun

Ceva din mine nu mă lasă, mă ține slab, dar tare, n-am cum

Nu pot spune lucrurile verde în față, deci direct

Mă rănește dragostea și sexul, cu greu pot vorbi de subiect

Față de poezie nu simt chiar nicio jenă

O iubesc dar până la sex, nu înlocuiește o prietenă

Ea nu mă rănește, poezia deci, probabil fiindcă e-a mea

Poate nu mă rănesc dragostea și sexul în sine, ci posesivitatea

204

Ajută-mă…mă atacă lupul, pe sărite

Nu-s singur…pe cioban din sărite îl scoate

I-atacă turma…biata oaie încet i-o roade

E un coșmar, dar e real, lupule, te implor, satură-te

M-atacă lupii, mai întâi masculul alfa și-apoi turma

Autor al acestei poezii…ai ajuns mult prea departe cu gluma

M-atacă lupii și simt cum sângerez

Rup o parte din mine, te implor zi-mi că visez

Ce-aveți cu mine, ce rău acest om (eu) v-a făcut

De ce minunata natură foamea sălbatică nu v-a satisfăcut

Sunteți foarte mișei, lupilor, fiindcă atacați pe furiș, v-adunați în haite

Omenire…strig după ajutor, încep să plâng, de-aici nimeni nu mă mai scoate

205

Ieși din depresie

Haide, suflete, te rog, ieși din depresie

Dar nu zâmbind provizoriu, c-o să-ți revie

Ieși din depresie, nu, nu-i deloc bine cum ești

Adică, e nasol, nici nu scapi de greu, nici nu trăiești

După cum am zis, nu ieșii din ea ca să poți ceva dovedi

Rănile sufletului nu se văd la suprafață, necesită terapii

Haide, suflete, ieși din depresie, nu realizezi că te sinucizi ușor

Și că oamenii pot face lucruri mult mai bune cu viața lor?

Haide, suflete, eu te sprijin, nu te mai judec. Te alint: dragoste

Fiindcă la nimic nu m-a ajutat să mă grăbesc, considerându-te pacoste

Haide, suflete, lasă-mă să te ajut

De câțiva ani buni mă chinui cu tine să discut

Ieși din depresie, dar repet, nu o face doar provizoriu

De-ți vine să plângi, plângi, dar nu păși nici în mormânt, nici în crematoriu

Ieși din depresie, și dragă suflete, ar fi bine s-o faci, nu că „trebuie”

Trebuie provoacă stres iar tu în cazuri delicate cu siguranță n-ai de el nevoie

Haide, suflete, ieși din depresie, acum am răbdare

Te voi ajuta cu psiholog, dar fără psihiatrie sau alte spitale de boli mentale

Haide, suflete, doar pe tine te am

Mi-a fost rău de fiecare dată când te jigneam

Haide, suflete, ieși din depresie, ascultarea activă îți va fi utilă

Nu voi face aceeași greșeală: să te tratez odată cu iubire, apoi cu ură

Haide, suflete, dacă eu nu te scot, n-o va face nimeni

Dacă te scot poate iarăși intri, asta e, vom repeta aceiași algoritmi

Te rog, suflete, tratează tristețea și mama sa, depresia, cu calm, compasiune

Repet: Nu ieși superficial din ea ca să te arăți zâmbind celor din această lume

Haide, suflete, eu promit să am multă răbdare, chiar voi avea

Și vreau să-mi fac întăriri dacă, după ce pleacă, revine nenorocirea

Haide, suflete, știu că ești destul de sensibil, uneori în ultimul hal

Și că un critic la această poezie, îți poate deveni chiar fatal

Haide, suflete, vom face tot ceea ce este necesar

Să ieși din depresie, să te bucuri și tu de-al vieții dar

Haide, suflete, nu te critic deloc, încerc să te înțeleg

Te accept așa cum ești, n-am încotro, nu te mai neg

Ieși din depresie, dar nu o considera o provocare

Fiindcă repet…uneori sufletul mai mult ca rana fizică doare

206

Inteligența emoțională a mamei  e la pământ

Și eu sunt la fel de jos ca ea, nu mă ascund

De n ori mama a declarat „Seamănă cu mine”

Afirmație ce m-a deranjat: Mamă, fiul tău e ca tine

207

De ești bulangiu, cu fițe sau de orgoliu puți

Să mă trăsnească de nu, cu mine nu te fuți

În termeni mai rafinați, de stai prost cu inteligența emoțională

Să nu te minunezi dacă, prezența ta nu este deloc specială

208

Nu ești tu „owner”-ul vieții

Ești doar un membru, știi?

Este chiar inutil ca tu s-o iei la rost

E ca o organizație, doar că pe lider nu-l cunosc

Dacă te compari cu alții, cu versiuni mai bune

Orgoliul te face să te simți rău, măi nebunule

Am concluzionat că tu ești tot timpul disponibil pentru tine

De-aia să te compari cu persoana ta nu-ți va face rău ci bine

Deși vorba ți se poate părea tâmpită: dracu’ s-o fută

Să te compari cu tine, nu cu alții îți poate da o stare plăcută

209

Poate că este mult mai bine să fii miserupist

Să nu-ți pese de nimic, să fii maxim cu gândul la pizd’

Din ce privință? Suferi mai puțin înspre deloc

În cazul meu de toate lucrurile să nu mai coc

Să nu pui nimic la suflet și pe toți să-i fuți

Să nu mai știi pe care pițipoancă azi o săruți

Oricum ziua se-ncheie, la fel ca totul

Exteriorului nu-i prea pasă ce ai vrut de fapt tu

Miserupist vs. mult prea păsător, crede-mă că e o diferență

De nu mă crezi ai să vezi cu ochii tăi fiecare cum se manifestă

Din prea multă păsare răsare  stresul

Când ți se rupe de ceva…s-a cam terminat cu sexul

Ca și cuvânt ultim, de încheiere

Ca să fii păsător nu tre’ să fii muiere

Când ți se rupe (de) ceva..s-a cam terminat cu sexul

210

Psihic, regenerează-te

Haide psihic, psihicuț al meu, regenerează-te

Cum? Îți dau somn. Bă, nu te bat, relaxează-te

Am găsit calea, cred că ăsta este secretul

Să mor de puteam dormi dup-amiază dar amu’ mi s-a aprins becul

Mi-o iei razna, câteodată, dragă psihicuț,

Măi, măi, ți se pare că ce faci e frumos, e drăguț?

Ai prea multe gânduri, deci nu ești retard, nu cred

Ca să te regenerezi am nevoie să stau dracu’-n loc, în pat să șed

Psihicuț…ești produs al creierului meu

El mi te dă, el mi te ia, să-l îmbunătățesc „vreu”

Psihicuț, cu mine îți place să te joci, fiți-ar neuronii

Partea bună e că tu mi-ești unic, în timp ce creier aveau și străbunii

Psihicuț, ah, stai că nu ești activ când dorm, sau ești?

Să știu de-mi dai tu noaptea coșmaruri, sau sunt de vină acele horror povești

Psihicuț, vezi, eu te-alint în timp ce tu la…cap mă fuți

PSY, prescurtat, tu ești eu sau eu sunt tu, hm, sună drăguț

211

Sari, sari de pe clădire

Te văd la știri: sari, vrei să sari de pe clădire

Am crezut că faci parkour dar…te arunci, cere

Ajutor, o scară de-ajungi la ea, să cobori

Nu ți-e frică să stai acolo….tu vrei să mori?

De sinucis o poți face oriunde, oricând

Gândește-te la orice…dar rămâi pe pământ

Și nu sărind direct, la naiba, nu asta-ți zic

Te vei face praf acolo jos, de tine nu va mai rămâne nimic

Nu-s de la AntiSuicid dar nici nu te judec sau acuz

În situația de a vrea să m-arunc mult prea des am fost pus

Nu m-a pus nimeni, era pur și simplu dorința mea

S-o ia naiba, de ce vrei și tu ca totul să se termine așa?

Stai acolo pe clădire, primești atenție…dar aia-i compasiune

După faza asta o să ai imaginea socială pătată, bă tată, bă nebune

Tu stai acolo, poate câteva ceasuri, ore bune

Tu nu vrei să fii hulit, pălmuit, o vorbă bună nimeni nu-ți spune?

212

În regimentul lui Dannyetlv

Aici nimeni nu mai e rănit, fizic vorbind

Că verbal este mai dificil, mintea cuiva controlând

Aici nu găsești hoți sau pungași, că-i ia mama dracu’

De te-am prins furând…fuai, stai să vezi ce primești acu’

Este regimentul meu, soldat treaz, niciodată beat

Este regimentul meu, hai prietenaș și tu odat’

Aici nu te chinui…degeaba, o faci pentru țară

Aici de intri murdar încălțat, nu-i bai, spală altu’ iară

Aici dăm ușor permisie, nu-i atâta strictețe

Dar de ne prinde războiu’ fără armată…fără cerințe

Veniți înapoi, și tu, mă, nu comenta

Soldat nerecunoscător…după ce te-ai distrat cu nevastă-ta

Aici, soldații drept scriu, corect și citeț

Nu mai primim reclamații că-s analfabeți

Ăsta-i regimentul meu, al lui Dannyetlv

Nu ne batem joc de nimeni, cu-n cui în talpă

Mă, este armată, treaba-i serioasă

Dar și de glorie te bucuri, îți dai seama, acasă

E regimentul meu, uuuh, îmbrăcămintea de soldat e sexy

Ne admiră lumea, doar n-ai crezut vreo clipă că-s gay

Este primul meu regiment, deci îs cal tânăr

Ager îs, cizmele…n-alunec cu ele, și am păr

Este regimentul meu, ordine nu dă nu vreun ordinar

E renumit regimentul, n-am nebuni ce gardul îl sar

213

Descarcă-te, detensionează-te, te implor

Fie în scris, fie față-n față c-un interlocutor

Ai nevoie uneori, oricine în viață are

Nu face pe duru’ când în interior nu te simți tare

Caută pe cineva cu cine să vorbești trebuie să fie

Tratează grijile cu calm, nu cu atitudinea de tragedie

Nu ești măi de piatră, iar piatra să fie om nu poate

Ai și ceva avantaje că ești om, pe onoarea mea

Mai sus ca un animal, dezvoltându-și gândirea

214

Avem soluții chiar pentru orice

Să-ți fie asta foarte clar, creiere

Suntem cele mai inteligente ființe din câte știu

Iar un mort nu mai poate face nimic, pe când unul viu

Are creier, îi pompează încă sângele în el

În general are două stări mari: trist și vesel

Avem soluții chiar pentru orice, creierul ne este dezvoltat

Asta dacă nu ești prea orgolios, mult prea încăpățânat

Avem doar o viață, doar un singur cap

Eu încontinuu după ce-mi oferă să sap

Avem soluții chiar și pentru suicid, și e păcat

Dacă te poate cineva asculta și ajuta să faci vreun gest necugetat

Legat de ajutor, îți relatez din proprie experiență

Ușor de dat, greu de cerut, te vei simți inferior, alteță

Avem soluții chiar pentru toate lucrurile, chiar cred asta

Sunt tip concret, îmi place să găsesc soluții, ș-am nevoie să știu că cuiva îi pasă

Avem soluții, la cât de problematică e viața

Tu nu ești owner-ul, ci doar un membru deci las-o așa

Avem soluții, hackerii știu cel mai bine

Ei jonglează cu problemele, e super a lor minte

Avem soluții, noi ne-am adaptat la ele, n-au picat din cer

Aparțin rasei umane, am dat cu capu’ ș-am învățat, sper

Încercare și eroare, întâiul de succes model

Că dacă stătea s-aștepte murea omul, vai de el

215

Dintr-un apel la ARPS

Mi-am făcut curaj să sun acolo

Dar n-am regretat, am zis mai greu „Alo”

Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva

Poți să mă judeci, critici, dar este viața mea

Sunt de admirat acei voluntari, noaptea să stea treji

Timp de 12 ore, de la 19 la 7, nu mint când îi numesc viteji

Face mult o ascultare activă, când omul e la ananghie

Deși mai întâi îl poți privi urât, că ce-ți pasă oare ție?

Să iubești un om, asta poate suna ilogic și cam ciudat, nu mai zic și necondiționat

Oamenii ar face-o doar sub influență, dacă vreunui zeu au de raportat

De ce să iubești (nu sexual), de ce să-ți pese

De ce să te implici și să dai cele mai bune sfaturi, alese

Un prieten m-a întrebat odată pe net, în scris

Este atât de greu s-asculți? n-am mai avut nimic de zis

Încerc să nu judec pe nimeni, de ce oare asta aș face

Și să apreciez oamenii care se implică, care nu pot sta rece

216

Am devenit prietenos

Nu m-am născut, ci am devenit prietenos

E mai plăcut să fii așa, ai comportament mai frumos

Dacă au fost și alții buni cu tine e posibil să fii și tu

Fiindcă omul care rănește eu cred c-a fost rănit, sau nu?

E plăcut să fii deschis, deschis la minte și emoțional

Când ești așa nu mai vezi rostul să faci scandal

Apelativul „prietenaș” îmi sună a deschidere

Deși cine-ți vorbește frumos nu-i musai să fie de încredere

Salut, ce faci prietenaș, asta-i vorbă faină de salut

Mi se pare potrivită, știi tu, așa pentru-nceput

Am nevoie de prieteni, ah, oare unde-mi sunteți

Dar, vă rog, prieteni, nu mă căutați doar ajutor să-mi cereți

Sunt prietenos acum, inima mi-am încălzit-o

A trebuit s-o fac, căldura am dat și-am și primit-o

Sunt prietenos acum, mai întâi impus, acum implicit, îs

Oare cine naiba să țin atâta dușmănie în mine m-a pus

217

Obsesii

Vreau să scriu despre obsesii, nu-s deloc bune

Am avut multe pe jocuri, am scăpat ca prin minune

A început o nevoie uriașă de comunicare

Să vorbesc non-stop, despre orice, să nu mai stau în tăcere

Mă exilam pe mine, mă abandonam exteriorului

Eram dispus să stau 100%… pe capul omului

Uitam de mine, chiar deloc nu mai gândeam

Tot ce-mi doream era să fiu cu oamenii, mă distram

Nici asta nu-i bine, la fel cum nu mai vroiam să văd computere

De la prea multă comunicare și nevoia asta de socializare moare

Mi-a zis și tipa de la AntiSuicid, extremele îs de evitat

Să am grijă, că eu de aproape orice pot deveni obsedat

218

Egoism

Uneori este greu să nu te gândești doar la tine

Se numește egoism…dar de ce spui că nu este bine?

Este greu când ești rănit de cineva sau ceva să mai fii altruist

A, da, și explicația: ca și orgoliul, nu e bun, insist

Omul și-a dat seama, pe parcurs, cred, de câteva lucruri

Că nu e doar el, că este slab și că n-are destule răspunsuri

Egoismul nu te ajută, cel puțin nu mereu

Era poate folositor în trecut, în era animalelor

Este fascinant cum se supraviețuiește pe baza altruismului

Mi s-a întâmplat și mie: dai de dracu’ dar reziști de dragu’ ajutorului dat omului

Să trăiești doar pentru tine, tu singur, cât timp trăiești

Nu știu dacă este posibil, doar dacă indiferent și rece ești

Că la câte ți se întâmplă, poate vrei să împărtășești

Fără pic de oameni alături chiar nu știu de reușești

Revin la idee: poate fi greu uneori deloc să nu fi egoist

Implicit, de la naștere, ești, apoi afli și ce-nseamnă să fii altruist

Fiindcă de fiecare dată când într-o poză cu tine t-ei uita

Ghici ce? Ce-ți sare prima dată în ochi? Exact: persoana ta

Și mai e o chestie: de ești ajutat, de cineva se gândește la tine

Când ai nevoie de asta, desigur, nu când explodezi efectiv de bine

Te vei simți fericit, recunoscător, oare cum s-a întâmplat

De cineva din lumea asta chiar din timpul ei ți-a dat

Pe partea ta totul este ok, nu refuzi

Însă, către persoana care te-a ajutat: ce simți?

Oare nu pare dificil să oferi ceva cuiva

Din moment ce, concret, când primești ceva

Te gândești la tine, te bucuri c-așa lucrurile au decurs

Dar când oferi, nu primești concret, nu mai ești situat sus

Tu pierzi, concret, din ceea ce oferi

O faci din iubire, zău, sau la ce privilegii speri?

219

Nu minți

Te rog mult de tot, omule, nu minți

Apreciez adevărul, în caz că nu ști

Nu minți, vei fi mai neînsemnat ca cenușa-n foc

În clipa-n care simți că, ceva nu-i bine strigă STOP!

Nu minți, nu ne face bine dintre noi niciunuia

Nu realizezi că ne faci mult rău amândurora

Nu minți, de nu apreciezi ceva scrie-mi direct

Fără teamă că te judec, fiindcă nu-i deloc corect

Este o vorbă, gusturile, și preferințele deci, nu se discută

Nu vreau să fiu băiat care vrăjește o fată doar ca s-o fută

Nu minți, zi adevărul pe cât de mult poți, pot să-l accept

De discuția-i ipocrită, ființa ne e fraierită, în față n-avem salt

Știu că minciuna sună fain, știu că realiatea-i deprimantă

Îmi pot închipui că de-ai avea soție, nu te-ai sătura de amantă

Știu mă, ce-nseamnă minciuna, mințiți suntem adesea, adică

Ce-nseamnă viața, îl urăsc pe părinte cu despre suflet predica

Nu minți, te rog, nu o fă, te consider al meu prieten drag

Nu o fă, fi sincer, pot accepta multe, în tine promit că n-am să trag

Nu minți, îmi zici una, și în realitatea este alta, astfel timp pierdem

Dacă e vorba de prietenă, gagică, să stau cu ea, noi sincer să ne cerem

Apoi să ne certăm, unul la altul să urlăm, să ne-mpăcăm făr’ să ne sărutăm

Te rog mândru și frumos, de devenim familie, în aste condiții nimic nu câștigăm

Doar pierdem, eh, poate ne cunoaștem, cu prețul unei relații

Poate fi de iubire, de prietenie, de la egal la egal, nu ca argații

220

Mori, demone

Șazi de mult timp în mine, mori demone

Mă faci nefericit și-mi absorbi din putere

Nu te mai suport, mă, dar te voi trata cu iubire

Fiindcă ura te alimentează iar eu vreau să te alung, fraiere

Mori demone….pf..demone, nici măcar real ești

Însă destul de-al dracu’ încât pe interior mă otrăvești

Mori demone, dar prietenaș, nu cu popă

Că specimenul ăla uman tot de-a-n **** știe să sape

Este superficial, la fel ca majoritatea oamenilor

Nu veniți mai mulți, nu, nu meritați temelia statuilor

Mori demone, eu te omor, dar îmi va fi cam dificil

Mori demone, ai făcut ce-ai vrut cu mine când eram copil

Mori demone, te distrug prin poezii, prin dansuri, prin viață bună

Nici cea mai cruntă depresie n-ar trebui să țină mai mult de-o lună

Mori demone, înțelege că tu nu ai ce căuta în a mea minte

Mori demone, că din cauza ta mi se sinucid neuronii, nu ești deloc cuminte

Mori demone, ți-a mers bine până acum, m-ai făcut să devin masochist

Mori demone, oamenii au nevoie de ajutor, uneori pentru asta trăiesc, deci insist

Mori demone, dar nu prin apă sfințită că nu-s retard

Mori demone, nu există Iad deci din cauza ta doar în mine ard

221

Valori

Ne conducem întreaga viață în funcție de valori

Astea pot semnifica totul, poți alege să trăiești sau să mori

Să-ți dau un exemplu de valoare: regula bunului simț

Este preluat din Omu’ Gnom, nu-i de la mine…Dani, de ce să minți?

Valoare este deci ceva în care crezi, deci principiu de viață

Bine, nu te naști cu ele dar știi că omul cât trăiește tot învață

Care-s ale mele valori, hm, ușoară întrebare, greu răspuns, m-ai blocat

Una ar fi faptul că poți ajuta oamenii, sentiment destul de plăcut

Valoarea asta după părerea mea, este echivalentă

Cu convingerea unui credincios că Dumnezeu e sus și-l ajută

Eu nu cred așa, chiar nu mai am astfel de fanatisme

Și nu îmi mai f*t așa de des creierul, cu-a religiei clisme

Revin la valori, îți jur că astea sunt foarte importante

Când nu mai ai niciuna vei fi la un pas de moarte, din păcate

Valorile și psihicul diferențiază oamenii

Adică ce gândești, ce simți, și-n ce crezi, ia zi-mi

Că trupurile sunt la fel, bine, cele pe deplin sănătoase

Nu-i mare diferență între părți ale corpului, piele și oase

Iar omul ce pășește în mormânt, dup-o vreme urât miroase

În timp ce cei vii, indiferent de valori, șad în case

Iarăși, bine, dacă tu nu ești homeless, de ce să-ți pese

Deci, valorile astea, astea spun parcă despre noi, ființele umane, tot

Și sunt singurele ce mă mai ajută și pe mine când simt că nu mai pot

222

Drepturi de copyright

Oi fi bun la scris, oi fi având stofă de poet

De vrei să-mi furi poeziile stai calm, oricând pot să le repet

Mult mai bune, cu mult mai de calitate

Așa că de-ți face plăcere bagă plagiat, frate

La început m-a cam speriat gândul: de mi se fură

Amu’ sincer parcă mă doare de asta fix în p**ă

Eu sunt autorul, pe mine nu mă poți fura

Și chem poliția de văd că tu vrei a mă sechestra

De hoți e plină lumea, dar mai mult de proști

Fiindcă doar cei cinstiți știu că din ce-i furat nimic nu scoți

Poate da, te bucuri pe moment și-atât

Dar și când îți capeți, văleu, nașul pe pământ

În fine, revin la idee, de ești doar pe furat

Iar cu ale mele scrieri pe cineva ai impresionat

Crede-mă că te bucuri de glorie doar pe moment

Te vei da rapid de gol, doar tu știi că nu ești deloc eminent

Mai bine ceri ajutor, înveți să faci ceva, că rămâi repetent

La ce mă întrebi? Ha! Chiar la toate

Iar din temnița minții cin’ te scoate?

223

Următorul nivel

Până acum stilul de viață ți-a fost cumva

Ai gândit, ai simțit, ai acționat în stilul tău, da

Doar că nu ai trăit, crede-mă, chiar tot ce se putea

În faza acestei idei mintea mereu mi se entuziasma

Nu ai trăit tot, omule, nu există final de experiență sau capăt de lume

Este mereu ceva mai mult de atât, cum există umor adevărat aparte de săratele glume

Îți vorbesc acum despre următorul nivel

Nu e etapă finală, mereu va există unul mai avansat ca el

Dar e nevoie să fii în stare să progresezi, să fii mereu c-un pas înainte

Știind că dacă ai fost foarte înghețat vei avea parte și de, ăhm, linia fierbinte

Nu te gândi (doar la) perversități, îți vorbesc foarte serios

Un exemplu de nivel este cel de calm și înțelegere pentru omul furios

Există ceva în fața ta, chiar de tu  zău nu știai asta

Omul merge-n patru labe și-n două se ridică, nu mai stă

Folosind această analogie poți și tu mereu progresa

Nicicând nu este sfârșitul, să nu-ndrăznești să-ți iei viața

Acest următor nivel, l-atingi cu psihicul regenerat

Că maxim îți revii dormind când te simți dărâmat

Este un nou nivel, la el mă pot gândi și mi-l închipui

Este disponibil celor cu minți deschise, nu celor târzii

Mă-ntrebi ce naiba este. Prietene, e caz general

Îl descoperi și reînnoiești, nu-i static, ci dinamic și…amical

Fiindcă oamenii îl văd, animalele nu

Acum vezi ce avantajos este gânditul?

Închei cu o melodie: Ai nevoie de oxigen

Învață să gândești, să trăiești altfel

224

Viață perfectă

Dacă oi fi deștept de ce nu am viața perfectă

Sau la școala vieții ființa mi-e încă studentă

Nu a absolvit, n-a pășit încă pe câmpul muncii

Și-o răcesc evenimentele de îi dau pe la nas mucii

Ce să facă, adică, ce pot eu să fac

Că nu-i totu’ perfect, și nu pot să tac

Mi-e ciudă, nu am viața perfectă, nu e

În viața perfectă dau cunilingus, în niciun caz m**e

Visez la viața pefectă, și am în minte viziunea concret

Și culmea…viața pefectă nu înseamnă că ești fără regret

La mine e marcată de înțelegere, empatie

De mult scris, muzică, dans și poezie

Îmi doresc și pe cineva apropiat de sufletul meu

Să-mi spună: „Îmi pasă de tine” și să simtă asta, zău

E viața perfectă, de o pot defini în realitate o pot și construi

Trebuie multă acceptare din partea mea și să renunț la fobii

Fiindcă viața perfectă, sincer, este subiectivă

Se poate rezuma la băutură pentru ființa bețivă

Dar nu trebuie să fiu trist, e realizabilă de pot fi conștient de ea

Înseamnă mult de tot să știi ce vrei, pe foaie să-ți poți declara averea

Am zis avere, vă gândiți la partea materială, e normal

Dincolo de fizic nu pot defini averea religios decât spiritual

Prefer să-nchei cu o întrebare întrebătoare, ce mintea dezgheață

Ești în viața perfectă sau este perfect că ești în viață?

225

Tu suferi din dragoste

Drag-ă omule, tu suferi din drag-oste

Dacă nu te acceptă mă tem că asta este

Nu prea poți face nimic, cu forța nu merge

Dar stai liniștit că nu ești singur suferind, înțelege

Problemele tale le-au mai avut și alții

Scapă de orgolii și-apucă-te de documentații

M-am întrebat și eu oare ce este de făcut

Când arzi de sentimente iar pe exterior ești tăcut

Nu e chiar poezie de dragoste ceea ce tocmai scriu

Dar mi-am propus în ajutorul tău să-ți fiu

Nu-mi place ca oamenii să sufere-n preajma mea

Și sunt în stare deseori să caut cu mâna mea soluția

Nu știu de când tu suferi că nu ești iubit

O să-ncerc să vorbesc cu tine de mai ești lucid

Fiindcă dragostea-i oarbă, știi și tu cum se spune

Cu ea nu-i de joacă, indiferent ce-ar zice prezenta lume

Vreau să te ajut, sufăr și eu de te văd suferind

Sunt blestemat și binecuvântat când mă găsesc empatizând

Nu voi fi superficial, de asta tu fi liniștit

Doar n-a murit mama fetelor, nu voi spune explicit

Voi proceda altfel, omul tre’ s-aibă strategii

Doar soțul nu se-omoară de soția i-o muri

Înainte de toate e nevoie să înțelegi

Că niciun om nu este al tău, pe veci

Și că fiecare are drepturi, propria libertate

Poate alege ce să facă, are propria intimitate

Dragoste cu forța nu merge între oameni

Cum te-ai simți de te-ar **** niște golani?

E nevoie de multă inteligență emoțională

Ca celui ce nu te iubește să nu-i ceri socoteală

De ce să suferi când îți poți învăța suferința

Că n-are ce căuta, ba-ți jignește și inteligența

Bați pe tine, te bați inutil, auzi bre

Nu-i benefic să suferi din dragoste

Dacă ai avut răbdare să citesc ce-am vrut să-ți spun

Să știi că te iubesc ca om, și nu-s îndrăgostit sau nebun

226

Îți poți opri suferința

Mă gândesc la tine, îți poți opri suferința

Dacă chiar vrei, și nu, nu-ți va sări-n aer conștiința

Pentru început înțelege că tu răspunzi de tot

Și ai al naibii de multă dreptate când zici: Nu pot

O poți opri, de ce naiba alegi s-o ții

Cum? E ușor. Fii sincer, și nu te minți

Acum întrebă-te: emoția e-a ta sau a altcuiva

Odată ce-ți răspunzi te-nvit un pas a înainta

Dacă este a ta, bun venit, ai reușit

Dacă este a altcuiva…se pare că mai ai de muncit

Odată ce-ți conștientizezi propriile trăiri

Ai pășit cu dreptul, și-ți aduc mii de mulțumiri

Ce faci mai apoi este partea a doua

Și e foarte posibil să-ți dai singur soluția

Suferă implicit omul, fără ajutor de la gândire

Și este păcat de el, deși ca prof suferință e mai bun ca plăcere

Fericirea face bine corpului dar suferința ascute mintea

Zicea Twain. Acum fii cu prima și las-o pe ultima

227

Sunt om

Văzând imagini amuzante, ironice…realizez că sunt om

Mi-am făcut prea mult o imagine greșită, mă-ntreb cum

M-am îndepărtat de toți, acum mă întreb de ce

Mi-a fost mult mai bine când am devenit cald, fiind rece

Văzând pe net articole despre oameni, despre slăbiciuni

Și că mă încadrez și eu…deci neuronii mei nu sunt nebuni

Dacă din socializare nu-ți dai seama că ești și tu uman

Din faptul că râzi la bancuri, la glume sărate, poți descoperi asta spontan

Și este plăcut, măi, chiar că este foarte plăcut

Să vezi că poți vorbi apoi cu oamenii, nu ești mut

Toți suntem oameni, muritori de rând, cum am învățat contrariul

Vestea bună e că, ce se aplică la ceilalți se poate și la mine, deci las funerariul

Suntem oameni, cu toții gândim  și simțim

Sunt și eu om, acum, apoi mort voi fi-n țințirim

228

Privilegii

Este doar un mod de gândire, faza cu privilegiile

Unul în care vor fi de partea ta gândurile

Să-ți dau un exemplu concret, că eu urăsc lucrurile vagi

Viața e un privilegiu, așa că încetează în ea să ți-o bagi

Nu era ceva necesar, nu prietene, nicidecum

Este un privilegiu că ești viu, gândește așa de-acum

Ți-am dat un exemplu, am să-ți mai dăruiesc unul

Că doar viața este un dar, chiar și-atunci când te-apucă somnul

Persoanele de lângă tine, mă refer la toate

Că sunt lângă tine e-un privilegiu, nu o necesitate

Mă refer aici la prieteni, la mult îndrăgitul partener

Cu părinții e mai delicat de spus, mai ales că copil e greu singurel

Deci cam toate-s privilegii. Nu ți-e clar de ce?

Fiindcă absolut nimic nu este scris niciunde

Rezultă că tot ce trăiești e privilegiat

Și nimic din viața asta să faci nu ești obligat

Dacă lucrurile stau așa, prietenaș, mai merită să fi stresat?

Dacă ar fi totul scris atunci n-ai mai fi nici omorât

Sau crezi că „creatorul” vrea să-ți facă rău, e-atât de retardat?

Totul este un privilegiu, exact cum se zice și pe filelist

Îmi doresc să fii fericit, de-aia să-ncepi a gândi așa insist

229

Eu trebuie să mă iubesc

Azi am meditat și-am concluzionat că eu trebuie să mă iubesc

Va fi probabil puțin greu la început dar cu timpul mă obișnuiesc

Prin iubire mă refer să-mi ofer mie însumi apreciere, fără să devin narcisist

Să nu aștept tot timpul din exterior sau de la vreun zeu muist

Am nevoie să-mi fiu aliat, nicidecum împotrivă

Așa îi pot oferi protecție unei posibile iubite, nu fiind victimă

Sunt doar eu, singur de mine tre’ să răspund

Da, îmi poate fi alături și familia dar până când?

Iubire fără orgoliu, să mă apreciez și fără să fiu notoriu

Doar viața asta o am iar masochist, complăcându-mi răul, n-am timp să mai fiu

Dacă eu nu mă apreciez atunci cine s-o facă?

De eu nu mă iubesc, de ce să trăiesc în lumea asta „blestemată”?

O relație de dragoste de sincer îmi doresc

Voi putea avea, oferind iubire, de iubire în mine cresc

Și aici este vorba și de putere, de psihic puternic

Altfel, când ea va fi la pământ eu chiar că m-oi simți pitic

230

Creieraș, tu mă păcălești

Iute-ți vine să te plictisești

Creier de mamifer, dezvoltat

Dar cu multe defecte umanizat

Te naști cu orgoliu, chiar puți de el

Și egoist, vrei lumea s-o controlezi cu el

Ai multe slăbiciuni, dar poți și străluci

Te poți antrena prin a minții voci

Poți face chestii super tari, de ce să te plictisești

Și de ce să fii nefericit când poți avea tot ce-ți dorești

De suferință pe cuvântul meu de scapi

Dar mintea doar așa ți-o ascuți, dap’

De poți trece prin ea cu brio

De la plăcere nu-ți mai iei adio

Fiindcă vei ști lucrurile altfel cum stau

Vei avea avantaje pe care alții nu le au

Creieraș, cu mine te rog nu îmi juca

Feste, stai cuminte, sau ce naiba te-o apuca

Te pot învăța să fii fericit

Și când zic asta n-am glumit

Ai multă, multă răbdare

Ca să fii ok, la-nceput doare

231

Nu este nimic acolo

Nu-ți spun cu zâmbetul pe buze, crede-mă că nu râd

Nici nu te jignesc și nici prin versuri n-am să cânt

Îți spun că nu este nimic acolo, dar n-am verificat

Până la ultima părticică, nu-i nevoie, fiindcă-i contraargumentat

Zici că creatorul ne iubește și că este bun

Că răul este absența lui, asta n-are cum

Un atribut de-al lui este cel de omniprezent

Absența omniprezenței este imposibilă, urgent

Dacă gândesc logic, dacă mi se mișcă rotițele

Văd că este o minciună, că manipulate ne sunt mințile

Este o eroare de logică, mintea mi-o ridică

Mă trezesc la realitate, credința îmi abdică

Asta este, creatorul nu ne păzește, nu este acolo

Îmi pare rău prietene, asta este, se pare că ești solo

232

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Dar te înțeleg, așa viața ți-a ordonat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Este timpul tău, nu-l poți oferi unui băiat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Nu-s reproșez nimic, chiar nu sunt retardat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Singur a trebuit să-mi revin de fapt

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Eu doar pentru nimeni mereu sunt disponibil, atât

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Eram super dependent de tine, m-ai dărâmat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Nu pot plânge, abia-n versuri m-am descărcat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Totul depinde de mine, nu de celălalt

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Am 21 de ani dar rana fericirea mi-a luat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Observ că suntem singuri pe pământ, e-adevărat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Dar poate-i mai bine, așa m-am maturizat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

În mintea mea de sânge m-am pătat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Nu mai vreau să-ți cer nimic, totul l-am lăsat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Nu mai vreau să zâmbesc, prea mult m-am întristat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Când m-am simțit fragil tu nu m-ai apărat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Sper că poezia mea nu sună deplasat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Dar nu m-am sinucis, cumva am rezistat

M-ai abandonat, m-ai abandonat

Îți spun adio, nu mai vreau a avea de îndurat

233

Bătălia orgoliilor

Vreau să scriu despre orgoliu, un defect infect

Activându-ți-l pierzi multe, nu-i vorba de corect și incorect

Îl văd la mine în primul rând cum colcăie

Să accept că altcineva are dreptate nu-mi dă voie

Este acolo, m-am născut cu el, dar nu eu am decis

Să îl am, dar nu mai contează, important e că nu mi-e de neatins

Mi-l observ atât de des, bubuie-m mine mai ceva ca inima

Dar am o veste bună: conștientizându-l mi-l pot diminua

Cu orgoliul ăsta este o întreagă luptă

Cine-a zis că omul își e cel mai mare dușman avea dreptate multă

Să-l ia naiba, cum pot scăpa oare de el?

Este dificil, abia-l controlez, nu-s omul cel mai cel

Cică dușman ne este timpul, cine asta zice?

Nu vezi că este orgoliul, toate relațiile dintre noi vine să ni le abdice?

Mulți credincioși așteaptă judecata de apoi

După mine nu-i nevoie: noi ducem cel mai crunt război

234

Opriți sinuciderile

Nu glumesc, este o treabă serioasă

Văd zilnic cum au loc sinucideri în masă

Opriți sinuciderile, știu cum ei se simt

Era să fiu unul din ei, de ce să te mint

Opriți-le, vreau ca lumea să trăiască

Opriți-le, știu că viața nu-i tocmai frumoasă

Există organizații, ele te pot ajuta

Nu-ți lua viața, la ele poți apela

Înjură cât vrei, descarcă-ți toată furia

Doar rămâi în viață, asta-i șmecheria

Opriți sinuciderile, promovați acest mesaj

Oamenii au nevoie de coping, altfel sunt în decalaj

Opriți sinuciderile, nu este nevoie ca să mori

Ucis de cineva, prin moarte naturală sau de pe clădire să zbori

Opriți sinuciderile, vă cer sincer, din inimă, fără pic de orgoliu

Nu vreau ca din cauza lor să mai port în suflet doliu

Opriți sinuciderile, știu că oamenii trăiesc și apoi mor

Dar asta nu-nseamnă să-și ia viața de capul lor

Opriți sinuciderile, știu și eu că este greu

Trăiește pentru mine dacă pentru tine n-ai tupeu

235

Lamă de cuțit

Mă uit intens la o lamă de cuțit

Dar sunt în viață, încă n-am murit

Văd că stările mele puternic alternează

Încerc tot timpul să mă observ, să fiu pe fază

Mă uit intens la o lamă de cuțit

Tocmai am repetat versul din incipit

Ce plănuiesc să fac? Nimic, jur că nu mă tai

Dar mult prea des mă gândesc la asta, vai…

Mă uit la ea, dar nu-mi văd reflexia

Pot doar sub influența ei să-mi scriu poezia

Lama de cuțit are și mânerul gros

Cum îl simți în mână la fel poți simți lama-n os

Lama de cuțit este nouă, bună de tăiat pâinea

Dar și ușor pentru om viața să și-o ia

Lama asta de cuțit, să mor de știu din ce-i făcută

Dar știu cu, cu ea omul poate viața de tot să și-o f**ă

Lamă de cuțit, te pot declara dispărută

Dacă în corpu-mi îți vei găsi liniștea îndată

Lamă de cuțit, oare cât valorezi tu?

Cu siguranță nu cât a mea minte și sufletu’

Lamă de cuțit, oare tu îți dai seama

Că omul odată născut își poate opri inima?

Lamă de cuțit…hm…acum meditez la sinucidere

Dar tu nu ești ființă vie, deci ce să mă asculți, tu vrei sânge

Lamă de cuțit, de cum naiba am scris aceste versuri

M-am calmat, viața-mi are urcușuri și coborâșuri

Lamă de cuțit, cum am scris eu aceste versuri

Pornind de la o idee, de la o stare neplăcută, vezi tu

Lamă de cuțit, să știi că ești foarte tare

Mă poți ucide ușor, dar poetul din mine nu moare

 

236

Observă oamenii

Haide, observă oamenii, observă oamenii, observă oamenii

Haide, observă oamenii, observă oamenii, observă oamenii

Și aici nu mă refer doar la ce fac din ei banii

Ce fac din ei sau mai bine zis cum reacționează la bani

Nu da vina ce-ți aparține ție, pe obiecte materiale, mai întâi tu, Dani

Haide, încearcă pe oameni să îi observi

Când ești buni cu ei și când îi calci pe nervi

Este fascinant, să mor de nu, psihicul omenesc

Din orgoliu zic c-au dreptate când de fapt greșesc

Este interesant zău, chiar că merită să-i studiezi

Comparativ cu chestiile supranaturale, pe ei îi vezi

Cum să începi mă-ntrebi? Cred că este destul de simplu

Fiecare acțiune pe care ei o fac studiaz-o amplu

Vei vedea ce îi face să zâmbească, să râdă, să glumească

Și ce îi face să plângă, cu plânsete și urlete ziua s-o pornească

Nu e greu, mă, deși și mie tot așa-mi pare

Doar la început, apoi te vei ghida după repere

Observă că, la fel cum omul puternic se poate entuziasma

Prin lucruri pozitive, la fel prin prea multe negative poate cădea la podea

Orgoliul nu ne permite să vedem, dar cu toții suntem la fel

Mă refer la corp, la slăbiciuni, perfecți nu suntem defel

Haide, observă oamenii ca pe niște reacții chimice

Ai să vezi că va merita efortul, ăăă..prietenaș sau amice?

 

237

Mor artiștii

Nu știu cum dar cred că artiștii mor

Din depresie, nu fiindcă așa ei vor

Artiștii sunt oamenii ăia ce creează artă

Știu că-i pleonasm, dar e vorbă adevărată

Cică sunt genul de oameni cu un simț foarte fin

În domeniul în care au talent, dar tot dintr-o femeie vin

Sunt muritori de rând ca noi deci jos de pe piedestal

Chiar dacă acolo ar tinde să-i pună cel mai înfocat fan

Mor artiștii, ei văd lumea atât de diferit

Și cred că uneori suferă mai mult decât profit’

De faima lor, de creația, de ceea ce îi înconjoară

Care-i artistul tău preferat? Ai vrea ca el să moară?

 

238

Dacă

Dacă încerc să mă tai ia-mi din mâna lama

Dacă încep să fiu negatist nu mă băga mult în seamă

Dacă mă vezi că sufăr puternic, taie-mi răul din rădăcini

Și nu mă lăsa să-mi consum ziua așa, tăind frunză la câini

Dacă mă vezi că plâng, te implor, oferă-mi o îmbrățișare

Fă-mă să mă simt că-ți pasă de mine, c-așa nimic nu mă mai doare

Dacă simt că o iau razna, cel mai bine ar fi să dorm

Cu sau fără tine, vreau să-mi regenerez psihicul de om

Dacă vezi că gândesc bine, apreciază-mă, bine să mă simt

Dacă îți spun că sunt un nimic, nu mă lăsa mult timp să mă mint

Dacă vezi că-mi place să râd, să spun bancuri

Lasă-mă să te înveselesc și pe tine, dar nu cu nimicuri

Fiindcă mă străduiesc mereu să fac lucruri de calitate

Iar rezultatul câteodată mă poate da pe spate

Dacă vezi că mă obsedează întrebările existențiale, sensul vieții

Ajută-mă să înțeleg că sunt lucruri inutile, că are rost să trăiesc pentru ajutorul dat ție

Dacă observi că sunt inteligent, ajută-mă să mi-o dezvolt

Poate ne îmbunătățim viața amândurora, devenind eu cult

Dacă simți că ai o problemă, ceva pe suflet mult te rog să-mi spui

Dacă nu îmi spui mie, celui ce chiar ține la tine, atunci îi spui cui?

Dacă vezi că sunt sensibil, dă-mi afecțiune, nu mă huli

Ajută-mă să fac din asta o calitate extraordinară… sensibilitate nu-mi muri

Dacă vezi că am devenit rece fă-mă să mă încălzesc în interior

Fiindcă nu sunt eu așa, am fost rănit, iar de stau prea mult în frig îngheț și mor

Dacă vezi că nu înțeleg ceva te rog, reformulează-mi și așteaptă-mi feedback

Fiindcă dacă nu pricep nimic, să fi vorbit sau nu cu tine ar fi tot un drac

Dacă observi până și cea mai mică „breșă de securitate”

În sistemul tău sau al meu, raporteaz-o imediat până nu crește-n intensitate

 

239

Nu sunt robot

Nu sunt robot, sunt cât se poate de uman

Aș fi vrut să fiu, dar în mod sigur înnebuneam

Am un creier și-o viață finită, lasă că este bine

Nu-s trist fiindcă timpul este limitat, îmi dă adrenaline

Nu sunt robot, măi, nu pot face totul rapid pac pac

Dar în schimb pot ca om să ascult și să și tac

Nu sunt robot, fi-mi-ar scârbă de circuite

Dispozitivele din casă și-așa consumă multă electricitate

Nu sunt robot, și mi se rupe că nu sunt

Dacă mă umplu de rugină de la atât oxigen de pe pământ

 

240

Nu-mi pierd versurile

Mi-am făcut des griji că-mi pierd versurile

Îmi plac și mie, la cuvinte repede găsesc sensurile

Dar nu este așa, după ce mi-am amintit

Că de mic copil îmi răsăreau prin cap melodii… talent înnăscut!?

Nu-mi pierd versurile, ele fac parte din mine

Eventual temporar, dar permanent nu-mi dispar, ceea ce e bine

Nu-mi pierd versurile și scriu cu drag poezie

Mă ajută să mă descarc, și nu doar prin vulgarități gen m**e

Nu pierd versurile, la fel cum nu-mi pierd gândirea

Poezia nu mi-o pierd, la fel cum emoția mi-e bună sau rea

 

241

Pentru ce trăim? În mare parte pentru emoții

Ia vezi cum e o zi fără ele…stai, că nu poți

Pentru ce trăim? Definește-mi sensul trăirii umane

Eu nu cred că există, doar altruismul mi-e ca o lanternă mare

Pentru ce trăim? Pentru oameni? Tu trăiești pentru al tău iubit sau a ta iubită

Nu, nu este prea bine, fiindcă  îți devine iute centru…ce te vei face când o vei vedea moartă?

Pentru ce trăim? Mai întâi de ce trăiesc eu?

Viața viață rămâne și-atunci când ți-e greu

 

242

Vai, cât des te-au supărat oamenii

Am realizat de curând, mi-am amintit de unii

Unul după o interacțiune cu cineva

Avea o stare neplăcută, mai că plângea

Asta este cam la fel peste tot, deci pretutindeni

Oamenii nu sunt javre, sunt animale, sorry

Asta este explicația pentru care ești înconjurat de panarame

Oamenii nu sunt complet de vină… la origine suntem animale

Vai cât de des te-au supărat oamenii

Am concluzionat după multe mesaje de la cei cu răni

Mi-amintesc și-acum c-așa depresiv cum eram

Când îmi povesteau de cei ce i-au supărat mă sensibilizam

Îmi scădea sentimentul inutilității, încercam să fiu aproape

De cei ce aveau nevoie de ajutor, cărora li se vedea o lacrimă pe pleoape

Oameni sunt animale, fără să îi jignesc, deci nu mă mai miră

Că îi supără ușor pe alții, care se lasă supărați de fiecare tură

 

243

Nu este bine

Vreau să-ți transmit doar un scurt mesaj

Poate nu o să pun rimele direct pe ambalaj

Nu este bine nici să ai treabă multă, multă, multă

Că cedezi nervos la stres. Dacă ești și singur și nimeni nu te-ascultă?

Ai și tu o viață, nu poți lucra efectiv non-stop

Suprasolicitarea în calea stării de bine este-un mare hop

Dar aici mai e o chestie: nu poți nici chiar să pierzi vremea

Odată fiindcă te plictisești… apoi de unde îți procuri mâncarea?

Astea-s două extreme… necenzurat: f***-le-n gură

Am zis scurt mesaj, m-opresc aici, de-această tură

 

244

Atac în palatul lui Dumnezeu

Doamne Dumnezeul imaginar, m-am săturat de tine

Vin să te distrug, că ideea de a-ți fi rob mie nu-mi convine

Vin să te distrug, dar cu iubire nu cu ură

Tu ști doar urî și puțiși de lene când pentru ajutor spușii te sunară

Te-ai pus singur pe tron, fi-mi-ar scârbă de tine

Și ți-ai stabilit ca scut o listă de porunci divine

Doamne Dumnezeule imaginar, popa m-a pus în genunchi să stau

Dar o dovadă palpabilă pentru tine supușii tăi nu au

Te atac, vin în palatul tău, să-ți văd fața

Să știu pe cine să înjur când mă trezesc dimineața

Levi are dreptate, Doamne… primești zilnic mii de laude pompoase

Și cred că te bucuri mai mult ca noi de fete frumoase

Doamne Dumnezeule, uite te respect prin apelativ

De nu ești inventat și te văd odată să mor de nu țip

 

245

Tu știi doar să șantajezi

Îmi pare chiar rău de tine, tu știi doar să șantajezi

Dacă alegi să continui așa niciun prieten n-ai să mai vezi

Că toți se satură de acest obicei, nu mai e pic de relație

Fiindcă tu, șantajistule, absorbi tot pentru-a ta satisfacție

Șantajezi că spui ceva informații confidențiale

Și pentru tăcerea ta, șmechere, ceri răscumpărare

Șantajezi o familie prin serchestrare

Ceri bani și-ameninți cu o ucidere

Îți șantajezi iubita sau pe un grup de oameni, bre

Să te accepte, că dacă nu ești în stare de sinucidere

Șantajezi un om pe stradă: „Banii sau viața!?”

Și că nu vei fi niciodată prins tu mai ai încă speranță

Ești doar un șantajist

Un hoț non-pacifist

Tu cauți doar și doar să furi

Șantajiștilor, sunteți foarte duri

Dar și când ajungeți să fiți prinși

Moral sau psihic nu vă veți mai declara sinuciși

Fiindcă asta sunteți voi, așa procedați

După ce vă încetează șantajul, veți fi expirați

 

246

Simt o ură în mine

Simt cum zace o ură-n mine, justificată, nefiindu-mi de ea rușine

De ce? Fiindcă oamenii în mare parte sunt proști, și nu-i o jignire, reține

La ce naiba mă refer? În primul rând la superficialitate

Și că mulți abuzează de tine dacă le arăți vulnerabilitate

Așteaptă cu toții să le pice din cer, gratuitate

Nu sunt practici, sunt stupizi și greșesc când zic c-au dreptate

Nu vorbesc foarte concret, crede-mă că habar n-am de lumea asta

Cel puțin nu la nivelul detaliat la care aș vrea

Scriu doar despre ce am observat

În cercuri restrânse, în familia mea ca și exemplu dat

Poți fii toată ziua trist, lumea nu prea observă

Sau cel puțin ești învățat să ascunzi această temă

Oamenii sunt proști, și nu mă refer la politică sau știu eu ce războaie

Ci la faptul că se ceartă mult iar pe copii îi tratează de jos, ei nu știu nimic. Ba crede-mă că ie.

 

247

Lumea nu-i a mea

Știu foarte bine că lumea nu-i a mea

Și-mi va face foarte bine că n-am pretenția

Mă aflu și eu, doar ca și membru, nimic mai presus

Dar ăsta nu-i motiv de tristețe, în niciun caz nu m-apuc de plâns

Lumea nu-i a mea, fericirea-mi de ea nu depinde

Că altfel aș fi tot stresat: În ce loc s-o găsesc, unde?

Lumea nu-i a mea, n-a fost și nici nu va fi

De ce să spun asta? De ce singur m-aș minți?

Nu este a mea, așa că n-am așteptări decât de la mine

Să fiu fericit, să fiu propriu stăpân, nu să duc vreo viață de câine

 

248

Vorbele sunt subiective

Și nu-i musai să fie active

Depinzând de interpretarea lor

Te pot ajuta sau le consideri spuse ușor

Suntem diferiți, de-aia ne numim subiecți

Nu vor toții oamenii ceea ce câțiva dintre voi vreți

Vorbele sunt subiective, între ce zici tu și ce zic eu

Poate fi o prăpastie… de aici neînțelegeri și să comunici devine greu

Vorbele sunt subiective și-i greu când ai așteptări

Mari, și nu te-nțelegi cu ai tăi interlocutori

Vorbele sunt subiective, fiecare are perspectiva lui

Fiecare poate reacționa diferit în funcție de ceea ce-i spui

Vorbele sunt subiective și nu poți acuza pe nimeni

Fiecare poate avea dreptatea lui  și-o împărtășește cu alți oameni

Vorbele sunt subiective, că ceva obiectiv ar însemna

Să gândească toți la fel…ar fi bine? I-ai îndemna?

 

249

Stimă de sine joasă

Se-ntâmplă să mai am stimă de sine joasă

Chiar dacă mă uit afară și vremea-i frumoasă

Mi se pare uneori destul de dificil să mă iubesc

Și-atunci o fată să mă iubească sincer îmi doresc

Mi se întâmplă să nu mă respect aproape deloc

Să mă disprețuiesc, să-mi vină să m-arunc direct în foc

Mi se întâmplă ca pe mine deloc să nu mă stimez

Iar când cineva îmi oferă afecțiune să mă uimesc

Mi se întâmplă să am perioade de extaz, apoi de agonie

Din ultimele reușesc să-mi revin scriind o poezie

Mi se-ntâmplă să simt că nu știu ce-i cu mine

Mă tot autobserv și-mi dau silința să-mi fie bine

Mi se-ntâmplă ca la câte idei mi-au venit până acum să mă cred deștept

Însă mă-ndoiesc de asta fiindcă nu duc o viață de perfect

Dezechilibrări chimice

Este posibil să am în creier niște dezechilibrări chimice

Dacă este chiar așa rog un psihiatru să îmi explice

Fiindcă îmi țin de prea mult timp aceste stări

Și eu m-am săturat de ele însă o să am multe reluări

Ale lor, sunt ba sus, ba jos, în aceeași zi

Unele lucruri m-afectează de-mi vine a muri

Deja vorbesc prea mult de ele, însă dacă eu n-am răbdare

Cine să aibă? Uneori sunt forțat să mă iubesc, chiar și-n clipe amare

Nu pot nici apela la cineva non-stop, să îi spun că nu sunt bine

Ar face cu capul, s-ar sătura și dur s-ar lua de mine

Familia se pare că nu m-ajută, în privința mamei

Am tot vorbit cu ea, însă sunt mult prea slabe sfaturile ei

Frate-meu, pe cât de sus îl vedeam, m-a dezamăgit

Mi-a dat de înțeles că viața merge mai departe și dac-am murit

Mă așteptam la ajutor de la el, el mi-a tratat și scrierile ca prostești

Acum serios, Dane, e cumplit dacă nici cu familia nu poți deschis să vorbești

Dacă și ei te judecă, când tu chiar poți avea o gravă problemă

Cum să mai poți aprecia viața… Auzi, cică, să te bucuri că ai părinți, c-ai o mamă

 

250

Doi bani

Fii sigur că ceilalți nu dau pe tine doi bani

Dar așa se-ntâmplă cu toți pământenii

Ia mori azi, și „vezi” ce se întâmplă

Suferă doi trei dar vor înceta să plângă

Nu ești important, nici eu cu stima de sine joasă

Nici tu, nici nimeni, indiferent c-are viață urâtă sau frumoasă

Suntem mulți de nimeni, așa cum zice Street

Crezi că-i pasă cuiva de noi. Prietenaș, wanna bet?

Sunt un nimeni, așa m-am născut ș-așa am să mor

Sunt un nimeni când zâmbesc și când plâng, cu sau fără știrea lor

Sunt un nimeni, important ca orice altă creatură

Lucrurile n-au niciun sens, decât dacă le-aloci cu-a ta gură

 

251

Sunt de la it

De mic copil mi-a plăcut, sunt de la IT

Că știu pune-un Windows e ceva, nu mă mai vait

Mereu am fost atras de această latură

Fost-am obsedat și i-am băgat multe **** în gură

Sunt de la it, la asta măcar cred că mă pricep

Abia de ceva timp operez și eu pe laptop

Sunt de la it iar cariera-mi va da statut financiar

Sunt de la it, voi avea de unde, nu-s nebun după ban’

Informatica mi-a mâncat zilele, nopțile la fel, am calculat

Și doar uneori psihologia m-a mai entuziasmat

Sunt prea multe chestii, mult, mult prea tari

Și nu mă lepăd de domeniu, de ce să pari

Că nu te interesează deloc, vorbesc de propria persoană

Mereu este ceva nou, variații de variabilă gen toamnă, iarnă

Sunt de la it, încerc și-ncep să mă-mpac cu gândul

Sunt de la it și dacă-mi doresc voi face aici ditamai saltul

 

252

M-am prins

M-am prins în sfârșit că nu sunt perfect

Și că nu vorbesc cu drag pe orice subiect

M-am prins că mă pot împăca (doar) cu cei de vârsta mea

M-am prins că-mi place distracția, dar nu-i musai a fuma și-a bea

M-am prins că lumea n-are nevoie de sfaturi

Și că-n viață până să-ți fie bine dai de multe rahaturi

M-am prins că este o junglă de animale iar părerile-s subiective

M-am prins că în mod implicit îmi place umorul iar ideile mi-s fugitive

M-am prins că nu oricine-ți vrea binele

M-am prins că pentru nimic nu se merită să-ți tai venele

M-am prins că oricine poate scoate tâmpenii pe gură

M-am prins că oamenii-s leneși, decât să muncească mai bine fură

M-am prins că atât ateul cât și credinciosul are dreptate

Și că, contează fericirea ta, care reiese din ale tale gânduri, fapte

 

253

Îs femeie

Nu mă băga în seamă, sunt puțin băută

Și puțin, dar nu mult, de ‘mnezo bătută

Sunt femeie, șmechere, nu bărbat, nici travestit

Un tip m-a făcut bețivă, hâc, eu sper c-a glumit

Sunt la o petrecere, prietenaș, aici mă distrez

De mă vezi dansând să mor de nu mă visezi

Noaptea-n pat, ca un suc acidulat

Să mor de nu te violez, în demon m-am transformat

Îs femeie, mă, rapid te devorez

Tu ca bărbat vei zice: Eu cedez

Îs femeie, mă, mai nou poetă

Nu poiată, nu mugesc ca o vacă

De vrei ceva senzual îți ofer x-art

Artă sexuală, demo, hâc, first part

 

254

Vârste (mentale și) fizice

Avem așa, noi oamenii, pe categorii

Bebeluși, copii, adolescenți, tineri și bătrânii

Nu ne prea împăcăm, decât categorie cu categorie

Ca om c-om să discute, vorba trebuie să și-o știe

Altfel am încercat și eu dar mă tem că nu se prea poate

Nu oricare două ființe umane sunt în stare să discute

Este vorba de vârste, așa ne este a noastră firea

Pământeană. Omul își va da ușor drumul de te va plăcea.

 

255

Stare depresivă

Ieși din corp, nu-mi mai fi activă

Îmi faci rău, n-ai ce căuta aici

Dispari, la fel cum mi-au dispărut multe frici

Nu-mi ești utilă, mi-ești consumatoare de timp și energie

Stare depresivă, de când viața mi-o iei tu mie?

Stare depresivă, te vindec, nu te-ngrop

Am trecut de ce-i mai greu, de cel mai mare hop

Stare depresivă, devino temporară pentru început

O s-am grijă să te-anihilez, pe românește o să te fut

Stare depresivă, tristețe de mare grad și melancolie

Te provoc la duel, te tai cu sabie de samurai..Revino veselie!

 

256

Lume ciudată și foarte, foarte nenorocită

La ce probleme au, oamenii un psiholog merită

Lăsați prejudecățile, oameni retardați ce sunteți

Nu vedeți că vă este greu când of-ul nu vi-l spuneți

Avem nevoie de ajutor, chiar cu toții

Eu abia am reușit a înceta a mă mai învinovăți

Psihologul face ceva, doar fiecare este cu meseria lui

Nu va fi ignorant sau superficial, nu-ți va pune sufletu-n cui

Psiholog și psihiatru, doi specialiști psih

Apelează la ei când simți că pe-nterior ești sick

Spui că sunt niște șarlatani, că sunt de evitat

Prietene, să mergi la unul dedicat pe meserie ai încercat?

Așa și eu pot spune că un profesor îi prost, nu-și merită acolo locul

Dar mă opresc la profesor, numindu-l, de ce să prejudec tot grupul?

Psihologul universității mi-a spus să merg la unul, la pshiatru, nu m-a trimis la a(l)t[r]u

Am mai mare încredere în el decât, cum a zis „în ce zice frate-tu”

Am încercat să pun problema pe net, însă cu toții își dau acolo cu părerea

Unul spune fără să știe, altul scrie la mișto: e doar o ființă rea

 

257

Instinct de conservare

Merită să te menționez, instinct de conservare

Ții în viață organismul… foarte aproape să se omoare

Mda.. Sunt sfătuit să încetez cu suicidul. Dar mi-e destul de greu

Nu m-ai mai judeca dac-ai arunca o privire de psiholog în interiorul meu

Instinct de conservare, tu strigi „Stop. Încetează!”

În clipa în care ești singur și nimeni altcineva nu te salvează

Instinct de conservare, ești o parte din mine

Meriți să te prețuiesc, nu să îmi fie de tine rușine

Ești în fiecare om, unii te numesc înger păzitor

Nici ateu fiind nu mă lași nicicum să mor

Este doar o denumire, încerc să nu o mai jignesc

Până la urmă unii credincioși pentru Dumnezeu trăiesc

Instinct de conservare, nu eu te-am inventat, ci natura

Probabil ca subiectul să nu își ducă până la capăt pe viață ura

Instinct de conservare, chiar nu ești de ignorat, ci demn de băgat în seamă

Fiindcă în acea clipă dezastruoasă parcă nu mai ai creier, nici inimă

De la mine despre mine: Se zice că atunci când nu mai ai nimic, nu ai nimic de pierdut. Ei bine, la mine nu se putea aplica fiindcă eu aveam destul orgoliu.

 

258

Pe treptele altruismului

Mă consider altruist, asta mi-e a mea convingere

Când te gândești la altul peste greu ai mai ușoară trecere

Asta mi-e ca valoare, cea mai importantă dintre toate

Fiindcă celelalte, oricât de marfă ar fi, din fericire te pot scoate

Nu este nevoie să mă crezi, chiar te rog să nu o faci

E destul că eu asta simt: tu poți să strigi în gura mare sau să taci

 

259

Muzică religioasă, prohod al domnului

Îmi dai mulți fiori, și, recunosc pace sufletului

Empatizez cu Iisus, ce a pățit el, salvatorul

De-ar fi existat cu adevărat din suflet i-aș duce dorul

Chiar și-așa, destul de mult mă emoționează

Să mă bucur că pot simți…nu-i ilegal, nimeni nu mă arestează

Îmi amintesc că am pus odată acest cântec, prohodul

Aveam o stare rea, m-a salvat, m-a scăpat din a mai face pe mortul

Muzică religioasă, tropar, scurtă cântare

Chiar nu știu de ce parcă îmi oferi alinare

Nu cred în așa ceva, nu se justifică răul

Și-ar însemna să urmez porunci divine ca boul

Sunt ateu, da, șocant poate fi pentru credincioși

Eu în schimb tot îi văd pe ei ca oameni frumoși

Nu-mi dezactivează moralitatea, simt la fel

Diferența e că știu că nu-s păzit de sus de cel

Aș vrea să existe, crede-mă, chiar aș vrea

Sunt tip concret…să știu ce nu-i așa pot accepta

E plăcut sentimentul, să știi că o super ființă ține la tine, îi pasă

Să știi că la necazuri te poți ruga-n genunchi, chiar acasă

Cu toţii suntem așa, singurii fără probleme se află în morminte

În cazul de față…sfinții și prea-măritul zeu care cică ar avea suflete drepte

 

260

Rămâi pe pământ

Rămâi pe pământ, rămâi pe pământ

Atât cu trupul cât și cu-al tău gând

Știu că-i fain să visezi, chiar că știu

Dar decât mort îi de-o mie de ori mai bine viu

Orice realizare aici, unde viața-i limitată

E mai ok decât cea mai tare activitate simulată

Rămâi pe pământ, fiindcă aici îi de trăit

E mai tare ca-n jocuri să fii urmărit

Acolo o poți face oricând, indiferent de vârstă

Aici tre’ să fii iute, nu să zăbovești fiindcă, calitatea costă

Rămâi pe pământ, nu mai visa atât, fă-ți planuri

Să-ncerci și să eșuezi: activități ce pot fi cele mai tari jocuri

Rămâi pe pământ, radiază de fericire, nu bocii

Nu te răcii prin niciun mod, să-ți cadă pe la nas la mucii

Rămâi pe pământ, pentru mine asta îi singură viață

Rămâi pe pământ, aici ai adrenalină, mă p*ță

 

261

Multe

Mă uit în trecut: au fost multe

Mulți le-ar numi chestii mărunte

La mine erau peste tot blocaje

Gânduri în contradicție îl afectau pe „Je”

Am renunțat de tot să mă mai bucur

Să sper la ceva bun, chiar de-aveam vreun suflet pur

În orice făceam, mi-era ușor să mă-mpiedic

Și-ajunsesem cu timpul să cred că nu mai pot face nimic

Am aflat apoi că îi posibil să cer ajutor

Îmi cereau și alții…ei nu erau sclavii orgoliului lor

Mi-am zis, stop, stai așa, din orice punct

Te-ai afla, există posibilitatea de a găsi vreun drum, corect?

Au fost multe, destule, dar se pot repara

Încerci singur, de nu poți, ceri ajutor și tot așa

 

262

Am

Am fost introvertit ș-apoi m-am exteriorizat

Am fost prost ș-apoi m-am deșteptat

Am risipit bani ș-apoi am economisit

Am fost plecat cu sorcova și mi- am revenit

Am bubuit de orgoliu și-apoi am devenit de treabă

Am stat ca prostu-n frig ș-apoi am început să bag lemne în sobă

Am avut reținere în a vorbi, apoi am devenit asertiv

Am visat ore-n șir și-am învățat să mai diminuez gândul fugitiv

Am răbdat foame și-am învățat să cumpăr și să gătesc

Am avut nevoie de afecțiune și-am învățat să iubesc

Am fost foarte nervos și am reușit să mă controlez

Am luat lucrurile altfel și-am reușit apoi să le inventez

Am fost cu încetinitorul și-apoi am prins viteză

Că sunt mereu pe fugă eu și alții mă acuză

 

263

Din orgoliu

Nu cer mai niciodată ajutorul din orgoliu

Din cauza lui aș fi putut ajunge în crematoriu

Nu în mormânt, dar tot prin sinucidere

Să știu că voi fi pe veci ferit de orice vedere

Mă vezi probabil cald și destul de păsător

Dar orgoliul meu face cât suma oamenilor

Mi-l observ, el este vinovat de ce simt

Orgoliu blestemat, el m-a făcut mereu nefericit

Dacă sunt puternic rănit sau particip la un insucces

Orgoliul îmi dă aripi spre moarte, rapid îmi vine să cedez

Și îmi dau acum seama, e invizibil, nu mi-l vede niciun om

De-aia oricine cu care am vorbit mi-a zis că sunt ok, în scris și la telefon

E acolo bine stabilit, nu știu de unde are rădăcină

Și de ce mereu la el mintea mi se închină

Momentan sunt caz fericit, încă-n viață, n-am murit din cauza lui

Deși îi cumplit să țipi, din cauza orgoliului să nu spui ce te arde, uneori nimănui

Mă pot bucura doar că sunt conștient, știu concret de el

Îi greu să-i rezist, dar nu îmi iau viața pentru el, în niciun fel

 

264

Generația celor sinuciși

Fac parte cu gândul din generația celor sinuciși

S-au săturat de tot, numai suferință, din viață stinși

Nici măcar nu sunt înmormântați religios, sunt deja renegați

I-au uitat și-i uită toți. Doar… au ceilalți ale lor vieți

E generația celor sinuciși, de ei niciunui muritor nu-i mai pasă

Ei nu mai gândesc, nu mai simt, nu-i mai așteaptă nimeni acasă

Generația celor sinuciși. Dar până au murit sigur au suferit

Niciun om nu se sinucide fiindcă îi e prea bine…bine-ai venit!

La fel cum există toate celelalte generații, de la bebeluși la vârstnici

Mă tem că și generația celor sinuciși va exista pe veci

E o generație, nu-i formată doar din adolescenți, ci din ea fac parte…oamenii

Și nu-s singurii…capabile de-acest gest necugetat sunt și animalele, câinii

E generația celor sinuciși prin frânghie, defenestrare, pastile, droguri, cuțite, împușcături, accidente de vehicul, înec, arsuri ori vene tăiate

Nu-i judeca, că așa nu ești mai bun ca ei…tu care ești încă în viață, în timp ce ei sunt definitiv plecați spre moarte

E generația celor sinuciși, celor ce s-au abzis de tot, și-au blestemat prea mult soarta

E generația celor sinuciși, ființe pentru care nu se mai poate face nimic, s-a terminat, e gata

 

265

Jumate normal, jumate nebun

Îți vei face cruce de tot din cap am să-ți spun

Jumate nebun, jumate normal

Uneori parcă întreaga-mi existență e-n zadar

Inteligent cognitiv iar emoțional pe sfert

De mii de ori mi-a venit să mă sinucid direct

Amator de poezii, în versuri mă descarc, am nevoie

Deși știu, după ce am scris-o că nu-i strălucită, biata poezie

Iubitor de umor, râsul e tot ce contează, doar cu el ne mai alegem

Ce să facem, fiind condamnați la viață, să începem cu toții să plângem?

 

266

În ajun de bobotează

În ajun de bobotează mă duc cu Iordanul

N-o fac chiar cu drag, sunt ipocrit și să iasă banul

În drum spre biserică ascult Pocăiții – Hristos în control

Îi tare piesa și vreau să-mi creez starea…de credincios poate fi cool

Ajung și la preot acasă… mă întristează gândul că am fi doar animale

Dar trebuie să accept asta…altruismul mă ajută când o iau la vale

Preotul ăsta tânăr pare foarte de treabă și dedicat pe meserie

Și se pare că și lumea-l laudă: drept minunat om fiecare sătean îl știe

Îi fac lui o poză, apoi și mie una cu el

De unde atâta ură contra religiei, „Dănel”?

Frate-meu, de-aceeași convingere cu mine

A spus că-i plac întrunirile sociale. Am zis că bine,

părinte, vin la biserică de bobotează

Nu-i oare totuna de azi sau mâine mă recompensează?

Deși merg în drum spre casă cu unele regrete și mustrări de conștiință

Tot la mine vor ajunge. Mamă, ai zis să-i donez…așa ceva nu-i cu putință

 

267

Fanaticul religios

Cred în Dumnezeu mai mult decât în mine

Crezi în altceva? Satana vorbește-n tine!

Cred în salvare, mi-e silă mult de păcat

Abia aștept ziua apocaliptică când de pe pământ am scăpat

Diavolul e puternic, e-n toți, de-aia e nenorocire pe lumea asta

Pocăiți-vă, pocăiți-vă, altfel ai Iadului sunteți, pe veci, nu sta

Nici tu, nu-l supăra pe Dumnezeu

Să mă trăsnească de nu te-omor de-l jignești pe creatorul meu

Avem nevoie de mântuitor, ce naiba nu-nțelegi?

Fără el suntem suflete urâte, blestemate, pe veci!

Doamne, aștept clipa-n care am să șad lângă tine, colo-n rai

Răsplată veșnică, mângâietorule, ai să-mi dai!

Îmi aștept eliberarea, vie numaidecât îngerii tăi

Gavril, Mihail, sfinți apostoli Petru și Matei

Vie, Doamne, ziua ta, de când te aștept

Fără tine urlă puternic inima-mi piept

Doamne, tu m-ai creat, tu, doar tu

Doar Domnul mi-e scăparea…să vină împăratu’!

 

268

Recunosc

Recunosc că nu-s deloc bun de profesor

Recunosc că mi-e extrem de greu să cer ajutor

Recunosc că nu mi-e bine, altfel de ce m-aș gândi la suicid?

Recunosc că doar muzica-mi dă uneori alinarea, pun piese pe repeat

Recunosc că stau foarte prost – mi-e jos inteligența emoțională

Recunosc că sunt la un nivel extrem de jos, n-am avut o creștere foarte normală

Recunosc că sunt mai mult izolat și n-am prieteni

Măcar că-ncerc să gândesc concret și realist sinelui îi pot mulțumi

Recunosc că acum cam știu ce simt, înainte nu știam

Recunosc c-am scris și poezii faine în clipele-n care plângeam

Recunosc și-ncerc să mă cunosc cât mai bine

Nu mă sinucid. Voi provoca durere, mai ales oamenilor ce sunt ca mine

Recunosc că uneori mă forțez eu însumi să fiu cât mai de treabă

Recunosc că mi se schimbă dispoziția foarte repede…câte emoții-n mine mai pot să încapă?

 

269

Dramele războiului

Mi-am spus deseori că pentru ceea ce simt sunt atât de diferit

Că, cazu’ mi-ar fi unic, că-s singur și izolat…pe scurt nenorocit

Dar supraviețuitori de-ai dramelor războiului, ăia ce?

M-am gândit la ei, făcut o simulare, nu-ți dau date istorice

Ăia oameni…când și-au văzut camarazii uciși

Spre ce crezi, viață sau moarte au făcut pași?

Drame și dramaturgi ai umanelor războaie

Ați fi trăit voi victorii, dar și destule gunoaie

 

270

Foc în biserică

Se-aprind lumânările, se-aprind torțele

Se dărâmă zidurile, dar nu și viețile

E foc în biserică, am pornit deja atacul

Instituție păgână…tu l-ai inventat pe dracul

Arzi din temelii, jos fundația!

Părinte…chiar asta-ți fu vocația?

E foc în biserică, dat de-un ateu

Biserica arde…și nu prin slava lui Dumnezeu

E foc în biserică, totul devine scrum

Să vă văd zeul și sfinții cum reacționează acum

Nu prea ador biserica dar cenușa o respect

Dar nu și zeu imaginar, ce nu-i deloc corect

E foc în biserică, atmosfera-i incendiară

De plagiat, religio, ateii te acuzară

Focul aduce căldură, încălde omenescul trup

Arde credința-n voi, logica v-ar băga la zdup

 

271

Nu mi-e bine

Nu mi-este bine, cred că sufăr din dragoste

Asta de mult timp, fără ca de o prietenă să fi avut vreodată parte

Asta este problema, nu că aș fi eu băiat nerecunoscător

Și că n-aș aprecia nimic, fiind de toate mult prea sătul

Mi se întâmplă prea des să mă gândesc la moarte

Nu știu dacă va exista ziua când acest gând mi-l voi scoate din minte

Cu sentimentalu’, adică emoționalu’ am stat deseori mult prea rău

Iar singur, fără un specialist, Dane, greul va fi al tău

 

272

Realitatea-i depresivă

Lumea cum e ea de fapt este destul de ciudată

Pentru om mă refer, pentru restul nici măcar nu se-arată

De ce zic pentru om? Fiindcă totul e de fapt o junglă de animale

Ca asta să nu ne șocheze pe toți, unii se închină la vreun zeu, îl numesc Doamne

Este mai ușor de justificat existența răului

Dacă toate accidentele din lume au loc asupra animalului

Realitatea e depresivă dacă putem să vedem într-adevăr cum e de fapt

S-a trezit o conștiință într-un animal, acesta s-a numit om, îți dai seama ce uimitor salt?

Din perspectiva mea absolut tot ce există e materialist, deci e lumea materială

Singura gândire ce ajută este cea concretă, urmată de acțiune, restu-i păcăleală

Realitatea-i depresivă, dar asta nu implică să te sinucizi

Deși este greu dacă ai lipsuri cognitive, emoționale sau financiare și mereu de cineva depinzi

Realitatea-i depresivă, nu se-ntâmplă nimic în univers când te naști

La fel când mori, la fel cât timp se întâmplă ca un biet organism să trăiești

Mda, unii oameni se pare că au știut face bani din asta

Din ce? Au făcut trafic de vise și idei, când lumii-i lipsea speranța

Realitatea-i depresivă, am înțeles că pământul nu e creat special pentru oameni

Nu spun asta bazându-mă pe date științifice, ci pur și simplu să scriu asta așa-mi veni

Prea multe accidente, prea multe gânduri, emoții și acțiuni de nimeni controlate, deci nesupravegheate

Există doar materia, fizicul, concretul, deci nu cred în povești plăcute omului, cu magice baghete

Dacă Dumnezeu nu există atunci totu-i permis

Am găsit citat pe net. Deci oricine-și poate îndeplini orice vis?

 

273

Am un plan

Ascult piesa Nwanda – Am un plan

Și eu pot avea, nu tre’ să fiu Nwanda, io-s Dan

Îi foarte tare, dar eu pot aplica, ceva din ea?

Pentru orice-mi trebuie un plan, deși să pot fi mereu spontan aș vrea

Situație actuală: generală, liceu și facultate în curs

Asta pe plan profesional, personal lucrurile deloc bine n-au decurs

Am plecat cu stângu’, am bulit-o rău de tot

Și doar câte-un gând altruist m-a ajutat când simțeam că nu mai pot

Totuși am luat decizii foarte, extrem de proaste

Da’ capu’ sus, un expert în orice doar din greșeli se naște

Planuri concrete? În primul rând pe mine să reușesc să mă repar

Zici că n-am nevoie? Da’ ui’ ce repede din emoție-n emoție sar

Odată reparat, fie psihologizat fie cu medicamente tratat, nu umflat

Totul va fi foarte mișto fiindcă mă va ajuta mintea. Mă, NU-S RETARDAT!

De-a mea familie-s convins amu’ că nu mă prea înțelege, i-e frică de stigmatizare

Ce-i aia? Un alt termen pentru rușine…vezi tu, oamenii te judecă rapid și cu putere

Da’ mai bine s-aibă un fiu în psihiatrie decât în sicriu

Așa mi-a scris odată un prieten bun – nu-i vorba mea, știu

Cognitiv reușesc să rezist, da’ de-aș asculta de emoții aș muri

Cât timp în viața mea simt că nu-i totul ok, am nevoie de planuri

Pe plan fizic ș-apoi emoțional, nu-s deloc de ignorat

Pe plan financiar ș-apoi spiritual – să știu că viața nu mi-am ratat

Am un plan, da’ mai mult e intenția pentru planuri mărețe

Însă nu pot singur, de ești atât profesor cât și elev nu poate nimeni nimic să te-nvețe

Planuri mărețe? Nu cred. I-auzi!?

Înainte să mor vreau să cânt muzică, la corzi

Vreau să testez tot, și cred că-ncep cu taragotu’

De unde **** mea? Stai că parcă are văru-to.

Ador să scriu versuri, și-ar fi tare să mă bag în muzică

Iar de nu reușesc încerc cu instrumentale, acustică

Înainte să mor…pf…de parc-aș fi zău pe terminate

Nu, nicidecum, doar că vreau să fiu: Vrei ceva? Imediat apucă-te!

Am ajuns până aici, să mor (glumesc) de dau înapoi, nu renunț acum

Inițial praf la geografie, acum prin inițialele PȘICSC știu de la Mogoș la Abrud un drum

Mă plictisesc destul de des și mă deprim ușor meditând la sensul vieții

Însă de am alternative îmi revin, că doar inutil de ce-n tine suferință să ții?

N-am planuri mai concrete, îmi cer scuze și-nchei spunând: Pace!

Amu’ serios, dacă nu-s prost cu viața mea chiar vreau ceva eu a face!

 

274

Mai periculos ca un gând

Zi-mi ce poate fi mai periculos ca un gând

Sub influența căruia îți vine să distrugi tot de pe pământ

Am văzut și oameni calmi enervându-se

Am văzut pe frate-meu: zici că el calm din naștere fuse

Este al naibii de-ușor să te enervezi, mai greu să te calmezi

Până la urmă adevăru-i că, calmul doar cu voință-l antrenezi

Cum îs eu? Nervos de mic, sincer eu-ți recunosc

Am importat capacitatea de a mă calma, mă cunosc

Observ când ajung la limită. Cum procedez? Spun STOP!

5 minute de calm sunt mai bune decât 6 de furie, de-acest hop

E cam greu de trecut, nici eu nu mă pot calma rapid și ușor

Dar știu că pierd timpul cu furia, așa c-o las mult mai domol

Am murit de mai multe ori în sinea mea

Poate de-asta reușesc mai ușor să mă pot controla

Deci…zi-mi ce poate fi mai periculos ca un gând

Că și când lovești ceva o faci cu furie, multe înjurături debitând

Înainte să faci ce ți se pare bun sau rău

Cum ar fi să construiești cu capul tău

Sau să îți distrugi toată munca ca un tăntălău

Ai un gând în spate, mereu e-un gând…salvator sau călău

 

275

Fără calm ai bulit-o

Fără calm consider c-ai bulit-o

Acum, prietenaș, ia zi și tu

A zis și mama: cu calm se rezolvă totu’

Avem soluții pentru orice, le-au găsit oamenii, cică

Îți pierzi doar timpul prin furie, scuze că te fac fraierică

Însă toate astea nu vin direct, e nevoie cu mintea limpede să cauți soluții

Fiindcă-n primul rând e alegerea omului, pe cel ce explodează definitiv nu-l mai ajută nici acele AntiSuicid organizații

Da, prietene, de nu ești sau nu poți fi calm ai încurcat-o

Prin stări negative nu vei ajunge veci la viața ce-ai visat-o

Cei calmi și calculați pe mine sincer m-au uimit dintotdeauna

Iar mintea deseori și-a setat să-i ia drept model, că nu-i totuna

Una îi când ești realist, calm și iei logic doar ce se poate

Alta îi când te precipitezi, intri-n panică și te-acaparează gânduri tâmpite

Ce-nseamnă calm? Dex-ul zice stăpânit, cumpănit, liniștit

L-am consultat că el nu minte, doar așa că pot să-l definesc m-am gândit

 

276

Dă-i o limbă, cunilingus

Stânga, dreapta, jos și sus

Așa se face cunilingus

Dă-i o limbă, dar cu mișcări senzuale

Nu lua viteza cu care bea apă câinele

Asta-i o minunată fantezie, care și mie-mi place

Fata zice că-i pudică, ea vrea doar sex normal…stai, ce?

Cic-o fi scârbos, cum dreacu’ să-ți bagi botu’ acolo

De-are și pădure…adâncă n-o scoți la capăt virgin, doar gigolo

Nu știu de-unde-i fantezia asta, că m-am născut cu ea

De am chef o dau fetei cu plăcere, n-aștept în schimb muia

Din ce-am citit pe net se practică-n cupluri

Da’ femeia și-o spală, că te-asfixiază. Unde? În dușuri.

Când eram copil eram de-acest gând de-a dreptul șocat

Da’ fac alții mai mari prostii și mănâncă decât mine mai mult rahat

Cunilingus, nu uit termenul ăsta cât timp trăiesc

De ce? Aceste scene din filme porno le iubesc

Așa oi fi eu, nevoit să m-accept așa cum sunt

De instinctu’ mi-e prea puternic dau limbi până smântâna se face unt

De plăcut mă gândesc c-o fi, pentru mine știu sigur, dar și pentru ea

O fi relaxant, îmi doresc mult s-o fac fericită, să ajungă la orgasm și să simtă plăcerea

 

276

M-am plictisit să tot hacker-esc computerul

Am cea mai tare meserie acum: studiez omul

Dacă te știi vulnerabil nu ataca pe nimeni

Chiar de-ți simți furia, că vei avea parte de mult venin

Trebuie să știi cum să reacționezi în orice situație

Nu știi? Te-nvață un psiholog bun cum, doar asta-i a lui meserie

Ai grijă de vulnerabilitățile tale, fii conștient de ele

Eu mi le știu pe-a mele. Necontrolate aduc belele

În ceea ce mă privește pe mine cu IT-ul

Știind că izbucnesc ușor apoi fac pe vulnerabilul

M-am plictisit să tot hacker-esc computerul

Am cea mai tare meserie acum: studiez omul

 

277

Nici nu ști

Nici nu ști ce vrei sincer a vorbi

Nici ce-i gândi, nici ce-i simți

Mă refer la mine, unde naiba oi păși?

În condițiile astea. Am nevoie de un specialist, a mă psihologisi

Așa eram înainte, blestemate vremuri

Când nu știam ce-i cu mine, darămite să mai am țeluri

Acum nu-s foarte diferit, dar măcar mă chinui să gândesc concret

Și ce-mi doresc de la mine e abilitatea: Vrei ceva? Spune-mi concret!

Nu-ți mai pasă, nu-mi mai pasă, nu-ți mai dai voie

Ți se rupe de mine, mă mai cauți doar când ai nevoie

Ei sunt copii nimănui, co-copii nimănui

Nu pot spune asta niciunuia, n-ai cui

 

278

Ești mega, super, ultra, supra trist

Dar am studiat omul, de-aia insist

Știu pe bandă rulantă gândurile, știu reacțiile

Știu ce-nseamnă să suferi, și da, vă puteți îmbunătăți viețile

De-a psihologul este, pe bune, cea mai tare meserie

Tu zici că hacker este, da, dar hackerul nu doar pe info se știe

Mă joc cu cuvintele și le-ntorc sensul

Și cred că mă descurc și la nevoie să fac pe prostul

 

279

Ea e moartă

Nu știu cum s-o spun dar a murit o persoană

De vrei în metafore atunci: A luat-o în negru o doamnă

Dar realist vorbind, ea deloc pe pământ nu mai e, nu mai există

Și n-ai cum să nu-ți pese sau să zâmbești la o veste atât de tristă

Ea este moartă, nu mai ai pe bune ce să faci

Nu-ți mai rămâne decât, prin credință sau fără, să treci

La-nceput este regretul, apoi poate-ți piere față de viață respectu’

Dar la urma urmei nu stăpânești tu viața tuturor, acceptă-ți condiția de membru’

 

280

Totul se termină aici și-acum

Totul se termină aici și-acum

Urmează ceva tare, îți jur, îți spun

N-am ajuns până aici doar ca să m-omor

Ci sunt mai hotărât ca niciodată să cer ajutor

Am zis de multe ori că este sfârșitul

Și doar am stat pe loc, ca fraierul

Dacă n-o fac eu, n-o va face nime’

Sunt gata să zbor, mintea este cu mine

Ea-i foarte visătoare, da’ o s-o folosesc în favoarea mea

Cu-nțelegere mă-ntreb: Dane, la ce te ajută moartea

Cei morți nu se vor ridica veci din morminte

În timp ce cei vii se-mpiedică de-a lor jurăminte

Și eu mă număr printre ei, mă refer la jii și jurăminte

Îmi juram mereu că azi se termină totul, iar acasă-mi ziceam: Stai cuminte

Iar chestia asta a durat, zi-le: nu luni ci mai mulți ani

Îmi dau seama acum că nu voi scăpa ușor de-aceste răni

De voi continua tot așa viața mă va lua destul de mult la pălmi

Și nu, nu cred că mă va vindeca dragostea, deci frumos spus două inimi

Familia nu mă crede dar eu știu ce simt, chiar știu

Voi face diferența între a-mi fi bine și rău…cât timp îs viu

 

281

Lipsa problemelor

Atunci când te plictisești de zor

Îți vine să duci lipsa problemelor

Nu-ți vor mai părea atât de deranjante

Ai o problemă? Super: ai și activitate

Precum unii zic că-i greu cu femeile, eu zic că-i greu fără ele

Omul nu tre’ să stea să frece menta, creierul parcă-i dezvoltat pentru belele

Am avut destule și-ncă mai am și oi mai avea

Dar de mă gândesc bine le pot mulțumi, da!

Ai mei zic că-s crescut în puf, parțial e adevărat dar nu știu ce să cred

Că deseori mă observ pe mine cum cuget, nu doar simplu și plictisit șed

Legat de probleme, cum stă situația nu mă pot plânge

M-am trezit și eu într-un corp uman, și cum e realitatea îmi ajunge

De atâta timp mi-am dat seama ce și cum merg lucrurile

Cum ai probleme, ai și soluții, cum ai zile triste ai și zile vesele

 

282

Mi-e frică de trădare

În ceea ce privește oamenii mi-este teamă de trădare

Că cu toții o pot face, pentru asta nu-i nevoie de scutire

Ofer multă încredere și nu pun chiar totul la îndoială

Acum sunt mult mai conștient că pot fi oricând tras pe sfoară

Mi-e frică de trădare și chiar că nu mi-e totuna

Când dau voie cuiva să-mi părerea despre cineva, și nu neapărat o minciună

Mi-e frică de trădare și chiar aș vrea să fie toți corecți

Dar nu-i verifică nimeni, nu-s interogați: ce gândiți și ce spuneți?

Mi-e frică de trădare, îmi dă șah mat emoțional

Și tre’ să mă chinui să fiu precaut pân’ l-al vieții final

 

283

O fi foarte plăcut sentimentul de îndrăgosteală

Dar suferința din dragoste să mor de nu-i mortală

Un prieten mi-a zis să-mi imaginez fata care cred că-mi place

Sărutându-se cu altcineva, să mă observ ce simt, cum inima-mi face

Diferența dintre stări va fi automat vizibilă

Nepăsarea nu doare da’ dezamăgirea poate fi oribilă.

 

284

Filmat din elicopter

Că totul merge ok tu ai încredere

Nu te-aștepți ca cineva visele să  ți se spulbere

Nu-i mereu ceea ce pare sau pare ceea ce nu mereu e

Iar la final ajungi întrebându-te în lacrimi: De ce?

Soluția? Păi omniprezența ta nu există, te-a lăsat baltă

Ok, atunci propune tu acum pe loc alta

 

Refren: Filmat din elicopter

Lucrurile arată altfel

Tu nu te vezi decât din prim plan

Și nu poți vedea toate lucrurile cum decurg și sar

 

Nu poți vedea, nu poți dragă prietene

Vedea ce se-ntâmplă în lipsa ta, măi nene

Am crezut că totu-n viață se poate rezuma la a fi plăcut, comic

La a fi sufletul petrecerii, la a comunica mult peste ok, ah, cum să-ți zic

Dar se pare că nu este totul așa, doar atât că pare

Urmează să-ți zic niște lucruri chiar dacă doare

Un prieten poate pentru ajutor cu laude a-ți mulțumi

Iar la-un zid de tine cu repeziciune a te bârfi

Iubitul sau iubita, aici mi se pare mult mai grav

Când mă gândesc la asta zâmbetu-mi devine concav

Fiindcă aici este vorba de ceva profund, mult mai intim

Iar unii din dragoste-și taie venele, ce să mai mințim

Azi cu mine, mâine fără remușcări cu tine

Apoi cu mine…oxigenu-n aer iar revine

Că și pentru-a putea respira se face un schimb permanent

Vine oxigenu’ și pleacă dioxidu’, vii la partener, cu sufletu’ bogat, și pleci fără un cent

Dacă, cineva din lumea asta îți devine centru e mult, mult mai rău

„Altul va fi totul pentru tine și va fi super” nu te cred, hai zău

Iar dacă tot ce-am scris nu-i nevoie, cineva nu te va și nu te-a trădat

Zâmbește fiindcă știi acum opusul, iar acel om este, jur, de apreciat

 

285

Gânduri, dragoste, poezii și artiștii

Nu mă lasă gândurile [de] (și) dragostea asta nu-mi dă pace

E ceva uman și tu-mi zici „N-a murit mama muierilor” da’ nu vezi ce-n mine zace

Eu îți spun de pe-acum că de ceilalți sunt destul de diferit

Sunt la un nivel mai jos, emoțiile mă copleșesc și poate mai mult nu merit

Scriu versuri, fac astfel poezii, poate cu sutele

Aș vrea să fie apreciate dar scopu’ e să mă descarc în ele

Nu pot ține ceva-n mine, nu mai vreau în niciun caz

Dacă mai fac asta timp îndelungat am să-mi iau de la viață bun rămas

Am observat că scrisul mă ajută așa că-i dau bătaie

Până mă simt mai bine, decât să fiu agresiv și să dau tuturor muie

Vescan și-a rupt din inimă strofe ce nu l-au scos din rahat

Dar declară că prin acest mod și-a atins scopul: s-a descărcat

Macanache te sfătuiește să râzi până faci bucățele

Că oricum viața e grele și te face bucățele

Omu’ gnom ne întreabă de unde atâta tristețe

Când de fapt suntem în plină tinerețe

Într-o piesă fericirea lui Rappa este la pământ

A plantat-o cam demult dar nu știe când răsare, zi tu când

El nino nu uită prin tot ce-a trecut, are pe tema asta o piesă

Și zice că știe exact ce are de făcut. Acum și eu vreau să știu, îmi pasă

Veritasaga întreabă unde sunt toți când vezi că nu mai poți

Dar și-această trupă declară că nimic nu-i atât de grav încât să ieși din spațiul vieții

Am ascultat mulți rapperi, muzică românească pentru mesaj

De multe ori m-au ajutat piesele lor să ies din orice blocaj

 

286

Vine momentul să nu-ți mai pese

Vine momentul să nu-ți mai pese

Și să vrei doar și doar să te descarci pe piese

Muzica…partea frumoasă a ei

Nu minte, nu trădează…că n-are  viața ei

Ea este ca materia non-vie: nu trăiește, nu respiră

Și oare câți artiști pe muzică inspirație avură

Știu că mă afectează orice lucru mărunt

Știu că-s prea sensibil, și (am)e-motiv…asta momentan sunt

Cred că mai bune lucruri pe care pot să le fac

E să stau în viață și să-mi păstrez calmul, indiferent de vorbesc sau tac

Sunt tipul ce pune suflet, ce se implică în ce face și simte mult

Dar modul ăsta de viață îmi poate face mult rău, îmi dă tumult

Deși nu-s mereu de această părere singurul lucru ce-l poți face-n viață și să știi că merită

Este să râzi. Râzi, râzi, dragă omule, și când râzi fă-o cu poftă

 

287

Lumea suferă, mereu cineva suferă

Gândul că lumea suferă, mereu cineva suferă

N-are cum să mă facă să mă simt bine, mă cutremură

Așa am gândit deseori, iar când am scris asta cuiva

Mi-a zis că suferind pentru el nu-l ajut deloc pe acel cineva

Și da, mă ajută mai mult această perspectivă

De știi că nu poți face nimic legat de ceva de ce să ții-n tine suferință activă

Tre’ să-mi folosesc creierul

Tre’ să-mi folosesc creierul de vreau să fiu fericit

Că de mă bazez pe ce-mi vine de la sine nu doar de plictiseală am murit

Am fost învățat de mic, dar am fost învățat prost

Să aștept de la altcineva totul, e inutil, recunosc

Cu nefericirea prea mult timp m-am obișnuit

Că totul depinde de mine încă mă străduiesc să-nțeleg, s-aplic

Dintre orgoliu infect și fericire, aleg a doua variantă

Îl recunosc pe primul, din cauza lui mi-era cea de-a doua vacantă

Tre’ să-mi folosesc creierul, așa este peste tot, bine că-l am

Să iau în calcul că n-aș fi putut și n-aș putea niciodată fi fericit dacă nu trăiam

Indiferent ce vreau tre’ să cer, nu să stau și/sau să tac

Iar de sunt nevoit îmi voi lua fricile și orice negativ la atac

 

288

N-am fost învățat

Să nu mă stresez din orice rahat

Că fericirea e un neurotransmițător de creier legat

Ceea ce înseamnă că cea din exterior nu-i de durat’

Și în corpul meu au loc toate procesele, precum mahmureala când ești beat

Multe lucruri n-am fost sau am fost greșit învățat

Dar cred că îi în regulă deși am destule de corectat

 

289

Suicid, te asociez cu o femeie în roșu

Ce mi-aduce moartea, nu daruri ca moșu’

De ce nu pot să uit de tine, femeie? M-am atașat de tine

Deși știu că suicidul implică moarte, când mă gândesc la tine mi-e și bine

Suicid, pe bune că tu mi-ai devenit dulce termen

Am petrecut mai mult timp cu gândul la tine decât la orice alt prieten

Să te ignor nu pot, e-ușor a zice dar doar eu știu cum mă simt

Și ce gândesc de ajung iar la tine parcă atât, atât de prompt

Suicid, doar să mă gândesc la tine sau să te pronunț nu pierd mare lucru

Comparativ cu a te pune în practică e mult mai bine, chiar de cu altceva mi-aș putea ocupa timpu’

Suicid, dulce pahar, cât aș vrea ca să dispar

Așa mi-am zis odată. Eu nu dispar dar gândurile sinucigașe îmi tot reapar

Suicid, acum voi reveni la prima idee

Parcă te ador, consider și respect ca pe-o femeie

Coasa și îmbrăcămintea nu-s negre, sunt roșii ca focul

De fac dragoste cu tine mă vei duce-n Rai, nu la dracul

Ești senzuală, atrăgătoare și mult de tot te doresc

Te pot chema oricând, cu lama-n mână, prin răni să-ți arăt cât te iubesc

 

290

Pământul nu se-nvârte după mine

O prietenă mi-a zis că pământul nu se învârte după mine

Și chiar așa este. Ce fac ceilalți e individual față de ce faci tu, Dane

Că am rămas până acum în viață a fost și e întru totul decizia mea

Sincer chiar mi-aș fi dorit să pot spune că m-a salvat iubirea

Iubirea pentru o fată, ea să-mi fi fost centru’

Iubire pentru-o singură fată, care să mă ardă pe dinăuntru’

Iubire pentru ea, o îmbrățișare caldă pentru-a face față, deci metodă de coping

Chiar mi-aș fi dorit uneori să trăiesc pentru iubire, nu pentru altruism, dar fără să sufăr sau să plâng

Pământul nu se învârte după mine, sunt de acord încă foarte

Și mai știu că tot din viața mea depinde de mine, nu tot timpul la liman cineva mă va scoate

Pământul nu se-nvârte după mine dar banii îl fac pe-acesta să o facă

Ultima parte mi-a făcut-o colegul de cameră cunoscută, o mai bună vorbă nu putea să-mi zică

 

291

M-apuc de muzică

M-apuc de muzică, ea nu mă minte, nici trădează

Și uite-n jur câți oameni mai ceva ca pe-un zeu o venerează

O să iau pe rând fiecare instrument muzical posibil

Până mor vreau să cânt la toate, chiar de la-nceput voi cânta oribil

Pentru-nceput vreau, m-omoară gândul pentru vioară și taragotu’

Vioara pentru dubstep iar pentru taragot tre’ să-ți antrenezi gâtu’

Vreau să fac ceva dacă tot sunt în viață și să știu că merită

De-mi pun întreaga nădejde doar în oameni mă voi alege doar cu inima sfâșiată

 

 

292

Analizează-mă din cap până-n picioare

Întreabă-mă: Spune-mi, drag prieten, ce te doare?

Nu doar cu emoționalul am probleme ci și cu fizicul

De cum iese iarna afară simt cum mă pătrunde frigul

Și-n mine se varsă mii și mii de probleme

Atât de des simt că nu le mai fac față, de multă vreme

Mă doare sufletul, mi-a lipsit prea mult timp comunicarea

Am încercat să-mi revin scriind de zor, dar nici așa nu-mi găsesc alinarea

Caut un psiholog, am mare nevoie de unul

Nu pot să-mi revin. Și nu fac pe răsfățatul sau pe nebunul

Vreau să mă analizeze bine, lui să-i spun chiar totul

Să nu mă mai ascund, fiindcă singur nu-mi pot repara sufletul

 

293

Băiat bun, băiat rău

Toți oamenii vor un om bun pe lângă ei

Se plâng amarnic când sunt înconjurați de panarame, de oameni răi

Fetele-și doresc un băiat sensibil, cald, afectuos

Și de cum îl au îl tratează ca pe-o cârpă, sau mai prejos

În general acesta face pe tipul ce doar pe fată o ascultă

Că-n rest „biata” face se face rapid dispărută

Ei îi plac băieții răi, dar când aceștia nu doar fizic o fut

Se-ntorc la băiatul bun care, chiar și trădat, alege să stea tăcut

Cu prietenul, pardon, omul bun este fix la fel

Când nu-i îi duci lipsa iar când îi profiți de el

Și nu mă lua pe mine cu vorba: Așa este omul

Pe când problema este că nu-i suficient de dezvoltat animalul

Fără un grad ridicat de bun simț omul de omul bun profită

De-aia îi face bine suferința omului, fiindcă lenea și confortul îl reprezintă

 

294

Din zona depresivă

Cred c-am și ceva avantaje din zona depresivă

Știu că ești un nimeni pentru ceilalți, de nu ești vreo curvă

Că atunci fac toți din tine tot ceea ce „vreau”

Și sunt și profitori care iau de pe tine, nu doar ți-o „dau”

Îți dai seama că fie trăiești, fie mori viața este la fel

Că n-o să-ți țină nimeni în viața sa intimă vreun „cimitirel”

Odată ce pleci și de-acasă, de te faci dispărut

Nu-s șanse ca cineva să se-ngrijoreze de tine, mai degrabă să stea tăcut

Zona depresivă mi-a cam schimbat modul de gândire

Dar nu-n sensul să mi se rupă chiar de tot, s-o ard în nesimțire

M-a făcut, zic eu, mai calm și mai pacifist

Să mă obișnuiesc cu tristețea și să m-afund puternic în ea să nu mai insist

Probabil zona depresivă este cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat

Fiindcă știu ce-nseamnă suferința, să vezi tot în jur întunecat

Nu-i nevoie de niciun mântuitor

Sau să mă rog la vreun zeu salvator

Zona depresivă m-a pus față-n față cu condiția umană

Mai exact că nu-i chiar totu’ fain și roz precum sună

Zona depresivă m-a făcut să-nțeleg cât de neînsemnat sunt

Și că din moment ce-s pământean e normal să mai fiu și la pământ

Zona depresivă, deci nu a morții, nu a sinuciderii

Mi-a accidentat orgoliul, furia, m-a pus pe avarii

Mi-a reamintit că să trăiesc sau să mor rămâne doar decizia mea

Și că mă pot sinucide oricând chiar de-aș fi fericit, de exemplu cunoscând iubirea

Mi-a arătat, spre exemplu, că se-află ceva puternic în mine

Ce m-a ținut în viață, ce mi-a dat speranță, chiar de ziceam că nu-mi convine

Zona depresivă m-a lăsat în cele din urmă să accept că sunt un biet animal

Și că să mă dau drept altceva, să mă consider mai sus poate fi-n zadar

Mi-a arătat că și când simt că nu mai pot, de fapt mai pot câte puțin

Și că zace ceva prețios în mine, de-acolo de unde toate gândurile-mi vin

 

295

M-au crescut în frică

Părinții mei m-au, m-au crescut în frică

De băiatu’ cade din pom nu se mai ridică

Ei vorbeau în locul meu, să nu mai pot spune chiar nimică

Date fiind astea mi-e clar de ce de tot a-nceput să-mi fie frică

Frică de oameni, de parcă ei mă omoară, mă mănâncă

Frică de a face orice: se naște o idee, apoi îmi abdică

Frică de moarte…mai degrabă frică de viață

Frică să nu pic examene…deși nu eram stresat: Dani, învață

Frică de mine, de propriile gânduri de parc-aș fi fost nebun

Frică de orice, în depresie…asta unui psiholog este musai să-i spun

Iar unii oameni par a se hrăni cu frica ta

De te văd slab te va încolți cu a lor haita

 

296

Oare chiar am nevoie de psiholog?

Aflat în fața lui ce anume am să-l rog?

Ce anume-i spun, fiindcă el/ea va știi doar ce eu îi declar

Iar de nu sunt sincer, de nu-mi deschis complet sufletul… consilierea va fi-n zadar

Când îmi dau seama că sunt ca ceilalți, când sunt nebun și diferit

Când mă simt bine când discut cu cineva, când de viață chiar nu mi se pare că profit

Sunt în anul 3 la Informatică și stau într-un studențesc cămin

Dar dacă singur nu mi-am revenit până acum, singur nu-mi complet revin

Am stări ce mă depășesc, joase și foarte ridicate

Sunt sensibil și pun ușor la suflet de prin jur la cuvinte

Nu mă-mpac complet cu mine, darămite să construiesc relații cu alții

Sunt mult prea visător de felul meu și mă observ cum mă pierd în meditații

Nu-mi place viața ce-o am, să mor de-mi place

În ultimul timp îmi tot bat capul să mi-o îmbunătățesc cum oi face

Nu-mi place atributul de deștept, de-aș fi așa aș fi mult mai fericit

Fiindcă ești des recompensat când foarte bine și corect ai gândit

De 2 ani și ceva de stat în Alba Iulia, în cămin, tot singur

Izolat, depresiv, în agonie și extaziat, prin aceste stări am tot făcut un tur

Problema nu e la ceilalți, n-are cum fi la toți, este la mine

Îmi sinucid ușor orgoliul și recunosc ce-am zis mai sus, chiar de cu puțină rușine

Ceva tre’ făcut, de mine chiar depinde viața mea

Când simt că nu mi-e bine m-apuc de poezia

Dar nici ea nu mai are efect, mă simt singur, în afară de scris nu mai am pasiuni și-asta mă deprimă

Rămâne ca ultimă lovitură să mai sufăr din dragoste și să sângereze puternic, prin rana de cuțit, a mea inimă

 

297

Oricum viața nu-i deloc corectă

Deci lucrurile-au decurs cum au decurs, deseori regret că

N-a fost cum mi-aș fi dorit. Cum? Acum perfecționismul mă apucă

Mi-a plăcut informatica de mic, aș fi vrut să fiu în domeniu maestru

Să mă joc cu ele, să ajung să știu și să controlez totu’

Am scris odată aceste versuri, deși nu-i adevărat nimic, le văd rostul:

M-am plictisit să tot hackeresc computerul

Am o meserie mult mai tare: studiez omul

Nu-i nimic scris niciunde, iar viața nu-i corectă

Dacă nu-i nimic scris, înseamnă că vorba de mai sus e adevărată

Mi s-a spus că sunt deștept, dar  atributul ăsta mă deprimă

Dacă sunt deștept de ce n-am viața faină, hai spune tu/mă

Poate am conexiuni rapide, dar asta nu-i deloc de-ajuns

Fiindcă procesele mentale sunt împotriva mea, nu-mi provoacă fericire ci doar stări negative,  plâns

Îmi mai place doar muzica și să scriu versuri, deci poezie

Nu mai vreau deloc chestii vagi, de-aia doar concret vreau a gândi, spune și scrie

Că viața nu-i corectă, vorba asta am mai auzit-o și la alții

Și nici ce scriu nu-i corect față de mine, că între ceea ce vroiam să scriu și ce scriu se află debitații.

 

298

Cică viața merge înainte

Cică viața merge înainte

Vrei rimă? Ea-i rece, nu fierbinte

Nu-i pentru oricine, deși oricine poate trăi

Cel mai nasol este când parcă poți doar supraviețui

Însă nu fac un gest necugetat, gândurile nu mi-s de viață complet sătule

De m-ai găsi mort ai mai putea întreba doar: Ce-ai făcut, măi băiatule?

Nu pot să accept că orice-ar fi, viața continuă

Nu pot trece chiar peste orice, când tună și plouă

Viața-i complicată, mi-a spus altcineva în afară de mine asta

Nu ne rămâne decât s-o simplificăm, asta-i toată chestia

 

299

Oricum mori, de ce să te sinucizi

Iar de cuiva îi pasă de ce să ții în tine și să te închizi

Mi-am zis de multe ori chiar de n-are mereu efect ca de bine să vibrezi

Că oricât de jos ai fi o mână cuiva poți să-i întinzi

Oricum mori, deci ce ți-e dacă o faci acum sau mori la bătrânețe

Poți să-mi spui că am toată viața înainte dar așa îmi pui în roate bețe

Lumea îi tare ciudată iar eu parcă nu demult m-am trezit

Am stat prea mult în casă, dar făr’ să-mi fac rău cu vreun cuțit

Logica, gândirea mi-am dezvoltat-o ușor ușor

Dar nu ea răspunde de ce simt când simt că mor

Emoțional am rămas cam la fel cum m-am născut

Lipsa acestei dezvoltări ani de zile m-a durut

M-am simțit adesea că sunt singur, lăsat singur

Iar când eram nervos cum să mă descarc fără să-njur

Am o viață dezastroasă, doar mama zice că sunt crescut în puf

Da, așa ar fi un câine să trăiască-n locul meu, că ăla știe să zică Uf

Dumnezeu nu există, deci de ce cam toți îmi spun să mă întorc la credință

Trăiesc ca să nu mor. Voi vreți să trăiesc doar pentru un zeu sau o zeiță?

Trăiesc ca să nu mor fiindcă sunt plin de lucruri ce-mi fac mult, mult rău, și de mult timp sunt sclavul lor

Acestea ar fi: orgoliul, posesivitatea, dezechilibre emoționale, prea mult atașament, confuzii și lipsa posibilității descrierii situației pe baza cuvintelor

Trăiește tu cu toate astea zilnic, doar fă-o

Și simte apoi ura când ți se vorbește de un imaginar Dumnezo

 

300

Sunt un nimeni

Dane, ce-ți veni

Ești un nimeni

Din idee nu mă urni

Ești un nimeni, dar nu și pentru părinți

Ești chiar sigur? Tu cu mine sau cu ei ții?

Sunt un nimeni, din stadiul ăsta îmi pot permite plusuri

Dacă mă cred totul pentru ceilalți pot fi dezamăgit, rezultă deci minusuri

Sunt un nimeni, nu valorez nimic pentru cei ce nu mă cunosc

Și mă simt un nimeni când doar ca și animal și-atât mă mai recunosc

Sunt un nimeni, cel puțin asta voi fi din clipa-n care voi muri

Dar sunt un nimeni și-n momentul de față, cât timp pe pământ voi trăi

Nimeni și nimic sunt valori pentru ceva neidentificat

Deci doar nu m-am descoperit, în rest tot ce-i mai sus e adevărat?

Sunt un nimeni, ador melodia asta a lui Street

Și-ador modul unic cum o dă cu putere pe beat

Sunt un nimeni și m-afectează, tânjesc mult după dragoste, afecțiune

De la o fată, pozată nu desenată, cu picioarele pe pământ nu peste tot prin lume

Sunt un nimeni, nu vreau afecțiune de la vreun părinte ori zeu

Mi-amintesc de vremea când îi vedeam pe psihologi ca pe Dumnezeu

Sunt un nimeni, doar un nimeni, sau greșesc?

Dar cum vrei să mă simt când nu-s iubit, dar pe-o fată mult pot s-o iubesc

Doar un nimeni, sunt un nimeni

Sunt, doar sunt într-un corp uman, și voi fi încă pentru mulți ani

 

301

Decizii tâmpite: multe, multe, multe

Și știu că mă stresez ușor din chestii mărunte

Ajut pe cineva dar pe mine se pare că nu

Apoi mă plâng că viața mi-e ca dracu’

Nu mă termină sarcinile, mă termină când țin prea mult în mine

Mă închid în mine, mintea luptă împotriva mea și să mă sinucid direct în vine

Uneori mi se pare dificil să mă confesez cuiva, e decizie grea

Dar de fiecare dată când o fac simt cum îmi dispare durerea

Știu că-i o lume de animale iar totu-i material

Și mai știu că ceilalți știu doar ce declar, ce rămâne doar în mintea mea-i în zadar

Scriu poezia asta doar ca să mă confesez, să mai scap de stres

Fiindcă azi tre’ să mă apuc să studiez pentru mâine la un test

Am probleme cu stresul, mă panichez foarte, foarte repede

Am noroc cu gândirea, că mă țin sub control, căci cu emoția m-aș pierde

Am fost mereu genul să-mi pese, să pun la suflet, să mă implic

Dar facultatea e obiectivă, viața n-are sens implicit, tot ce știu găsești pe net și simt cum în depresie iarăși pic

 

302

Moment de luciditate

Dacă simți că vrei să mori nu fă prostii

Rămâi calm, rămâi pe pământ, descarcă-te în poezii

Dacă viața îți bubuie de probleme nu le ignora

Nu zice „Lasă, oricum mor”, căci mult timp te vor urma

Dacă sufletul ți-e distrus caută mult după un psiholog

Calitatea costă, așa că de găsești gratis consideră-te atins de noroc

Dacă ai nervi nu distruge nimic, nu ucide, nu te sinucide

O să-ți pară amarnic de rău, în primele două cazuri ție, în ultimul alor tale rude

Dacă moare cineva drag…aici deja situația mă depășește

Mă chinui îngrozitor când gândul că s-ar întâmpla așa ceva mintea mi-l șoptește

Când cuiva i se întâmplă ceva, mă gândesc la ce-i mai rău

La gândul că oamenii mor sau se sinucid nu mă consolează acel „Dumnezo”

Am dat titlul poeziei „Moment de luciditate”

Dar nu pot fi lucid mereu, mai mult sufăr de anxietate

 

303

Nu-ți pot scrie de fiecare dată când rău mă simt

Fie nu scriu ceea ce vreau să scriu, fie m-apucă nebunia-ntre timp

Câtorva persoane le-am zis de gândurile mele de sinucidere

Mi-au zis că atunci când le mai am să apelez la ele

Dar nu pot așa, că nu mai știu cui ce anume să-i zic

Acum mă confesez cuiva, parcă totul e bine, încep să mă ridic

Când cad iar în ele, ori nu știu la cine apela ori nu vreau a apela

Și durează mult, mult prea mult până cer ajutor, până-mi spun toată fraza

Probleme de vorbire, d-astea am avut de când mă știu

Am zis ceva cuiva dar nu m-a auzit, am încercat să descriu o situație dar m-am bâlbâit, n-am putut vorbi prin grai viu

Încerci să zici ceva cuiva, ți se încurcă limba și ești luat la batjocură

Nu ști ce să faci și nici nu-ți poate extrage nimeni cuvintele din gură

De parcă de mic copil mi s-a dezactivat funcția de a vorbi

Deci cea mai importantă…iar mama-mi zice că-s crescut în puf… ești sigură de ceea ce știi?

Un prieten acum ceva timp mi-a zis că dacă nu interacționez cu oamenii n-o să obțin nimic

Deci dacă nu cer nici în scris, nici verbal, ajutor nu voi primi niciun pic

Deci, către cel ce mi-a zis că atunci când am gânduri sinucigașe să-l contactez:

Nu-s ca toți oamenii, mi-e greu a spune ceva, iar ca să pot spune o parte din mine destul de mult mă stresez și meditez

 

304

Bagă tare pe beat, bagă tare pe beat

Bagă versurile unui om la minte strălucit

Bagă tare pe beat, bagă tare pe beat

Bagă vorbe, indiferent dacă ești sau nu mințit

Bagă tare pe beat, bagă tare pe beat

Beat-ul să sune fain, nu ca zgârietura unui cuțit

Bagă tare pe beat, bagă tare pe beat

Muzica să sune, apoi pune-o pe repeat

Bagă tare pe beat, bagă tare pe beat

Descarcă-te aici și nu mai fi nefericit

 

305

Motive de suicid

M-am întrebat de multe ori care mi-s motivele de suicid

N-am știut concret dar de data asta reîncerc să le scriu explicit

Crede-mă că n-am ajuns aici fiindcă eram plictisit și n-aveam ce face

Am ajuns din mai multe probleme ce m-au determinat să gândesc: viața nu-mi mai place

Primul ar fi lipsa vorbirii, imposibilitatea destăinuirii

Multe blocaje mă determinau să lupt împotriva conservării, a normalului, a firii

Al doilea era că eram dezorientat, peste tot mă pierdeam

Dacă în orașe mici era asta în orașe mari ce naiba mă făceam

Al treilea era că îmi refuzam toate plăcerile

Muzică, dans, activitate fizică și nevoi emoționale

Al patrulea era că nici eu nu știam ce gândesc și ce simt, ca să spun și să scriu

Iar când gândesc una și spun alta, când îmi vine o idee dar o urmez pe alta chiar nu mai suport și-mi doresc să nu mai fiu viu

Al cincilea era atașamentul emoțional față de persoane

Vroiam să fie cineva foarte aproape de sufletul meu, dar nu ființe supranaturale sau să mă rog la icoane

Al șaselea era lipsa sau incapacitatea mea de concentrare

Peste tot îmi zbura mintea, îmi veneau mii de idei și nu le puteam pune în aplicare

Al șaptelea era felul meu de a fi: timid și foarte foarte emotiv

Combinat cu nervi și cu gândire concretă nu îmi dădea un rezultat pozitiv

Mă uram pentru faptul că nu știam răspunde ca alții, tremuram și mă impacientam

Când făceam totul de capul meu, când să urmez un algoritm pas cu pas îmi doream

Al optulea, revin la concentrare, nu țineam minte fețele oamenilor pe care îi cunoșteam

Nu puteam discuta cu un grup de oameni de un film, să joc ceva unde-i nevoie de ținere de minte…că tot timpul fie visam, fie la ceva mă gândeam

Al noulea era că bubuiam de emoții, de la foarte sus la extrem de jos

Iar dacă în aproape orice activitate mă controlau cele negative…cum să mai văd viața ca ceva frumos

Al zecelea era că nu mai știam ce să cred, că sunt normal sau nebun

Când mă observam că pot vorbi frumos dar….câte cuvinte urâte și jegoase puteam să spun

Al unsprezecelea era că eram singur, mă simțeam singur, n-aveam parcă nimic în comun cu ceilalți

Eram în lumea mea iar părinții nu știau să mă ajute, dar nu-i numesc pentru asta ratați

 

306

Și normal

Și normal că dacă te tot ataci cu de ce-uri, deci cu cuvinte

O să te simți prost, căci emoția din spatele lor o va lua înainte

Și normal că de unele lucruri nu te poți singur învăța

Nu poți fi mereu profesorul și elevul totodată, nu uita

Și normal că nu poți învăța sau înțelege orice afirmație instantaneu

De-asta studiul ți se va părea uneori greu

Și normal că dacă înveți mecanic, adică tocești

Când vrei să redai informațiile de blocaje ai să te lovești

Și normal că la examen dacă nu ști nimic și nici nu copiezi inevitabil pici

De-asta de nu-ți faci conexiuni mentale o să ai nevoie de fițuici

Și normal că oamenii nu știu ce-i în mintea ta decât dacă le spui

Celor de încredere poți să o faci. Cum ar fi de chiar n-ai avea cui?

Și normal că dacă doar suferi viața este grea

Iar la un moment dat nu vei mai vrea deloc să simți plăcerea

Și normal că trebuie să fii mereu cât mai sceptic și precaut

Căci gândurile de tipul „Ce-o să te fut” nu se văd, nici aud

Și normal că vor exista mereu tei și atei

Căci cu toții să fim doar de o parte nu-i posibil, nici musai

Și normal că există atât extaz, cât și agonie

La fel cum există atât probleme cât și la ele soluție

Și normal, și nebun cred că sunt

Da’ pot accepta și adevărul crunt

 

307

Când frica dispare

Când frica dispare, opusul ei: curajul reapare

Ca să se întâmple asta e nevoie să știi ce-i aia durere

Dacă ți-e frică să vorbești, cunoaște un mut

Ai să te crucești când îl vezi: „Cu el verbal nu pot să discut”

Dacă ți-e frică să auzi ce zice o anumită persoană

Cunoaște un surd: Frica de a auzi ceva o să ți-o adoarmă

Dacă ți-e frică sau lene să te miști sau să faci ceva cu brațele

Interesează-te de invalizi: cum își duc ei traiul, zilele

Dacă ți-e lene să studiezi, să înveți ceva nou, orice

Vezi lipsa cunoașterii, informării din om ce face

Când frica dispare, când în mod conștient moare

Ai mai mult timp de viață, de tine, nu-i așa, creiere?

 

308

Comun oamenilor

Oamenii împărtășesc unele trăsături

De la râs la plâns, de la stat în loc la dansuri

Fiecare din noi avem măcar o mică parte de orgoliu

Fiecare ne ducem la final în mormânt sau în crematoriu

Fiecare are de lucru și fiecare se poate plictisi

Fiecare poate câștiga un ban cinstit sau alege a cerși

Fiecare are un nume și, uneori, o poreclă

Fiecare este mai extrovertit sau stă mai mult în a sa bulă

Fiecare are multe idei sau e-n lipsă de inspirație

Și pentru fiecare există un lucru care-i oferă satisfacție

 

309

Psycho x

Psycho x și doctor who, două personaje

Primu-i de la mine, al doilea dintr-un serial cu faine episoade

Psycho x, e pe engleză dar ceea ce scriu este în română

Și scriu de pe mobil nu cu pixul și foaia în mână

Psycho X, personaj imaginar 100% pentru mine disponibil

Eu însumi încerc să fiu acela deși încercarea asta nu-i ceva infailibil

Am mult respect față de psihologi pentru munca lor

Adică ei lucrează, non-medicamentos, cu mintea oamenilor

Psycho X, pentru asta trebuie să fii destul de evoluat

Și să te știi singur scoate din orice belea ai intrat

Psycho X, psiholog X sau simplu psiholog

Încet-încet să îmi fiu propriul specialist, da’ nu prin simplu noroc

Amintește-ți, Dane, prin câte ai trecut

De mic copil până la stadiul de adult

 

310

Ce urmărești?

Știu că fiecare om are interese, de asta sunt sigur

Ca mine, caută compania celorlalți, și-atât, doar când se simte singur

Altruismul, ajutorul oferit cuiva, este tot din interes

Fiindcă la origine avem și-aici interes egoist

Fiecare acțiune umană are un motiv, nu e nimic întâmplător

Fiecare urmărește ceva, când cere sau oferă ajutor

Dacă poți, de ce să nu fi super fericit

În viață nu fi doar serios, când cineva cu tine a glumit

 

311

Fiara din mine

Pe fiara din mine eu o controlez

Deseori când îmi vine să explodez

Este foarte nervoasă dar mă auto-calmez

Poate fi perversă dar acolo n-o urmez

Fiara din mine mult rău poate face

Dar eu nu-i dau voie nici măcar să-ncerce

Între cel ce nu vrea și cel ce nu știe sau nu poate e o diferență

Asta deosebește ființa umană de animale, de întreaga concurență

 

312

Mă simt singur

În clipa de față mă simt destul de singur

Aș invita o persoană la o plimbare prin oraș, la un tur

Nu știu pe cineva sau cum să spun asta sau de-ar accepta

Am avea mult de spus și de ascultat, până am înnopta

Uneori sunt nebun după plimbări, le-aș face non-stop

E un mod plăcut de a petrece timpul și de-a trece peste orice hop

 

313

Prieteni de pe net

Prietenii ce tu-i găsești pe net

Pot vorbi ei bine și, crezi tu, corect

De vei fi cu ei spre a-i cunoaște puțin mai insistent

Vei vedea cum vei primi de la ei reject

De prieteni sau amici de pe internet

Nu te atașa emoțional, cel puțin nu ușor și urgent

Ei fac una ș-apoi declară altceva, ceea ce nu-i neapărat evident

De le-ai filma fiecare pas din elicopter mi-ai da dreptate poate nu imediat ci mai lent

Prieteni și prietene de pe net, de la distanță

Tu poți fi sincer cu ei însă ei te pot minți în față

De îi vorbă de amici, maxim prieteni nu e atât de grav

De îi vorba de dragoste, tu să îi fii fidel, da’ de ia să nu fii sigur, ești bolnav

 

314

Uită-te la mine, sunt stresat și tot tremur

Ți-aș spune că te iubesc dar știu că te doare-n cur

M-atașez ușor, vreau o relație, pe scurt țin mult la tine

Însă nu te-nteresez, mă cauți doar când chefu-ți vine

Încep să urăsc chestia asta, că sunt sensibil și foarte păsător

Tu vrei unul să i se rupă iar ție să ți-o rupă de zor

Să pui mult prea mult suflet într-o fată te dărâmă

Ea vrea diversitate, cu mulți, nu cuvinte din inimă

 

315

Pentru început

Eu nu-ți cer bani cu împrumut

Nici nu caut să te fut

Mă vezi că stau tăcut

Nu te-ntrebi de ce asta am făcut

Mai am multe de văzut

Afară, nu stând în așternut

 

316

Singurel prin oraș

Ce te faci copilaș

Printre zeci sau sute de mașini

N-ai nici minte, nici permis, nici bani

Fără minte chiar ești pierdut

Cum așa? Fiindcă toți te fut

Fără permis nu-i tragedie, un taxi te duce

A, stai că la tine nici leul nu stă ci fuge

Fără bani…tocmai am scris mai sus

Fără bani îți bagi ceva în tot efortul depus

 

317

Unul

Unul amenință că vrea să se omoare

Unul îți trimite prin mesaje inimioare

Unul te invită în patul său, să faceți sărbătoare

Unul pe care-l numeai prieten din lista ta dispare

Iar din toți cei de mai sus nu ști ce face fiecare

 

318

La psiholog am o primă ședință de consiliere

Nicio sală disponibilă așa că are loc în mișcare, într-o plimbare

Apuc să spun ce-i mai important, despre sinucidere

Printre întrebări și răspunsuri, înțeleg că nu altruismul ci eu m-am oprit din propria omorâre

Mă șochează, doar cum puteam fi eu atât de lucid, atât de puternic

Ce se află în mine mi-este prieten, nicidecum să-l tratez drept un inamic

Despre suicid nu mi-a fost nicicând foarte confortabil să vorbesc

Spuneam sacadat, eram emoționat, deci pentru mine nu era deloc ceva firesc

Îmi spune că mai degrabă am împrumutat ideea, nu mă caracteriza

De-asta n-am putut avea nicio tentativă, indiferent de câte lucruri mă puteam acuza

Vorbesc și despre Andreea, pe facebook Dollores Dolly Solainne

Și nu Raluca, nici cu ea și cu nicio fată n-am avut relații intime

Îi zic totul, cu fata am vorbit multe, avea și ea probleme

Mai mult ca mine, ea a avut două tentative, nu doar a meditat la aceste teme

Îmi zici că atât eu cât și ea mergem pe-un fir de ață

Eu nu-a refăcut, ea cu-ale ei mă trage înapoi… Dane, vezi-ți mai întâi de-a ta viață

Are poze pe Facebook cu băieți iar sexy multe multe multe

Cum a zis colegul de cameră: Băiatul de pe canapea tre’ să fie fraier, de n-o f**e

 

319

Mai subtil

În unele situații trebuie să fii mai subtil

Nu spune nu vreau, fii mai șmecher, mai scuzabil

Toți fac asta, cu sinceritatea-ți faci mai mult dușmani

Îi nevoie și de ipocrizie, altfel pe toți oamenii îi vei goni

Nu să fii corect îi crimă ci să fii mereu corect este

Că de combini o minciună c-un adevăr vei primi mai des o bună veste

 

320

Specialiști

Cu gândirea mea momentană mă-ncred mult în specialiști

Ei știu ce spun, au făcut studii în domeniul lor, deci nu-s oameni proști

Nu spun vorbe doar să se afle-n treabă

Sau pot spune, specialist e termen general, deci nu e musai ca cu toții să fie tobă

Ce-i deosebește de oamenii de rând sunt cunoștințele și experiența

Sfaturi peste tot poți găsi, că mulți vor să se laude cu a lor inteligența

Există specialiști în…voi numi doar în câteva domenii, cele de care sunt conștient

Avem în info, electronică, medicină, psihologie, șoferie, dans, bucătărie…și profi ce pe habarnist îl lasă repetent

Există specialiști iar eu pe bune că mă încred în ei

Știu că există, unii fac cu brio față, alții doar pentru fața bancnotei

 

321

Micul prinț, micul-micul psiholog

De mic studiază omul, știe ce-i ăla dobitoc

Își dă seama rapid, îi fuge mult a sa minte

Citește omul din ochi și glas: zice adevărul sau minte?

E experimentat băiatul fiindc-a trecut prin multe, ăsta a fost prețul

Pentru tot efortul său depus merită apreciere, de ce s-ai față de el ura și disprețul?

Micul psiholog, încă de la vârstă fragedă

Știe ce să facă indiferent de ce viața îi dă

Micul psiholog cu un mare caracter

El acceptă realitatea, nu tre’ să-l iei ușurel

Micul psiholog, a dat mult cu capul și-a suferit băiatu’

Zic asta ca să nu crezi că micul psiholog s-a născut geniu’

Micul psiholog știe cam ce poate omul

Când vrea să muncească sau când n-are chef și-l ia somnul

Micul psiholog nu s-a născut în vreun palat

Ci pe pământ: aici trăiește și-aici va fi și înmormântat

Micul psiholog știe că meseria asta îi foarte faină

Dincolo de dificultate, psihologia-i scut și armă

Micul psiholog a trecut și el, deci, prin dezamăgiri și drame

Te-a mințit cineva că psihologii-s feriți cu totul de probleme?

Micul psiholog, sincer, mi-aș dori să fiu și eu

Am 21 de ani, mic nu mai sunt, dar nici mare, doar mediu

Am 21 de ani, mic nu mai pot fiu, dar nu mare, doar mediu

 

322

Frică de tine, de ceva sau de cine

Mi-e frică de tine, da’ tu ești în primul rând om

Înseamnă că mi-e și de mine, sau cum?

Frică de oameni, poartă numele de sociofobie

Mai exact frică să nu mă certe, deci e vorba de emoție

Frică de el, de ea, frică de toți ăștia

Când nu interacționez, viața-i grea

Frică de ceilalți, când vedeam oameni pe drum la fugă o rupeam

Dar îmi făceam curaj să le cer ajutor când de tot eu mă pierdeam

Frica asta nu îi sentiment prea plăcut

Când te terorizează cineva sau ceva iar tu rămâi mut

Nu spui nimănui, nici pe foaie nu vrei sau nu poți să te descarci

Când intră frica-n tine și-ți invadează tot…ce te faci?

 

323

Mă ocup eu de tot

Am făcut-o uneori și pe asta, să m-ocup eu de tot

Atunci când cealaltă persoană mi-a zis: Nu știu, nu pot

N-am avut nicio problemă, ba am făcut-o din plăcere

În timp ce celălalt freca menta și gândea de mine „Fraiere”

Am observat asta și la mine, și eu aș putea face la fel

Adică să mă sustrag, dacă îi cineva, să-l las 100% pe el

Ce-nseamnă asta? Că omul și-o poate rapid lua în cap

Dacă îi iei toate problemele, toată munca, el nu mai sap’

După nimic, el va sta doar puturos

Să ții un om în puf e prost gândit și…periculos

Cred că nimeni nu îi ferit, pe oricine îl poate lua/fura lenea și confortul

Caz în care puțină suferință și/sau conștientizare este antidotul

 

324

O ultra-viață

Mă întorc înapoi în timp ca prin adolescență să cer mult utilul ajutor

Vreau să îmi construiesc un viitor mai bun, că pe-atunci ziceam doar că m-omor

Îmi amintesc că se plimbau versuri și scenarii prin capul meu

Înainte să merg la școală, dar nu m-a ajutat să le îmbunătățesc niciun  „Dumnezeu”

Vreau ca din adolescență să mă axez pe viață, nu pe absența ei

Să apelez cu multă dorință la un psiholog și să-mpart munca cu ea, nu să las totu’ pe cârca ei

Să-i confesez tot, să îmi arate unde fac bine și unde greșesc

Să-mi petrec timpul construind, nu simțind că înnebunesc

Vreau să cer ajutor, să-nvăț să fac față cu brio orgoliului

Iar dacă există să-i dau voie să se manifeste omului din mine,  geniului

Pot și puteam mult mai mult, de aveam un profesor bun

Să mă dezvolt intelectual și emoțional…. dar cum?

Să trec peste blocaje, să îmi fugă mintea repede

Iar emoțional să nu fiu jucat în picioare și să trec peste regrete

O ultra-viață, având ustensilele potrivite

O ultra-viață, să creez muzică și să fac jocuri de cuvinte

Dar tot o viață normală, doar tot om rămân

Iar cuvintele să nu fie toate străine, că-s român

O ultra viață. Am zis de regrete, dar nu mă ajută

Am încredere că-mi pot îmbunătăți viața…. n-o fi ea ea atât de f****ă

Am nevoie să știu doar ce, cum și când

Să fiu conștient de mine în fiecare secundă în care pășesc pe pământ

 

325

Orgasm mental

Ține-te bine căci am să-ți ofer  orgasm mental

Nu prejudeca zâmbind căci nu-i vorbă de nimic sexual

Este delicios și nu ți-l ofer decât dacă pentru mine ești special

Este orgasmul minții, deci nu te droghez, totu-i natural

Mă joc cu cuvintele apoi selectez cu grijă muzică

Vom vedea reacția minții tale: o mângâie sau o urzică?

Orgasm mental, ce termen amuzant

Îți va plăcea fiindcă nu-i deloc brutal, ci elegant

Ce au toți oamenii-n comun dacă nu umorul, distracția

Într-o clipă sunt serioși sau plâng, apoi brusc râd, o fi de vină reacția

Este vorba doar de cuvinte, mai exact modul lor de interpretare

Literele tot litere sunt. Cât efort depui tu pentru asta, creiere?

Creierul poate crea singur orgasmul și tot el îl simte

Nu-i nevoie atât de exterior, pe cât e nevoie de gânduri și cuvinte

 

326

Accesul respins

Vreau să trăiesc dar tot ce pot face este să supraviețuiesc

Vreau să învăț ceva util dar fiecare frază prea mult o citesc

Vreau să iubesc, să mă împrietenesc, să am relații

Dar mă voi auto-sabota și-i voi alunga și pe ceilalți

Vreau să cunosc oameni, cu ei să interacționez

Dar uneori le uit ușor chipul, nici nu pot să-i desenez

Îmi vin multe idei și-mi vine pe toate să le aplic

Însă mereu găseam blocaje și nu mai făceam nimic

Vreau să mă uit la un film singur sau cu cineva

Însă îmi tot zboară mintea iar așa vizionarea e degeaba

Vreau să mă plimb peste tot în lume

Însă mă pierd ușor și înțeleg greu traseul…câte probleme…

Vreau să cer ajutor fiindcă nu mă descurc în toate

Însă odată nu mă lasă orgoliul, odată ființa mea nu știe cum, odată nu poate

Vreau uneori să am și eu o prietenă

Însă știu că nu-s încă ok, psiholog ajută-mă!

Vreau să fiu maestru în info, să mă joc cu tehnologia

Însă știu că nimeni nu-i perfect, deci nu pot nici plagia

Vreau să fiu tip concret și dur, să mă pot ca om impune

Dar de cineva mă ia tare sau persuasiv, ce mai pot oare spune?

Vreau să fiu ca ceilalți, să fiu mult mai relaxat

Însă mă stresez din orice lucru mărunt, e alarmant

Vreau să știu ce-i cu mine, ce oare mi se-ntâmplă

Mă chinui a mă întreba, a descrie…cine mă repară?

 

327

Părinte / De rămân ateu

Părinte, îs conștient că de rămân ateu

Totul depinde de mine, atât la bine și la greu

Nu rămân așa doar din orgoliu, să vă iau la mișto

Lipsa omniprezenței divinității mintea mi-a descuiat-o

Să fiu credincios îmi face mai mult rău decât lipsa credinței

Și nu simt nevoia vreunei mântuiri, de ăsta era scopu’ suferinței

Poate simt nevoia spunerii unei rugăciuni, pentru-al meu interior război

Însă tre’ să mă descurc singur, fiind conștient că acest tată din cer al nostru, placebo-i

De mine depinde totul, mintea-mi găzduiești Raiul cât și Iadul

De am gânduri negre sau zile mohorâte nu-i devină păcatul

Iar de vreo stare de nebunie sau de tristețe o să mă apuce

Știu ce-i de făcut, mă descurc singur, nu tre’ să pup a ta cruce

Tre’ mereu să construiesc prin minte scenarii, să-mi fac concrete planuri

De nu fac nimic voi fi călcat în picioare, mă vor lua ale vieții valuri

Realitatea-i depresivă însă interpretarea ei de mine e subiectivă

Eu zic că pot avea o viață faină dacă o cer și-o merit, nu așteptând totul pe tavă

 

328

Omul invalid

Dedic această poezie omului invalid

Sincer, te-ai gândit vreodată la suicid?

Mă gândesc uneori la tine iar de pe față-mi piere zâmbetul

Tu mai poți avea o viață bună, sau cum stai cu sufletul?

Îmi place să mă mișc dar de mă gândesc la tine mă simt oribil

Cu totul că nu-ți pot face nimic. De ce? Sunt destul de sensibil

Nu mă iau de tine cu ceva, asta ar fi culmea

Doar un retardat ar putea s-o facă, ăla poate vrea

Trebuie să existe ceva în cazul tău, nu ți-e anulat dreptul de a fi fericit

Omul este inventiv, a găsit soluții la orice indiferent cât a fost de bulit

La omul invalid unele părți ale corpului nu mai sunt accesibile

Dar mai poate respira, gândi, simți, deci nu-s toate veștile teribile

După mintea mea, fără multe cunoștințe de psihologie

Viața omului invalid poate fi și tare, raportându-ne la tehnologie

 

329

Departe

În liceu gândul că urma să plec, deci depărtarea de casă

Mă stresa puternic, chiar de distanța era mică: despărțirea era dureroasă

Eram atașat de ai mei, de locație, de modul cum mă simțeam în ea

Eram nevoit să plec, să fac ceva studii deși nu eu îmi alesesem școala

Știam că urma Duminica, deci plecarea cu microbuzul

Unde ajungeam eram singur, nu mă binedispunea anturajul

Nici aici la Alba Iulia nu mi-a fost totul ok, relaxant

Știam că tre’ să plec, că mă simțeam ca pe ghimpi era cert

 

330

Urlă orgoliul

Urlă orgoliul în noi, noi suntem cei mai cei

Urlă orgoliul în noi, mai ales în perioada adolescenței

De la naștere ne considerăm a fi stăpânii lumii

Nu știu biologie da’ am înțeles că suntem formați din bacterii

După mine divinitatea-i inventată, nu ne-a creat ea așa spontan

De-aia consider adevărat citatul: Dumnezeu nu e altceva decât fiul orgoliului uman

De orgoliu și eu bubui, după multă analiză asta am constatat

În sensul că doar ce ziceam și credeam eu era bine, restu’ fiind neadevărat

Urlă orgoliul în oameni când se cred mare șmecheri

Și merg cu nasu’ pe sus; să stai cu ei de vorbă te feri

Cu toții mâncăm, cu toții dormim la fel

Și cu toții ne naștem, cel puțin teoretic, c-un creier

Cu toții ne naștem, cu toții trăim ș-apoi murim

Dacă vii se diferențiază, morții n-o mai fac în cimitir

Urlă în noi orgoliul, da’ poate fi domesticit prin suferință

La început este greu, da’ mai apoi poți răspunde la fiecare cerință

 

331

Declarație

Nu-i declarație de dragoste, este de omenie

Este valabilă pentru mine și ți-o pot dedica și ție

De vorbit am înțeles că oricine știe, orice poate declara

Nu ne supraveghează nimeni deci se poate ușor minți, trăda și fura

Am spus „Declarație”, mă refer că declari un lucru și faci altul

Nu tu ești fraier ci cel ce, cu știință sau fără, pune botul

Dacă nimeni nu te verifică de ce să faci altceva, altcumva?

De ce să declari corect dacă astfel poți primi totul pe tavă?

Pe aceeași undă

Mi-e ciudă când ceilalți nu-s pe aceeași lungime de undă cu mine

Eu spun un lucru, ei interpretează cum cred, situația nu-i deloc bine

 

332

Ce-i aia corupție?

Încă de mic, aproape în orice discuție

Ai mei și cei din jur menționau de corupție

Acuzau politicienii și înjurau politica

Se plângeau că ei chiar nu fac nimica

Că se fură mult, că țara este deja vândută

Dar din toate aceste vorbe, niciuna nu mi-a fost pricepută

Cum poate fura cineva așa, legal

Și de ce din show-uri politice nu înțelegeam nimic, vizionarea era-n zadar?

Părea totul atât, atât de complicat

Nu știam deloc ce s-a întâmplă cu adevărat

Corupția, la nivel de definiție, e destul de simplă

Când se filtrează oameni după propriile criterii ea se întâmplă

Când teoretic s-au trimis niște bani dar banii nu pleacă nicăieri

Deci practic rămân la corupt, și se descoperă peste un an, doi sau trei

Vreau să avansez, chiar nu mi-e deloc lene

Încep să cunosc oameni și să mă las desene

 

333

Necesit un psiholog

Am nevoie multă, necesit un psiholog

Vorbesc serios, nu glumesc deloc

Tot ce am sunt versurile și exprimarea în scris

Și faptul că sunt în viață, până acum nu m-am sinucis

Mi-e greu să vorbesc, deci să mă exprim verbal

În timp ce la cei ce îi cunosc asta este ceva banal

Necesit un psiholog, vreau ajutor, altfel pierd timpu’

Căci orice activitate aș face sunt  cel ce suferă și plânge tipu’

Am mai scris asta în versuri, poezia asta e mai scurtă

Deși aș fi putut-o face mai faină de o idee genială mi-era acum cunoscută

 

334

Nici, nici

Nici nu te sinucizi dar nici nu trăiești

Iar dacă trăiești tu doar zilnic îmbătrânești

Dacă pe tine te urăști, cum vrei ca pe-o fată s-o iubești

Văd că, mai degrabă, cu moartea te căsătorești

Un sinucigaș nu mai are nimic de pierdut

Nici tu n-ar trebui să ai dacă de viață prea mult ești f***t

Nu ești nici în car, dar nici în căruță

Ești departe de om, aproape de maimuță

Mintea ta-ți zice: nici, nici

Nu ești nicăieri, nici măcar aici

Zilnic ție îți apar doar regretele

Pe când altora le-apar în cale fetele

Îți blestemi viața, îngerii nu există fiindcă totu’ e ca dracu’

În ritmul ăsta nu faci nimic, nici de viața n-ar fi finită și-ai trăi tot veacu’

Prietene, se pare că nu ești nici, nici

Nici unui psiholog specialist n-ai ști ce să-i zici

 

335

Prea visător, mult-mult prea visător

Să fac doar pași greșiti e foarte ușor

La psiholog, la Dumnezeu

Am făcut un legământ cu mine, o promisiune

Care ține doar de persoana mea, nu de vreo minune

Un psiholog gratuit pentru mine înseamnă un privilegiu

Din acest motiv e nevoie din partea mea de ceva sacrificiu

Să îmi dau silința, să demonstrez că-mi pasă

Să văd că chiar am înțeles ceva înainte de a pleca acasă

Să fiu sincer și să găsesc răspunsuri concrete

Iar în sinceritatea mea să dau drumul și la regrete

Am stabilit ceva cu mine: îmi dau voie să merg la psiholog doar dacă progresez

Nu doar să fiu ascultat, nu mai repet greșeala, vreau soluții să generez

Mai rămâne problema cu atașamentul emoțional

Dar mai bine cu decât fără, sunt om, nicidecum animal

Sensibil sunt, de ce să mă ascund

Sunt acum la tinerețe dar și când voi avea păr cărunt

Am zis că sunt slab, am zis că mă aflu la un jos nivel

Recunosc toate astea, poate așa voi putea progresa nițel

Blestemată singurătate

Sunt destul de de singur, asta de mult timp

Singur vin și tot singur plec de pe câmp

 

336

Orgoliu ești

Orgoliu ești, tu stai cu mine de povești

Orgoliu ești, te rog să te liniștești

Orgoliu ești, tu în fiecare om trăiești

Orgoliu ești, tu preiei controlul, nu-l cerșești

 

337

În casă cu un psiholog criminalistic

El te citește, pe el nu poți să-l minți

Și nu îl impresionezi cu lacrimi fierbinți

Am zis că oamenii-s animale, în ochii lui chiar așa e

Departe de-a fi un înger, în fiecare om zace-o bestie

Un psiholog criminalistic are experiență din închisoare

A trecut prin multe, pe ceea ce omul de rând poate că-l doare

 

338

Niciodată n-ai să te sinucizi

Dane, hai să fim sinceri, tu niciodată n-ai sau te sinucizi

Doar te gândești mult la asta, gândurilor negre timpul ți-l vinzi

Lumea este materială, cine moare este pa!

Te-am făcut acum mai vigilent, hopa!

Tu ai să rămâi în viață, căci tu însuți nu vrei altfel

Iar fără să te implici nu te poate ajuta nici psihologul cel mai cel

Nu te sinucizi, doar prin gânduri acolo ți-e scăparea

Când totul scapă de sub control ți se intensifică durerea

Nu te sinucizi, n-ai făcut-o deloc până la această oră

Căci se pare că nu poți avea pe viață chiar atâta ură

Nu te sinucizi, doar îți place să te gândești acolo

Și vrei să vezi reacția celorlalți din jur, spunând-o

Nu te sinucizi, haide să fim realiști

Doar îți place pe-această idee să insiști

Nu te sinucizi, ți-e frică și refuzi să o faci

Plus faptul că nu mai poți face nimic odată ce în moarte treci

Nu te sinucizi, iar lucrurile rămân la fel de dezastroase

Ieri, azi și mâine vor fi la fel: niște zile de tine distruse

Nu te sinucizi, deci nici opțiunea asta nu ți-e disponibilă

De o mai ții așa viața nu-ți va mai fi deloc trăibilă

Nu te sinucizi concret, o faci zilnic la asta gândindu-te

Deci ești caz mult mai grav decât cel acționează sub impulsul „Omoară-te!”

Oamenii, conduși de religie sau spiritualitate

Fiecare are propria convingere despre ce se va întâmpla după moarte

 

339

Prea

Prea închis în mine, prea strâns, mult prea compact

Am înțeles de la Raluca că așa am vorbit cu ea indiferent de subiect

Oi fi deștept la gândire dar sunt prea slab în celelalte părți

Dacă viața nu mi-e faină nu mai contează de am sau nu niște calități

Pot fi comunicativ dar mult prea ușor să mă confesez

Îmi spuneam aproape tuturor problemele, acum acest lucru mi-l reproșez

Prea repede îmi merge mintea pe cât de greu comunic și mă mișc

Prea multe situații în care mă blocam, îmi venea să mă-mpușc

Prea multe gânduri pe care nu le pot exprima precum aș vrea

Prea multe activități pe care le-am pierdut, da’ nu era de vină doar timiditatea

 

340

Atac!

Nu-i atac fizic, sângeros, e asupra propriei persoane

Asupra părților negative care ne distrug, iată-ne

E asupra mea, asupra a ceea ce-nseamnă orgoliu

Asupra comodității, care la productivitate ține doliu

Este atac contra mea, eu înaintea altora

Mă atac la început apoi prin psihologie mă voi într-ajutora

Nu-i atac momentan pe alții, doar la mine ce nu-i în regulă

Atac tot ce eu conștientizez că-mi dă cu virgulă

 

341

Cât de important ești?

Orgoliu te-întreabă cât de important ești

Dar ești doar un animal, nu vreo ființă de prin locurile cerești

Deși cu ideea asta este posibil să crești

Ești doar un animal, dar poți să gândești și să vorbești

Nu-i nimic divin în tine, nu stă sus vreun moș cu barbă

Tot ce ești este material, din cap până la talpă

Ca tine mai sunt câteva milioane, miliarde sau peste

De tu crezi altceva atunci realitatea îți joacă feste

Cât de important ești, și cât vei fi pe lume mereu?

Absolut deloc, și, deși e greu, nu-s credincios am devenit ateu

 

342

E vorba de dificultate

Ai o notă proastă, poate fi un motiv de suicid

Dar de ai trecut prin lucruri mai grele, moartea ar fi ultimul lucru la care te-ai fi gândit

Îți dai seama ce viață ai doar prin comparație cu a altora

Iar al tău chin te întrebi oare cât va mai dura

 

343

Mamă, ești o ființă specială, meriți laude

Dar nu ști deloc vorbi: „către oricine mă aude”

Da, ai sfaturi bune și dragoste de dat

Dar de nu poți comunica excelent cu mine sau ceilalți, ești om la minte înapoiat

Și nu știe cam nimeni prin ce treci

Iar de nu poți fi clară în explicații degeaba te plângi

Da, meriți respect pentru tot ce faci

Pentru mine prin ce-ai trecut și prin ce treci

La atâtea calități ai și o groază de defecte

De nu le rezolvăm cumva ele or să se repete

Ce mă supără cel mai tare este când nu pot cu tine comunica

Eu îți spun una, tu-mi spui alta, iar ca rezultat nu vorbim nimica

Am avut probleme personale destul de mari

Și nu le puteam discuta cu tine, în cazul meu ce puteai să-mi ceri?

Că nu-i deloc ușor să vorbești de suicid

Să țin în mine totul, să tac și să înghit

 

343

Om perfect

Om perfect, te-am numit Arcanianul

Ca tine nu era la fel de strălucit niciunul

Vroiam să fiu eu acesta sau măcar să știu că exiști

Căci aveai stofă de protector, îți păsa de toți oamenii acești

Aveai totul calculat și erai mereu calm și lucid

Știai să ajuți și pe-acei oameni aflați la câteva clipe de suicid

Aveai totul pus la punct, pe un computer un dosar universal

Iar tu puteai da sens oricărui lucru, deci nimic nu era-n zadar

Erai îmbrăcat într-un palton ca Dr Who – haină domnească

Și chiar existai pe pământ, nu ca un zeu dintr-o așa-zisă locație cerească

Te aveai cu programarea, of, ăsta-i atribut de-al meu

Tu știai totul teoretic și puteai aplica orice oricine-ți cerea, chiar și eu

Om perfect – dar ești întruparea dorințelor oricui

Ca Dumnezeu – fiul orgoliului uman – asta ai grijă cui i-o spui

 

344

Mereu ceva de comentat, mereu cineva nemulțumit

Indiferent cât aș încerca să fac lucrurile perfect ceva o să omit

Oamenii sunt diferiți și au viziunea deci diferită

Vor avea ceva de comentat chiar dacă critici ceea ce-ai făcut tu nu merită

Este lume de animale, deci nu prea ai tu ce să-i ceri

Mereu ceva de comentat, indiferent de câte vei oferi

 

345

Te-ai crezut

Te-ai crezut deștept dar bubui de prostie

Te-ai crezut fericit dar nu ști ieși nicicum din depresie

Te-ai crezut învățat, s-o faci pe profesorul

Nu te știi învăța pe tine, cum o să te descurci cu omul?

Te-ai crezut băiat frumos, dar în funcție de lumină te vezi și urât

Te-ai crezut ajutor în persoană dar încă te gândești la varianta de a te fi omorât

Te-ai crezut informatician dar nu mai ai pasiune pentru calculatoare

Te-ai crezut poet, dar realizezi că nu-ți folosesc chiar la nimic versurile

Te-ai crezut ok financiar dar nu-ți permiți să-ți cumperi mai nimic

Te-ai crezut băiat ce-i place să asculte, dar depui efort ca s-asculți ce-ți zic

Te-ai crezut teoretic multe, practic nu ești sau te-ndrepți în aceste condiții… spre nimic

 

346

Raluca, psiholoagă de la Speromax, Alba Iulia

De Miercuri aș fi în stare de suicid, fiindcă ne e imposibilă dragostea

Să-mi doresc să vreau să-mi fac rău, doar ca să te sun

Doar să-ți aud vocea, nu ca ceva urgent să-ți spun

De asta și eu m-am uimit, dar e purul adevăr fără strop de minciună

Aș fi vrut să te îmbrățișez, mă trezesc strângând perna caldă-n brațe…vai cum sună

Ca să plâng nu mi-a fost niciodată ușor, mi-au trebuit amintiri puternice

Aici rimează fain versul: Fiindcă nu puteam fi cu tine îmi doream ca privirea să mi se-ntunece

Am activat amintiri puternice, vroiam să sufăr din dragoste

Măcar să am motive să-mi spun și-aplic: Dane, sinucide-te!

M-a durut, când mă doare, când nu, că relația ne-ar fi imposibilă, adică

Cuvintele din gura ta au fost: Relația noastră nu poate fi decât terapeutică

Sunt tip concret, asta-mi dă conflicte interioare

Dane, Raluca nu va fi cu tine viu, darămite mort, dacă apelezi la sinucidere

 

347

Personajul meu drag

Personajul meu drag este o fată

Nu e panaramă, e frumoasă și are inima curată

Din păcate nu există, ea-i doar în capul meu

Îmi poate da speranțe…ca credincioșilor acel Dumnezeu

Mi-am închipuit-o scriindu-mi „Daniii, ce faci?”

Îi pasă de mine, mă iubește. Oare astfel nu mai ușor prin viață treci?

Am avut nevoie în seara asta de cineva, strângeam perna-n brațe

Mă ucidea gândul că-s singur, că suntem doar animale, îmi punea în roate bețe

M-am calmat, m-am simțit bine ținând strâns și îmbrățișând perna

Mă gândeam la ea, o inventam și-mi umpleam de fericire inima

Este plăcut să te simți bine, să te simți fericit

Decât să trăiești în depresie mai bine zâmbind să fi murit

Am nevoie de afecțiune, fără ea sincer chiar simt că mor

Realitatea-i pur materială, iar oamenii pot face tot ce vor

Personajul meu drag, creat de mine, este o fată

Ea îmi spune că nu-s singur, suntem speciali, nu animale, să fiu fericit cu ea în gând și să-ncetez să mai fiu depresiv odată

Sunt singur, dacă eu nu fac nimic cine altceva ce să facă

M-am săturat să nu fiu băgat în seamă, să aștept totul pe tavă adică

Da, oi fi imatur emoțional, măcar pot să recunosc

Pot fi fericit imaginându-mi lângă mine acel personaj, sufletul pereche, dacă de-aici niciodată n-am să cresc

 

348

Sfârșitul lumii tale se apropie

Sfârșitul lumii tale se apropie

Ești o panaramă de om, o mega scorpie

Adori să profiți, să manipulezi, să minți

Îți strălucesc ochii când iese venin printre ai tăi dinți

Ce-ți place când lumea-i la picioarele tale

Când reușești să primești, cerșind fără nerușinare

Ce-ți place când întâlnești un fraier și-l sugi de energie

Când îi folosești timpul, banii etc pentru-a ta satisfacție

Nu doar a tale ci și sfârșitul lumii mele se apropie

A versiunii mele învechite, ce să trăiască deloc nu știe

Versiunii mele ce avea-n suflet prea multă bunătate

Și care punea la suflet cuvinte spuse de persoane retardate

Sfârșitul lumii mele se-apropie, mă zbat să-nceapă o altă eră

Ca ceva nou să se nască, ceva vechi tre’ să moară, ambele pe-aceeași Terră

 

349

Dumnezeu al vorbirii

Al exprimării verbale și-a scrierii

A interacțiunii dintre oameni

Importanța ta n-o are nimeni

Am nevoie de tine, singurul Dumnezeu

În care vreau să cred, rămânând chiar și-ateu

Dumnezeu al vorbirii, cât mi-ai lipsit și-mi mai lipsești

Dumnezeu al exprimării, cum să te exprimi tu foarte clar știi

Dumnezeu al vorbirii, doresc să te regăsesc în mine

M-am săturat să mai rămân neînțeles, și să nu-mi fie bine

Dumnezeu al vorbirii, cu voce plăcută, calmă

Aparte de minte, cuvintele tale ajung la inimă

 

350

Mai dă-mi din drog

Mai dă-mi din drog, vreau să mă gândesc la Raluca

Mai dă-mi din drog, vreau s-o visez iarăși, adică

Mai dă-mi din drog, s-am același vis, ca pe autobuz

Atât de frumos, m-a făcut să vreau să fiu fericit, să țin capul sus

Mai dă-mi din drog, chiar de-mi face rău, că eu mă voi simți bine

Dacă ai putea empatiza ai simți câtă dragoste pentru ea zace-n mine

Mai dă-mi din drog, la ea nu pot înceta uneori să mă gândesc

Mai dă-mi din drog, căci sunt în extaz de mi-o imaginez, o iubesc

Mai dă-mi din drog, căci în realitate nu pot fi cu ea

Mai dă-mi din drog, căci nici n-aș fi capabil să pot încerca

 

351

Etapa de vârf

De-ar fi fost religia aș fi mers pe drumul ei

Cu posturi, cu respect și cu credința în zei

Am fost de la bun început un om credincios

Dar am luat-o pe alt drum, mai degrabă dur decât periculos

Nu puteam explica divinitatea și eram mai mult confuz

De la prea multe păreri contradictorii spre ateism m-am dus

Printre altele niște citate m-au lămurit, așa zic

De la Carl Sagan: Nu poți convinge un credincios de nimic

Așa că mi-am mai abandonat încet obsesia, nu ea e etapa de vârf

Mai bine mă chinui cu psihologia, ea explică oamenii, care-i de valoare și care-i târf’

Nu e ușoară, dar din ceea ce știu doar oameni există

Cu ce-i supranatural, paranormal doar super-credincioșii insistă

 

352

Va trebui să merit

M-am îndrăgostit de Raluca, da, s-a-ntâmplat

Am reușit să plâng, să-mi revin, emoțiile m-au sufocat

Strângeam perna-n brațe, îmi plângeam de milă, câtă suferință

Nu mi-era bine fără ea, dar cât timp eram pacientul ei între noi doi altă relație nu era cu putință

Mi-am revenit odată c-un gând: Ca să fii cu cineva va trebui să-i oferi protecție

Să nu fi victimă, ci vânător – nu-nțelege ucigaș din această comparație

Nu s-o storci de energie, nu să trăiești pentru ea sau să-ți fie veșnic sprijin

Ci să dovedești că ai ce-i oferi, să găsească în brațele tale putere și alin

Hai să punem cazul absurd: îți dorești și chiar poți să fi cu ea

Va trebui să meriți acest privilegiu, nu să fie cu tine din milă pentru situația ta

Dovedește că meriți, meriți să fii iubit ș-apreciat

Dovedește că meriți, nu fi un prost ce de pe-o clădire s-a aruncat

Dovedește că meriți, și vei primi ceva, nimeni nu-ți va lua asta

Dovedește că meriți, fiindcă gratis nu-ți va bagă nimeni în traistă

Dovedește că meriți, lucrurile nu vor veni pe degeaba

Dovedește că meriți, altfel nici „Ești bine?”, prietenii nu te vor mai întreba.

 

353

Mai scriu o poezie, asta mă calmează

Mi-e dor de Raluca…emoțiile mă penetrează

Azi a fost puțin mai bine, am gândit că trebuie să merit orice

Mi-am amintit că ea așteaptă să o sune de la Sibiu…deja-mi lipsește și suferința nu-mi trece

Mi-a cam pus capac, tre’ să vorbesc sincer cu ea la următoarea ședință

Să-i zic că drept psiholog o vreau pe ea, aș vrea s-o îmbrățișez, de-i cu putință

I-am zis că m-a liniștit când mi-a spus la telefon că-i pasă

Iar apelul din ziua următoare „Ești bine?” m-a binedispus: n-am simțit așa fericire nici acasă

Mi-a spus că putem continua ședințele atâta timp cât nu-mi fac mie rău

Din dragoste imposibilă, din atașament emoțional între tu și eu

La ultima ședință i-am spus multe, dar nu destule, nu i-am spus totul odată

Înseamnă mult pentru mine vorba „Mie îmi pasă de tine!” spusă de o fată

Aș fi fost în stare de suicid pentru ea, să simtă și ea ce simt și eu

Ea mi-a zis că mai degrabă căutam ancore decât să fac cuiva rău

Căutam să verific cine ar plânge, oare i-ar păsa cuiva, de sunt important pentru cineva

Sunt persoane cărora le pasă, ea mi-a reamintit și chiar și ea prin fapte asta-mi demonstra

I-am zis că-mi surâde ideea de a ceda de la stres, de a muri direct

M-a întrebat: Înainte de a-i păsa cuiva, ție-ți pasă de tine? ..că Nu în ochii ei părea evident

Am uitat să-mi pese, le-a păsat unora iar eu am uitat sincer cum se face

Am urât de moarte viața, asta nu voi minți, că nu-i așa nu mă voi preface

Am întâmpinat blocaje, mi-am negat nevoi și m-am închis în mine

A intervenit orgoliu, încăpățânarea, confortul, din rău în mai rău, nu-n bine.

 

354

Zi, zeiță

Ești umană, dar eu te-am divinizat

Nu poți fi cu mine, am agonizat

Zi, zeiță, spune ce-i de făcut

Mi-ai devenit centru, făr’ să-ți fi cerut

Zi, zeiță, sunt ateu, nu cred în zei

Te-am numit așa fiindcă te admir față de ei

 

355

M-a pus dracu’ să beau o bere

Acum simt imaginație decât plăcere

Îmi imaginez scena dintr-o cârciumă, cenaclu literar

Și omul ce-și îneacă adânc în alcool al său amar

Eu scriu, deci scena și pe mine mă vizează

Nu-s obișnuit să beau, nu am motiv sau cauză

Alții mor iar tu bei, parcă ți se rupe de lume

Nu-i ăsta stilul meu, nu-s eu așa, pe seama asta nu voi face glume

Este Dănuț cu sticla sau sticla cu Dănuț

Indiferent cum o fi, nu fac parte din cei veșnic băuț’.

 

356

Cel mai puternic suicidar gând

E că trebuia să fiu foarte fericit pe pământ

Aveam tot ce-mi trebuia, aveam toate șansele

Dar le risipeam pe toate, apoi îmi veneau regretele

Acel „trebuie” nenorocit, trebuia să fiu fericit

Constituia pentru mine cel mai puternic motiv de suicid

Iar ceilalți ce să-nțeleagă, mă luau cu religia, să mă duc la popă

Că oi fi posedat, că doar Dumnezeu poate „blestemul” să mi-l rupă

N-are treabă cu ceea ce numesc credincioșii divinul

De te-ai uita, prin ochi de psiholog, la mine-n suflet ai vedea chinul

Nu-i adevărat că omului îi pot veni gânduri sinucigașe când n-are de lucru

De-o fată mă lua-n brațe, îmi arăta că simte ceva pentru mine mi se îndulcea sufletul, nu-mi mai era acru’

 

357

Tre’ să știi unde s-atingi

Aceeași vorbă dar spusă de mai multe persoane

Aceleași cuvinte dar în voci mai dure sau mai calme

Fiecare persoană are o limbă a ei

Până o găsești multe lucruri tu spune-i

N-am de gând să scriu nimic vag

Nu caut să impresionez, nici minuni către mine nu trag

La mine a funcționat un lucru, m-a calmat, m-a liniștit

Psiholoaga a spus că-i pasă de mine, m-a facut măcar puțin fericit

Oamenii sunt diferiți și nu-i deloc obligatoriu să poți din prima să-i înțelegi

Nu-i obligatoriu să-nțeleagă ce le spui chiar de tu te străduiești mult să comunici

Aceeași vorbă, aceeași idee, dar spusă în alte feluri

Reformulez: o afirmație poate fi pentru tine vorbă de duh sau un alt nimic printre numeroase nimicuri

 

358

Unde greșesc

Pornesc cu stângu-n viață, plin de nervi sau cu gândul la suicid

De unul singur doar trăiesc în mintea mea, căci în rest nu fac nimic

Acum constat cât de mult am noroc cu ai mei

Cu părinții, cu frate-meu, nu eram aici de nu erau ei

Timpul meu…chiar nimeni nu mi-l supraveghează

Deci am putut și pot face orice că nimeni pe moment nu mă corectează

Am oferit ajutor pe cât de mult am putut

Pe tpu sau când un prieten mi l-a cerut

Nu-mi păsa de mine, eram capabil să dau aproape orice din casă

Din timpul meu, cunoștințele mele, s-arăt celorlalți că de ei îmi pasă

Recent mi-a mai venit mintea la cap, m-am înfuriat

M-am săturat să ajut puternic iar eu să nu fiu deloc ajutat

E vorba de interese, ajuți pe cineva pentru ce-ți va oferi

Ori pe gratis, asta dacă în urma gestului bine te vei simți

Eu eram în stare să ofer totul, indiferent cu cine vorbeam

Să ofer informații bonus, totul pe tavă, fiindcă nimic nu filtram

Vorbeam cu cineva foarte deschis, deși nici bine nu-l cunoșteam

Apoi vedeam că nici nu mă mai caută: Stai puțin, nu asta eu vroiam

Cu părinții vorbeam urât, n-aveam motiv să fiu altfel

Dar sprijin (financiar) ca al lor nu mi l-a oferit nimeni, defel

Fratelui meu i-am urmat sfaturile: cu liceul, facultatea

M-a dus cu mașina, mi-a dăruit lucruri, el mi-a fost mai mult alături ca majoritatea

Greșesc în multe locuri, am rămas de atâtea ori depresiv

Orgoliul, încăpățânarea, frici, blocaje…astea m-au ținut mult timp inactiv

 

359

Învață-mă, maestre…

Învață-mă, maestre, să știu cum să vorbesc

Învață-mă, maestre cum să mă mișc, cum să merg

Învață-mă, maestre, cum să citesc, cum să văd un film

Învață-mă, maestre, cum să cer ajutor, cum să pot să fiu sincer

Învață-mă, maestre, cum să las orgoliul, să mă arăt doar pe mine

Învață-mă, maestre, cum să gândesc și ce ar trebui să simt

Învață-mă, maestre, să reușesc să mă descarc fără să caut rimă

Învață-mă, maestre, să pot fi mai liniștit, să pot fi mai fericit

Învață-mă, maestre, să vorbesc cu oamenii, să cer o îmbrățișare

Învață-mă, maestre, să pot să accept că sunt normal, să nu mai vreau atât de mult să ies în evidență

Învață-mă, maestre, cum pot să îi fac pe ceilalți să mă iubească, să mă simt iubit și apreciat

Învață-mă, maestre, să mă calmez, să nu mai fiu atât de precipitat

Învață-mă, maestre, să nu-mi mai ascund nevoile și să vorbesc foarte, foarte clar

Învață-mă, maestre, cum să îi spun mamei că nu sunt bine, că nu sunt fericit, deși ea crede că o duc ca în puf

Învață-mă, maestre, să pot să spun cum văd lucrurile celorlalți

Învață-mă, maestre, ajută-mă să scap de perfecționism, și de felul de a mă chinui să zic lucrurile special

Învață-mă, maestre, cum să trăiesc, că sunt doar un copil, îmi recunosc limitele

Învață-mă, maestre, pune-te în locul meu, ajută-mă, înțelege-mă, lumea e prea ciudată, eu nu m-am acomodat încă și nu mai pot așa…

 

360

Dacă ai murit, repet: dacă

Ceilalți n-au ce să-ți mai facă

Dacă tu ai murit, repet: dacă

Și te uită, căci șocul este doar provizoriu

După cei morți nu se poartă întruna doliu

Din Sub aceeași stea: înmormântările nu-s pentru cei morți

Ci pentru cei vii: indiferent dacă sunt sau nu pe-nterior rupți

Te pun în sicriu, ș-apoi în groapă, în caz în care tu mai ai trup

Sau te duc în crematoriu și te ard, oasele rămân, de corp se rup

 

Dacă ai murit, repet: dacă

Șochezi pe ceilalți, le reamintești de propria moarte

Cei care țineau la tine pot țipa: NU, NU se poate!

La urma urmei, să știi că omul este egoist

Cât timp este în viață, după tine nu va fi mereu trist

 

Dacă ai murit, repet: dacă

Pentru tine este final de drum

Cine te plânge nu te poate învia, ce să mai facă acum?

 

361

Protector

Ea are nevoie de un protector, nu de-o victimă

Ce taie pâinea cu cuțitul, nu și-l împlântă în inimă

De un protector, ce poate s-o țină-n brațe

Și-o parte din grijile ei să i le agațe

Un protector, ce știe acționa la nevoie

Știe gândi și regândi…chiar de de chinuie

E protector, deci rezistă fără sfaturi în fiecare secundă

Și-și recunoaște punctele slabe, nu tre’ să le-ascundă

E protector, nu victimă, s-o aibă lângă el merită

Nu-i depresiv, felul lui de a gândi: viața merită trăită

E protector, dar nici pe departe sunt eu acela

M-am gândit la el, l-am simulat, asta de la mine află

E protector, dar tot om, om ce știe griji alt om

De vrei să fii cu cineva dar nu ești unul, unul simula-vom